Să-i dăm Săftoaicei ce-i al Cezarului!

Nu pot să nu revin asupra subiectului! Am citit ultimele 40 de pagini pe nerăsuflate. Deși Elena Udrea fusese deja tranșată, condimentată, lăsată la maturat  într-un amestec fin de  uleiuri virgine plus câteva picături de vin vechi, din cramele Dinescului sau ale Băncii Naționale – nu-mi dau seama, că eu nu stric pe friptură un vin mai presus de doișpe lei. În ultimul sfert de centimetru de carte nu mai e vorba despre Elena Udrea, deja mâncată în penultimul sfert de centimetru, ci de politica externă a Băsescului. Atâta câtă a fost ea. Prin urmare, după ce ultima lopată de pământ a acoperit decolteul indecent al blondei de la Cotroceni, care era non-stop la Cotroceni, abia după ce n-a mai lucrat acolo, Adriana Săftoiu revine la subiectul ratat: cronica unei domnii de zece ani, din a cărei barcă ea a sărit foarte de timpuriu. Nu suficient de timpuriu, ca să nu mai fie nevoie de mărturisirea asta. Când închizi cartea, ai sentimentul – cel puțin eu l-am avut-, că Adriana a scris povestea ca să convingă populația cititoare că, indiferent câte compromisuri ai face, în tonalitatea sinceritate, ingenuitate și bună credință, tot mai faci unul, ca să-ți respecți fișa postului. Dar, dacă vă zic că finalul e  scris în cel mai curat ritm de thriller american, înseamnă că Adriana Săftoiu e cam scriitor și e păcat că n-a modulat toată povestea asta într-un roman de ficțiune cărnos-osos-articulat. Și să fi semnat cu pseudonim, Matildush D.P.Dush.Putea băga și Restul. Spre bucuria omului simplu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, Adriana Săftoiu, citesc şi-mi place, cronici, o ţară frumoasă și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Să-i dăm Săftoaicei ce-i al Cezarului!

  1. krantz zice:

    Acuma că i-ai dat ideea, stai să vezi. Doar nu crezi că tot ce i-au văzut ochii încape „decît” într-o carte.

  2. Ba încape ”decât” într-o carte, de vreo 650 de pagini. Cam cât un thriller american de succes.
    Adriana Săftoiu e un scriitor de acțiune. N-o să ne obosească cu descrieri de apus de soare la Neptun, decât dacă lumina-târzie-cade-pe-umerii-celor-patru-cuburi-de-gheață-și-le-gârbovește-fraudulos. Dacă o să scrie fraza asta, va isca o furtună de brainstorming în editură, că dacă predicatul se pupă cu umerii sau cu cuburile.
    N-o s-o scrie, că nu e genul! Femeile care se întreabă în ce partid și-n ce județ să candideze mai apoi, n-au fiori stilistici. Chiar dacă, în principiu, sunt mega-hiper-onorabile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s