Trei cuvinte care mi-au mâncat sufletul

Despre primele două deja am vorbit, de mai multe ori, pe blog. NATURISTE și CHIMICALE.
Unii oameni (le zic oameni ca să definesc o formă de viață) folosesc ambele cuvinte ca să exprime, pe scurt, până unde merge prostia omenească. Maimuțăreala. Au auzit două vorbe care le sună mișto și dau cu ele în semenii lor, până reușesc să-i convingă cât sunt proști. De parcă nu era suficient că TRANVERSAU strada, că aveau buletin de INDENTITATE și că li se înfundase GHIUVETA la un moment dat.
Subspecia agresivă a prostiei umane, prostul informat, iubește NATURISTELE și urăște CHIMICALELE.
Cum era de așteptat, vicleana industrie a publicității le dă un brânci în fântâna prostiei lor și-i trimite la cumpărături cu al treilea cuvânt cheie: HIDRATANT.

Succes total! Iubitorii de NATURISTE, urâtori de CHIMICALE, golesc acum rafturile de produse HIDRATANTE. De la creme de față, de corp, de mâini, de călcâie pe care scrie HIDRATANTE, chit că în compoziție e glicerină cât cuprinde (deshidratant serios, chimic vorbind), până la detergenți de vase care, în timp ce spală vasele, hidratează pieile mâinilor gospodinelor care îi utilizează, lumea e invadată CHIMICALE HIDRATANTE cu componente NATURISTE, care ne fac bine pentru că nu ne fac rău.
Și pentru că scrie în nu știu ce revistă despre ele.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, experimente, mizeria umană, o ţară frumoasă, păcat că e populată, strict autentic, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Trei cuvinte care mi-au mâncat sufletul

  1. krantzro zice:

    Ai văzut cumva vreo naturistă din astea, mai de revistă glossy, care să urască rimelul, fardul fondul de ten sau vopseaua de păr? Eu nu prea.

    • Lasă, Krantz, că pentru consumatoarele astea de naturiste, orice fabrică de cosmetice tipărește un tiraj mic și exclusivist de etichete, unde zice că rimelul e făcut din căcăreze de oaie (de iepuri, dacă ești o doamnă și=ți permiți machiaj de calitate) și fardul de pleoape e din balegă de vacă, hrănită exclusiv cu lavandă (pentru nuanțele de violet), cu nu-mă-uita (pentru albastru) și cu rapiță (pentru fardurile aurii, de seară).

      • krantzro zice:

        Şi toate astea doar ca să ieşi la o cafea din aia bună, Kopi Luwak. Făcută şi ea naturist, din boabe căcate de civeta de palmier, nu?

      • Băi, știu, vag, că există o cafea desăvârșită pe care o cacă niște mamifere inferioare pe gratis, în mod fiziologic, dar ea e o delicatesă pentru mamiferele ”cele mai superioare” de pe planetă. O fi, n-o fi? O fi un mit? Ca ăla cu trabucurile rulate pe partea internă a coapsei unei virgine la ciclu?
        Vor fi fiind mulți psihodeteriorați pe lumea asta care plătesc mituri.
        Să mai vorbim de unul: lumea consumă TONE de lăptișor de matcă. O matcă, adică o albină (unu virgulă nițel centimetri) produce micrograme de lăptișor. Cu regula de trei simplă: câte planete ar fi trebuit să colonizeze omenirea și să le transforme în stupi, pentru ca producția de lăptișor de matcă să se dea la tot cartierul Berceni?

      • krantzro zice:

        Asta ca să nu mai vorbim de aloe vera care e în tot şi în toate, mai ceva ca Dumnezeu.

  2. Cârcotaşu zice:

    Io aş mai băga un „cuvânt”, anume ceea ce se-nţelege prin „e-uri”, că găseşti acolo şi sarea, bicarbonatu’ de potasiu, xilitolu’ ş-o mulţime de alte „chimicale naturale” fără de care nu poci face nimic în materie de bucătăreală. Până să te lămureşti că unele-s nevinovate şi altele nici n-au ce căuta pe lista aia, cum războiul împotriva E-urilor e total, se anunţă viitorul în care refuzul de mâncare va fi tragic! 🙂

    • Vârful fobiei de E-uri îl găsești la pacienții care refuză cu încăpățânare să ia 20 de zile pe lună vitamina E și-l bănuiesc pe dermatolog că a vrut să-i omoare. Dacă ar fi o găselniță de exemplu, o ficțiune de-a mea, ar fi bine. Dar sunt ZECI de oameni care, atunci când citesc vitamina E în compoziție, zici că au citit Numărul Fiarei și pleacă, fără cumpere, mâncând pământul.

      • Cârcotaşu zice:

        Păi da, pe lista E-urilor, tocoferolul e citat ca antioxidant, E-307-309, nu ca vitamina E. Păi cum să treci vitaminele pe lista de E-uri? (aditivi alimentari?).

  3. Cârcotaşu zice:

    Uite ce poate citi cetăţeanu’ pe net:

    Excesul de vitamina E
    Studii recente au arătat că această vitamină (din suplimente) creşte riscul de apariţie a cancerului de prostată şi a afecţiunilor cardiace.
    Au fost observate alte câteva efecte negative ale vitaminei E, dar doar în cazul folosirii suplimentelor alimentare. Cel mai important efect este împiedicarea coagulării sângelui şi pe baza acestuia a fost stabilită şi doza maximă admisă. Studiile efectuate până în prezent au fost de scurtă durată, iar efectele pe termen lung nu se cunosc. Exista doctori care pentru reducerea riscului de hemoragie recomandă o pauză de o lună înainte de intervenţii chirurgicale.
    În cazul copiilor, suplimentele ce conţin vitamina E sunt foarte periculoase şi trebuie consumate doar sub supravegherea unui specialist.

    Eeee? ( http://cesamancam.ro/vitamina-e.html ). Te mai miri că fug pacienţii de parcă văz 666?

  4. klaus zice:

    ren, mare atentie! Albinele lucratoare produc laptisorul de matca, nu matca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s