La ce e bună Gara?

În principiu, la nimic. Din când în când, însă, poți citi la comentarii niște poeme în dialog, din care spicuiesc aproape  la întâmplare:

”Puteai să strigi spre mine, nu să găsesc frumusețe de declarație, pierdută printre alte comentarii, chiar dacă mă posezi cu atâta dârzenie. Dar există acolo un sentiment, o anumită emoție, ceva care m-a mișcat profund. Îmi plac oamenii semeți, onești și adorabili în același timp.”

”Curând, o să te smulg din lume şi o să te iau cu mine pe corabia mea cu pânze albe, singură tu să mă scapi de singurătate, să cutreierăm, ţinându-ne de mână, oceanele de jar, să vizităm împreună casele vechi şi părăsite ale blajinilor peregrini.”

”Așa și eu…. Te caut înăuntru-mi, sucit și mut, cu ochii-nchiși. De teamă, să nu mă fure iară viața nebună din afară și eu să nu te mai găsesc…. Și-n lumea mea de dinăuntru, simtiță-nevăzut, ești lumea mea întreagă. Lumină de băut.”

”O să te ridic în văzduhul ferit de oameni al Visului meu. Vei fi soarele cel adevărat, nimb ispititor de safir culcat la răscrucea universului meu de chihlimbar. O să-mi spăl rănile vechi şi adânci în lacrimile tale de bucurie şi o să-mi astâmpăr gândul cumplit doar la auzul cântecului tău, iubito!”

Acum înțelegeți la ce e bună GARA?
Din când în când, oameni  se joacă de-a oamenii.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în citesc şi-mi place și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la La ce e bună Gara?

  1. Krantzro zice:

    Şi uite-aşa, din vorbă-n vorbă, auzi într-un final şuieratul trenului care trage la peron.
    – Fir-ar să fie! I-a găsit taman acum punctualitatea…

  2. Mélanie zice:

    @”Acum înțelegeți la ce e bună GARA?” – da, sa traiti, am înteles, d-aia revin periodic sau episodic, în functie de timp… tone de inspiratie si-o saptamâna pozitiva, dupa planu’ si placu’ tau… amicale gânduri, Mélanie
    * * *
    P.S. poza-ti avatar îmi reaminteste de-o colega de fac din Israel, profa la Haifa, fosta bucuresteana… 🙂

  3. Q_sound zice:

    trebuia sa lasi tot, poemul ei si al lui. chiar fara culoare. adica asta ar fi fost oBtiunea mea. ( inca n-am inteles daca e cu sau fara ghilimele 🙂 )
    oamenii se joaca mereu, insa rareori izbutesc asa ceva. un dialog-poem care poate sta oricand in paginile unei carti, un fragment de emotie si duiosie- literatura.
    fara a avea pretentia unui comentariu, ce m-a surprins, placut, desigur este rasturnarea simbolurilor: ea il denumeste : „Lumină de băut”, iar el- ” soarele cel adevărat”.
    iar Gara ta, Renata, e buna si pen’ altele: mai un sfat, mai o vorba de duh, mai o critica cu haz- chiar si politica, din pacate :))- e un peron, in care oamenii spun ce au pe suflet sau in cap- un loc bun. 🙂
    un lucru vreau sa stiu: tu Razboiul stelelor lui Lucas l-ai vazut? :))

  4. Andreotti zice:

    Răspunzându-i lui Vader acum, am văzut și postarea ta de ieri. Nu-mi imaginam că o să transformi joaca noastră într-o postare. Eu mă temeam că ai să faci un guest post cu un psiholog ceva, să ne spună cam ce traume și suferințe purtăm amândoi pe spate :)))

    Gara ta e bună pentru mult mai mult de-atât și-o știi și tu! 🙂 Nu doar pentru o joacă născută din cuvinte, între doi călători, care stau pe valizele încălecate și sporovăiesc așteptând, nici măcar același tren, pe peronurile tale…

    • Las’ că nu vă trebuie psiholog!
      Vă trebuie editor.
      🙂
      Sunt atâția chinuiți de obsesia scrisului, și-atâta trag de cuvinte cu cleștele stomatologic, și-atâta zbiară bietele cuvinte să fie lăsate în pace, dar ei nu și nu, să scriem, cu plexiglas, cu melamină. cu inox, cu celofan, până li s-or strepezi ochii și urechile cititorilor, până se vor da bătuți și ne-or accepta de talentați…
      Și voi, numa așa, într-o joacă, atingând în grabă tastatura, lăsarăți în urmă dâre aurii și ce mai cântec!…

  5. Andreotti zice:

    Adevăru’-i că urăsc psihologii care se reped în tine și-ți etalează, pe nepusă masă, n fobii de care nu ai auzit vreodată și de care, cică, ai suferi… mai ales când tu te crezi sănătos tun la minte și el îți zice că ești bipolar, ai tulburări obsesiv compulsive și suferi de sindromul nu-știu-care :))))

    Nici de editor nu avem nevoie. Avem nevoie de-o minte deschisă, liberă, de predispoziție, ceva umor și-un loc de joacă. Pe peronul tău, e minunat, nu l-aș da pe nimic! Bașca, eu nu o să scriu vreo carte, niciodată-n viața asta 🙂

    • Cum zici tu, prefrumoaso! Poate-n viața viitoare, totuși…

      • Andreotti zice:

        Poate, cine știe?! Dar totuși mai bine nu.
        Și-așa nu cred că îmi ajung viețile viitoare să fac câte mi-am propus, nefăcând nimic în tot acest timp, desigur. Ba da, fac ceva… băltesc în ignoranță, mediocritate și procrastinare. Și-astea îmi par grele deja, sunt cu efort de menținere la un anumit nivel și standard, darămite să scriu o carte 🙂 Pfffiu!!

      • Când am văzut cu ochii mei ce faci tu, să zici că băltești… e nedrept față de cei care băltesc pe bune.
        Andreotti… nu! Nu mai zic nimic. Să ne invităm la o cafea sau la o înghețată imediat ce trec sărbătorile, și să ne deșertăm gușile. Vrei? E psihoterapie pe gratis. În fine, consumația… 🙂

      • Andreotti zice:

        Poate că o fi nedrept față de cei care chiar băltesc (deși ei nu au habar c-o fac!, așa că ce-ar fi drept sau nedrept față de ei!) dar ce te faci cu tine, când știi că poți mai mult și mai bine? Ăla-i of-ul meu 😉

        Ba bine că nu! E musai să ne deșertăm cât de curând! Bașca, mi-e tare dor de tine!

      • Sunt într-o pasă proastă de doi ani. Și când lucrurile păreau să-și revină, au apărut probleme la serviciu care mă țin încordată și sictirită zi și noapte. Da poate că ochi în ochi stând noi într-o zi…

      • Andreotti zice:

        … , la un pahar de vin sau o cafea, suflându-ne mucii prin batiste, ne vom simți mai bine…
        Așa zic și eu. Pasa mea e la fel de proastă și cam tot de doi ani mă ține și pe mine, dacă nu chiar mai bine! Mai rău e că nu mai văd nicio luminiță la capătul tunelului și sunt îaproape de un dead-end!

      • Băi, luminițe la capătul tunelului nu văd decât ăia care au trecut prin moarte clinică. Ceea ce nu e cazul nostru!

      • Andreotti zice:

        Păi şi o apnee de doi ani nu-i tot un soi de moarte clinică? Cam tot un drac bălțat! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s