Meserie, te halesc!

Dintre toate vânzătoarele de ceva, alea care păzesc marfa din raft cel mai sârguincios, să nu se cumpere, sunt librăresele.
Singurul loc unde nu te deranjează nimeni, niciodată, nici măcar cu o privire, nu mai zic cu o întrebare tip ”Ce doriți?” e librăria.
Librăresele, aceste preotese ale zeului HABAR NAM, sunt capabile să joace ”Statuile” opt ore pe zi fără greș, ajungând, spre sfârșitul programului, să se califice pentru casting la o nouă ecranizare după romanul Omul Invizibil, fără să știe că-i zice așa. Fără să știe că o ecranizare după un roman, înseamnă că există romanul. Poate nu există în clipa aia, la ele pe raft, dar, în principiu există. A fost scris. Nu de Măruță, ăla cu canapeaua, ci de unul căruia îi zice Wells.  Firește că Wells sună moale, bleg, nu incisiv ca Măruță. De-aia n-au auzit de el, cum n-au auzit de nimic  din cele ce ar putea fi auzite, fiindcă de citit nici nu încape vorbă.
Ca să mă fac înțeleasă: știu că nu există o facultate de librărese și că angajatele unui asemenea butic nu trebuie să aibă decât liceul, dar mă miră că se comportă ca niște vânzătoare de pantofi care nu știu ce e ăla toc cui. La pantofărie, absolut orice proastă de vânzătoare (că dacă era deșteaptă, nu ajungea să vândă pantofi) știe să deosebească, în mare, un pantof de seară de un șoșon. Adică nu-ți aduce niște ghete gumate la bază, când tu zici că ai vrea negri, de lac.
La librărie e exact pe dos. De fapt, nu e pe dos, e altfel, e special, e ca la librărie. Întrebi dacă au cărți de la editura Cutare și primești o înclinare a capului spre umăr care se traduce prin oarecum. Adică, decriptezi tu, au și de la ăia, pe-aici pe undeva. Unde? Se ridică bărbia, către nord-vest. Te duci acolo, te uiți, te uiți, nu găsești titlul căutat și-o întrebi, pe bune, dacă are cartea Cutare. Se uită pe monitor, dacă posedă calculator, și zice că nu. Dacă nu e dotată cu computer zice nu fără să clipească. Practic, reacționează mai rapid fără digitalizare.  Întrebi dacă ar putea s-o comande. Se uită la tine ca la o distrusă care vrea să facă valuri într-un ibric: adică nu-ți ajung tonele astea de cărți pe care le are, vrei una, anume, care, din punctul ei de vedere nici n-a fost scrisă. Deci, NU. Ce mai vrei?
Nimic. Nu mai vrei nimic. Vrei afară, pe stradă, unde umblă oameni încolo și-ncoace, fără să fie atât de siguri pe ei.

De regulă, intru în librării mulțumind cerului că nu mă fute nimeni la cap cu ”Ce doriți?”.
Dar au existat cel puțin trei momente în care mi-aș fi dorit ca toate librăresele să fie arse pe rug:

– atunci când îmi apăruse  NONO de o lună și mă credeam scriitoare și librăreasa avea două exemplare și am scos buletinul  ca să mă identific și i-am zis că eu sunt autoarea și ar putea să aibă cartea cu autograf și ea mi-a zis că nimeni nu cumpără o carte mâzgălită.

– atunci când am întrebat dacă au ”Până și câinii” și mi-a zis că n-au decât beletristică, de-astea, cu animale, cu grădini, nu.

– atunci când am întrebat dacă au avut ”Micul Chagall”  și femeia a verificat conștiincios în computer și m-a întrebat: Șagal sau Șacal?  Am zis Chagall și a clătinat din cap. Nu era. Nu era în tot lanțul ei de librării. Și m-a mai întrebat, absolut neconform cu statutul de librăreasă, ”Dar de ce vă interesează?” Și eu am zis că fiindcă sunt autoarea.
A ridicat din ambii umeri și m-am simțit îngrozitor.

De-aia nu sunt de acord cu Ratzone, când zice că angajații unei librării nu sunt plătiți.
Păi, nu sunt plătiți pe drept!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în citesc şi-mi place, Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Meserie, te halesc!

  1. krantzro zice:

    Îți dai totuși seama cam cât ar trebui sa fie salariul unei „librărese” profesioniste? Una care sa fi citit totuși măcar 10 cărți la viața ei, capabilă sa îți arate un loc pe raft si nu sa-ți spună „încercați jos la Carrefour” dacă o intrebi despre Graham Greene…
    O persoana care a citit si altceva la viața ei , in afara de statusurile de pe FB ale celor 1634 de prieteni , poate sa-si dea seama si singura cam cati bani face. Or, la ora actuala din Ro, asemenea persoane strica profitabilitatea firmei…

  2. psi zice:

    citisem deunăzi, pe hyperliteratura despre sory leicu. un librar din sibiu. 🙂 este exact inversul a ce spui tu, deşi pasionat în egală măsură de lichidele gradate.
    părerea mea, sincer, este că dacă vrei să fii vânzător atunci ar fi bine să ştii ce vinzi. nu doar vag. ci pur şi simplu să ştii. dar eu cred că nu le pasă. pur şi simplu…

    • Eu am citit pe un blog vechi ce înseamnă librar la cărturești și m-am îngrozit, apoi m-am îngrozit de pretențiile pretendentului la post și n=am mai înțeles nimic. De fapt, am înțeles tot, dar nu pot să judec altfel decât cu propriile mele unități de măsură: când ești flămând, accepți condițiile angajatorului; dacă servești interviul pe mâncate, îi pui condiții.

      • psi zice:

        există totuşi, renata, situaţii în care omul acceptă orice. un post prost plătit, în care stă şi se lamentează. de teamă, de lipsă de încredere în el însuşi, cine ştie?! motive (pretexte) am putea găsi destule.
        şi similar cu librăresele tale, am eu războaie cu parfumăresele. fiind pasionată de lumea aceasta îmi fac uneori curaj să bântui parfumeriile în căutare de eşantioane. dar este realmente un act de curaj, un râzboi cu ignoranţa îmbrăcată frumos. fetele acelea corect machiate şi corect „întocuite” n-ar trece nici din greşeală linia dior-chanel-guerlain, despre care oricum nu ştiu mare lucru. 😦 aşa că eu cred tot mai mult că superficialitatea aceasta se generalizează pe zi ce trece, o vedem fluturând victorioasă.

      • Așa ne-am învățat: vânzătorii să fie paraleli cu ce vând. Mai bine să nu-i întrebi ceva, ca să nu te umpli de nervi. Sau, poate, să întrebi, doar ca să știi sigur ce NU trebuie să cumperi.

  3. D. Vader zice:

    Apropo de biblioteci şi de cărţi, mi-a venit o amintire de demult, din armată. Aveam noi, la unitatea unde ne satisfăceam cu onoare stagiul militar obligatoriu, undeva într-o cămăruţă cam întunecată, o bibliotecă. Şi la bibliotecă erau două rastele mari ticsite cu cărţi. Mai găseai acolo trei mingi de fotbal, cinci palete, un fileu şi câteva mingiuţe albe, toate pentru tenisul de masă. Biblioteca arăta foarte bine şi ordonat, era o încântare pentru ochi, cele vreo 300 de cărţi erau de fapt doar două: o carte poliţistă de Haralamb Zincă şi „România Pitorească” de Alexandru Vlahuţă, apărută la Editura Sport-Turism. În fiecare noapte când eram „planton 2” şi spălam WC-urile, şi o făceam aşa de bine că până şi preacurata Lună îşi scălda razele argintii cu cea mai mare încredere în ele, mă jucam în cap cu scenarii despre cum şi mai ales cine a avut ideea minunată a înfiinţării unei biblioteci cu doar două cărţi. Nu e mai corect să citească toată lumea aceeaşi carte simultan şi apoi să schimbe impresii la un ceai despre ea? „Tu la ce pagină ai ajuns, bă?”, „La pagina 8”, „Eu la pagina 21! Hă, hă, ce bou eşti!”. Ce poate întări mai mult coeziunea şi unitatea de monolit a unui grup de tineri bărbaţi? Şi multe alte gânduri aveam… Era atât de frumos în armată, aş da orice să mă mai pot întoarce la vremurile acelea liniştite.

    • clujanu zice:

      Boier Vader, ai dus armata grea. Daca nu uit cand ajung acasa, pun o lista cu cartile pe care le-am citit in cele 9 luni de armata. Plictiseala fiind atat de mare alta treaba nu aveam decat sa citim. Mi-am facut si un caiet care, evident, incepea cu calendarul AMR si in care pe langa multe rahaturi am notat si cartile citite precum si numarul de pagini continute. Zau, mare plictiseala la Bucuresti!

      • D. Vader zice:

        Vreau să văd caietul! Eu am un carneţel cu filmele văzute la video, la un întreprinzător ilicit din sat – vorbim de L’Ancien Régime aici, să ne-nţelegem -, la care ajungeam sâmbăta seara, temporar dezertori, după un drum de o oră prin pădure. Şi era pădure din aia neumblată, nene, întunecoasă şi misterioasă ca o olteancă a dracului. Şi acum o mai visez, pădurea, în noptile cu vise bune.
        Hai să vă mai zic una, Îmi făcuse tata la fabrică, pentru armată, o valiză anti-tanc, şi în ea am aruncat o singură carte când am plecat de acasă, o carte din colecţia „Idei contemporane”, se numea „Cultura şi Puterea”. Eu îmi făcusem următorul plan, care s-a dovedit a fi greşit, bineînţeles: o să citesc câte o bucată micuţă din această carte grea, şi în timp ce execut diverse misiuni şi corvezi o să mă gândesc la ce am citit şi o să ajung la nişte concluzii benefice. Şi la sfârşit o să mă liberez înţelept. Toate acestea în timp ce camarazii mei o sa fie preocupaţi doar cum se poate împărţi o cutie de pate de ficat la 6. Mielu’! Cultura si Puterea nici nu am citit-o, nici nu am inţeles-o de la alţii, nici atunci, nici în ziua de azi, atât de prost am fost şi încă mai sunt!

        (Ha, ha! Noi suntem la firme şi nu vindem nimic, stăm pe bloguri mascaţi mai rău ca Zorro, dar salariul curge! Ce mişto! Numai Renata aşteaptă să intre câte o babă comatoasă dupe stradă să ceară vreun piramidon. 🙂 Şi Zâzania la fel! ba nu, mai rău! :)) )

  4. anca mica zice:

    intreaba-le daca au bomboane cu … corcandele ! vezi ce spun 🙂

  5. Faptul că o femeie deşteaptă spune că sigur trebuie să fii proastă ca să vinzi pantofi,

  6. Faptul că o femeie care se consideră deşteaptă spune că sigur trebuie să fii proastă ca să vinzi pantofi mă întristează. În România tre’ să ai două facultăți să fii considerat demn de respect, „ia mamă, învață, să nu ajungi ca proasta aia care vinde pantofi”. Când au uitat deştepții să fie oameni?

    • Scos din context, sună oribil, e drept. Dar ideea textului e că o librăreasă trebuie să fie mai mult bibliotecăreasă și mai puțin negustoreasă de ceva.
      Ideal ar fi ca orice vânzător să-și cunoască marfa. Sun domenii unde plutirea e, totuși greu de acceptat. O librăreasă care nu știe să pronunțe corect numele autorilor, n-are ce căuta acolo. Una care n-a citit măcar coperta 4, să afle cu ce se mănâncă subiectul, n-are ce căuta acolo. O vânzătoare de pantofi care zice bleomaren e ok.
      Înțelegi ce zic?
      N-are treabă cu omenia. Are trabă cu profesionalismul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s