Zece prieteni mititei

Publicat pe ianuarie 30, 2015 de Renata Carageani

Ai un blog.
Modest.
O gaură de vierme  de blog, pe cerul înstelat  al blogorănimii universale.
Ai ZECE prieteni care intră, citesc și apasă măcar pe like, dacă n-au chef să-ți comenteze secreția mintală.
Unul se satură  să intre la tine pe blog, care e un blog  modest, o umbră de blog în ditai constelația de bloguri mișto. Nu-ți mai dă nici like. E ca și cum nu ți-ar mai da bună ziua. Rămâi în NOUĂ cititori.
Nu-i nimic. Viața merge mai departe. Te duci la serviciu, te întorci, pui ceva la făcut pe aragaz, pornești mașina de spălat, te mai îndeletnicești cu niște chestii personale pe care nu ți le enumeri nici ție, că ți-e rușine cu ele.
Coși o floricică pe o bluză care-ți plăcea atât de mult, încât n-ai chef s-o arunci fiindcă ai ars-o cu țigara. Bine, dacă nu vrei să știe toată lumea că ți-ai cârpit o gaură în bluză cu o floricică, mai coși câteva floricele și prin locuri sănătoase ale textilei respective, astfel încât să pară că ai personalizat-o, nu că ai cârpit-o.
Citești o carte pe care ai citit-o de 30 de ori, pentru că îți dă iluzia că totul e în ordine. Termini de citit un thriller de 500 de pagini, genul ăla de roman care se produce, nu se scrie, dar bestia de autor încă e capabil, prin niște șabloane fumate, să te facă să crezi că e important finalul. De-aia le zice cărămizilor ăstora de 500 de pagini, care nu-ți dau voie să ștergi praful, să speli aragazul, să mai scrii ceva pe blog – bestseller-uri. Vine de la bestie. De la bestia de autor care a scris 500 de pagini de suspans cu rețetă, ca să-și mai ia o insulă mititică în cine știe ce ocean. Tu, că și tu poți să achiziționezi ceva, totuși, cumperi ciorbă de perișoare de la TAKE AWAY și minți, cu nerușinare, că e făcută de tine. Beneficiarul ciorbei sorbecăie la ea, și zice: ”Pizdă de ciorbă! De ce nu faci mai des ciorbe?”
Fiindcă la teicăueii ăștia, numai ciorba de perișoare e comestibilă. Restul sunt varză. Asta o zici în cap, în vreme ce dai pagina bestseller-ului.   Cu voce tare zici : ”Îți place? Mai fac.”
Mai dai o pagină. Mâncătorul de ciorbă adaugă, între două sorbecăituri: ”Să faci de fasole!”
Î-hî… Ăia fac cea mai proastă ciorbă de fasole din Univers. Ce mai proastă din Blogosferă. Cea mai proastă de pe feisbuc, și asta semnifică, limpede, că nu se încadrează la ciorbe.
Lași nițel romanul de citit cu sufletul la gură și intri pe blogul tău modest, unde ai scris alaltăieri un text despre  ”de ce citim chestii cu sufletul la gură? – fiindcă e bun autorul sau fiindcă nu vrem să spălăm aragazul?”
Ai trei laicuri și un comentariu de la un anonim care-ți explică ceva despre cilitbeng, detergentul inteligent care, lăsat să ”lucreze”, face lună orice suprafață, fără frecare.
Mai lași să treacă vreo cinci zile și scrii ceva mișto, ceva ce-ți place și ție.
Ai un laic și tot același îți vâră și-un comentariu. Zice, politicos, că e off topic, dar ar vrea să știe dacă, într-adevăr, zema cilitbeng lucrează pe cont propriu.

Ai un blog modest, de rahat, pe care-l citește un singur cititor, dar nu ca să afle ce scrii tu pe blog, ci fiindcă a găsit cuvântul cilitbeng și-a crezut că a nimerit bine.

Întrebare: mai ții blogul ăsta?

 

Acest articol a fost publicat în prieteni, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

41 de răspunsuri la Zece prieteni mititei

  1. kenzaurbo zice:
    ianuarie 31, 2015 la 2:21 am

    Habar n-am… Dar vorba aia: nu cere… ciorbă de fasole.
    Nici mie nu-mi place să frec aragazul, nici chiar cu produsele astea fast and furious cleaner care-ți lasă timp de-o țigară, două, ba și de-o manichiură rapidă.
    Io citesc așa cum ai zis tu când îmi place mult cartea sau un text/ fragment , nu prea mă omor cu thrillere- chestie de gust-, însă nu fac niciodată comparații între citit și activități gospodărești, e inutil, pt. că un text slab rămâne așa chiar și când trebuie să spăl vasul de WC. App., aragazul meu e de inox și se vede fiecare amprentă, zici că lucrez la criminalistică, chiar nu știu ce-a fost în capul meu când l-am luat.
    Dacă aș fi scris io acest text, Renata, puneam titlu Cinci purceluși, nu neapărat pt. a-i însuma pe cei care, uneori, citesc ce aberez , dar parcă la purceluși Agatha a fost mai soft- cred că de aceea a folosit și diminutivul; purceluși păcătoși în intentie , dar numai unul criminal… ZECE îs prea mulți pt. apetitul meu inofensiv. :))
    Credeam că-ți place Raymond Chandler… e drept că doar titlul l-ai împrumutat de la Agatha.
    Un weekend fain, cu sau fără laicuri. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  2. augustinradescu zice:
    ianuarie 31, 2015 la 6:36 am

    Mie, ca de-un exemplu, mi-ai lipsi! Ce daca te citesc in virful picioarelor? Nu se pune?

    Apreciază

    Răspunde
  3. ALM zice:
    ianuarie 31, 2015 la 9:21 am

    Până renunţaţi la blog, vă recomand „Oala cu bunătăţi” pentru ciorbe şi mâncăruri excelente (încercate şi vă asigur că sunt pretenţios):
    http://www.oalacubunatati.ro/
    Pentru astăzi aştept salată de boeuf, ciorbă de pui a la grec, tocană bulgărească, ruladă cu alune şi pricomigdale. Miam, miam …

    Apreciază

    Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      februarie 1, 2015 la 12:21 am

      Domnule ALM, m-am uitat la prețuri și la cantități. Ăia cu oala te hrănesc de parcă ar vrea să te taie de Crăciun. La mine oala cu bunătăți e încă la mama. Cât o mai putea să bucătărească din plăcere.

      Apreciază

      Răspunde
      • ALM zice:
        februarie 1, 2015 la 10:30 am

        Mda, cantităţile sunt impresionante dar motivarea este simplă: fiecare comandă se prepară individual şi nu poate fi executată în ibrice. Preţul pare şi el impresionant dacă nu ne gândim că nu „bucătăreşte” mama pe gratis, ci nişte salariaţi taxaţi şi impozitaţi la greu, că preţul final adaugă TVA, că firma trebuie să aibă şi ea un profit, că alea, alea ….
        Tot referitor la cantităţi, de cure n-aţi auzit?

        Apreciază

        Răspunde
  4. zazania zice:
    ianuarie 31, 2015 la 4:25 pm

    Pai eu citesc mai intai presa locala sa vaz daca s-a mai spanzurat vreun cunoscut in direct apoi blogul tau , apoi ziarul Gandul , apoi FB. Dar niciodata n-am dat like pentru ca am crezut ca like se da numai pe FB.Se pune si like-ul meu de fiecare zi ?

    Apreciază

    Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      februarie 1, 2015 la 12:19 am

      Da, Zuzu. Se pune. E un pătrățel înaintea spațiului de comentarii unde se poate da laic și pe blog. Ce mă lasă cu gura căscată: citești înaintea Gândului blogul meu?! E drept că Gândul nu mai seamănă nici cu fantoma lui.
      Mai ții minte Gândul de pe vremea noastră?
      Vremea când Gândul era ziar și noi ne duceam pe forum ca pe câmpul de luptă? 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  5. klaus zice:
    ianuarie 31, 2015 la 8:05 pm

    Il tii daca ai cea mai mica convingere ca merita.

    Apreciază

    Răspunde
  6. ifim zice:
    februarie 1, 2015 la 3:46 pm

    Ce-ţi veni, soro? Ţi s-a stricat ciorba de fasole?

    Apreciază

    Răspunde
  7. sorin zice:
    februarie 1, 2015 la 6:53 pm

    am incercat sa-ti dau un like- mi-a aparut o fereastra cu un text legat de securitate.
    sunt atat de protejat de virusi incat sistemul ma respinge cand ma prinde 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  8. D. Vader zice:
    februarie 1, 2015 la 8:49 pm

    Maine să comenteze cel care n-a comentat niciodată şi cel care a comentat să comenteze mâine. Eu o sa comentez maine. Mai mult, asa… Acum sunt obosit. Prea multa scrima cu lumina.

    Apreciază

    Răspunde
    • Renata Carageani zice:
      februarie 1, 2015 la 9:31 pm

      Vader… ”Prea multă scrimă cu lumina” sună frumos ca un vers. Ca 1001 de laicuri.

      Apreciază

      Răspunde
      • D. Vader zice:
        februarie 2, 2015 la 5:24 pm

        Dragă Renata,

        Motive de depresie se găsesc destule şi pe toate drumurile, e aşa puternică inflaţie de depresie în ziua de azi că nu-ţi dă nimeni nimic pe ea. Nu vezi soluţie la depresie, aşa cum nu ştii ce să faci cu puii după ce îţi fată pisica. Mari dileme îţi poate băga în cap o intrare în depresie… De multe ori nici nu ştii ce te-a lovit, te gândeşti atât de mult la dileme fără răspuns că uiţi şi să mănânci. Părerea mea: depresia este decuplarea sufletului de minte, mai mult sau mai puţin accidentală. Să îţi povestesc cum am evitat iarna asta la mustaţă depresia Sărbătorilor în forma ei recurentă.

        Am o iubită mai perfecţionistă, dar nu mult, doar aşa, până la delir. Preocupările ei principale sunt ştiinţa şi arta creşterii eficienţei personale precum şi tehnica de a-ţi păstra trupul sănătos, toate acestea cu orice preţ. Şi nu înţelege nici limba oamenilor preistorici, comunică cu mine mai mult prin comenzi scurte, rostite foarte citeţ, ca să pricep din prima. Anul acesta am avut în mod excepţional, că tot anunţau ăştia Sfârşitul Lumii la pachet cu al treilea sau al patrulea război mondial, masă de Revelion! Un dezmăţ al proteinelor şi al grăsimilor animale! M-am ocupat personal de ea de dragul musafirilor, că nu s-a mai pomenit Revelion făcut acasă, cu musafiri, n-aşa, fără tradiţionala şi obscena “masă de Revelion îndestulată, cu musafiri”. Mi s-a făcut acest hatâr, un cadou potrivit de scos ochii tot anul. Şi nici ca să nu mai plâng cu vorbe la vârsta mea, de degerături până hăt de Dragobete, după minunatul Revelion 2014 făcut pe pârtie la Azuga. Aşa, şi a doua zi, adică de Anul Nou, după ce s-au cărat musafirii, se apucă ea şi adună tot de pe masă şi din frigider, inclusiv sticlele preţioase de vin neconsumate, exact atunci când te încearcă iar foamea aia de stomac opărit cu ţuică fiartă, pe la prânzişor, şi, cică: “Astea să le iei şi să le dai la sărmani, că acum s-a mai încălzit şi sunt sărmani pe stradă.” Mi s-a întunecat privirea pe loc, mi-a venit şi un ţiuit în urechi, iar în burtă ceva aşa ca o nelinişte. Nu mai auzeam cuvintele, doar prin ceaţă o vedeam pe Crăiasa Zăpezilor care parcă zicea Sorcova. Dau să nu cred şi să-mi revin, încet, încet. De unde, după ce termină ea cu adunatul şi împachetatul, aruncă la schimb pe faţa de masă cu sute de sănii roşii trase de reni zâmbitori o pungă din aia mare de un kil, cu seminţe de in pişate fin şi nişte OZN-uri din alea albe, toate BIO. OZN-urile am înţeles că sunt făcute din orez, oricum, zboară foarte mişto noaptea de la etaj. Cică aia e masa de Anul Nou, să ne dezintoxicăm după aia de Revelion. Văzând toate acestea cu vederea mea cea mai clară, începea să mă înţepe sufletul şi simţeam cum depresia îmi inundă capul, ca dovadă că depresia este de la cap… Mă gândeam deja ce sa aleg între defenestrare şi un pumn de sare de calciu. Tot plângându-mi în gând de milă, am ajuns rapid la concluzia justă: păi stai aşa puţin că şi eu sunt sărman! Şi uite aşa am ajuns să mă ospătez împărăteşte vreo săptămâna din portbagaj, in intimitatea şi căldura maşinii, cu motorul pornit şi luminile stinse, ca într-o peşteră fericită, inchinând câte un păhăruţ de vin cu lăutarii Zawinul şi Trilok Gurtu, alţi oameni preistorici, la fel ca mine. Iar seara în casă la Crăiasa Zăpezilor, cuminte-cuminte, o linguriţă de seminţe, iam-iam, sărut-mâna pentru masă! Toată lumea mulţumită, de depresie ferită! Ce concluzie tragem noi de aici? Ca să nu intri în depresie trebuie să ştii unde să te opreşti cu martirajul. Trebuie să mai înţelegi că întotdeauna se poate şi mai rău. Adică puteam să mănânc seminţele alea de in de bunăvoie, în loc de nevoie. Din experienţă îţi spun, cu toată prietenia, Renata, nu prea se merită să intri în depresie. Raportul cost-beneficiu este foarte prost. Uită depresia! Arde mâncarea, arde sutienele, nu mai spăla aragazul! Următoarea postare să fie ceva aşa, interesant şi de interes general: “Cui i-e frică de menstruaţie?”

        Apreciază

        Răspunde
  9. clujanu zice:
    februarie 2, 2015 la 3:36 pm

    like! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  10. Vero zice:
    februarie 2, 2015 la 9:52 pm

    Eu am mai multe bloguri de-astea, de care zici. Şi le ţin. Fiindcă nu-mi cer de mâncare şi fiindcă [încă] nu-mi cere nimeni impozit pentru ele! 😛

    Apreciază

    Răspunde

  11. Pingback: Cititori de bloguri | Iubesc Viaţa

  12. Andreotti zice:
    februarie 3, 2015 la 6:15 pm

    Cum să nu-l ții??? Păi, cilitbengu’-i miezu’! Dar ai putea încerca și cu mistermuscolo, zic io…

    Intru din ce în ce mai rar pe bloguri că nu-mi văz capul de alergătură și din prea puținul timp rămas nu știu ce să fac mai întâi. Să mă pun să citesc, să văd un film, să alerg până la piață, să bag rufele la spălat, să mai cârpesc și eu o florișică, două că multe-mi crăpară pe ici-pe colo, să mai bag un aspirator, și tot așa… De obicei mă pun la filme că nu știu altă metodă s-adorm. Apoi, de prind un răgaz pe la birou, între cinci întâlniri și douăj de mailuri trimise-n van, desigur, mai deschid reader-ul și mai arunc câte un ochi pe blogurile-mi dragi, asta dacă nu cumva mai strănut ceva pe blogul meu, când mă mai fute câte-o grijă sau când îs cu mucii lirici prin batistă și cu batista pe vreun țambal. Și-așa trec zilele, săptămânile, lunile fără să mă mai traverseze vreun fior ci doar fior-duri…

    Apreciază

    Răspunde
  14. krantzro zice:
    februarie 15, 2015 la 2:11 pm

    Mie-mi pare că dacă scrii pe blog în primul rând doar pentru alţii, priveşti treaba strict ca pe o afacere, de la care aştepţi un oarşce profit. Cred că e necesară o vizită la oglindă unde să te întrebi dacă asta îţi doreşti de fapt.
    Şi ce înseamnă „blog mişto”? Nu crezi în chestia aia cu: nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie? Crezi că blogurile celebre din bogosferă sunt mişto doar fiindcă au nişte mii de unici zilnic? Am descoperit că celebrele Zoso, Arhi, Manafu, etc au devenit doar nişte puncte de întâlnire ale intenauţilor, impersonale şi reci, ce contribuie din plin la cultul personalităţii proprietarului, care de fapt nu spune nimic în postările sale. Cerşeşte doar comenturi, pe care uneori le cenzurează după bunul plac (nu mă refer la cele care asanează totuşi blogul).
    Plus că îmi pare că nu fac altceva decât să stea şi să citească acele comenturi înainte de a le aproba. Oare asta îţi doreşti? Ai grijă că s-ar putea să ţi se întâmple… 🙂

    PS Esenţele tari se ţin mereu în ambalaje mici..

    Apreciază

    Răspunde
  15. tssecrets zice:
    februarie 19, 2015 la 6:48 pm

    :)) da. Pt ca scrii in primul rand pentru tine. Ca sa te aduni, ca sa-ti aduni ideile, pentru ca scrisul e terapeutic, pentru ca-ti organizeaza gandurile si te faci sa te descoperi. Asa ca scrii, Indiferent ca pentru tine sau pentru o gramada de alti cititori care trec pe aici (pe blog). Si care poate intr-o zi se regasesc in ce scrii tu si mai revin si altadata 🙂 Eu de asta ma joc pe blog, pentru mine in primul rand 🙂 Si desigur pentru ca nu-mi place sa gatesc si sa spal aragazul dupa 😛

    Apreciază

    Răspunde
  16. ratzone zice:
    iunie 16, 2015 la 5:50 pm

    cred că răspunsul e legat de stare. azi ești rău pac jos blog, mâine la fel, poate joi, activ, postezi despre porumb de morteni. doi pumni și două palme, apoi închis până duminică. noi avem caiete cu pagini puține, nicidecum bloguri

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către klaus Anulează răspunsul