Bozyre (șaișnoo :)

Nici n-am intrat bine în cabinetul verzui-cenușiu, nici n-am apucat să mă tolănesc în fotoliul fața la perete, că – ce să vedeți? – Radu cel Tăcut a vorbit:
– Prin urmare, asta e ultima ședință…
N-am zis nimica. De oftică. De unde știa?
De unde știa, când acum cinci minute, pe când traversam maidanul gunoaielor, atentă să colectez cât mai puțin nămol pe ghete, să nu-i distrug de tot linoleumul și-așa făcut praf, mă gândisem doar la câinele împăiat și la cât sunt de idioată: mă nămolesc aiurea, doar ca să nu-l mai văd, dar de fapt îl am înfipt pe retina minții mai cumplit decât e el în realitate, de unde pot trage concluzia că, uneori, filmul bate viața, și numai în ultimul minut, pe când îmi râcâiam tălpile de grătarul de la intrare care vibra cu huiet, am văzut propoziția asta scurtă și albă ca neonul – E ultima oară!
Radu cel Tăcut își aprinsese țigara, adică puteam s-o fac și eu, dar am mai răbdat nițel, ca să-i dau peste nas că dependența mea de tutun e mai mică decât a lui și în răstimpul ăsta l-am întrebat:
– Ce te face să crezi că e ultima oară ? Am zis ceva? Am trântit ușa? Am pus plicul pe masă la începutul ședinței?
Și Radu cel Tăcut a zis:
– Nu, dar ai intrat cu fața aia de părăsitoare învingătoare.
Mi-am aprins o țigară ca să câștig timp. În vremea asta m-am uitat la peretele policlinicesc, vopsit în culoarea fără speranță, și m-am gândit c-o să-i duc dorul. În momentul ăla m-am luminat și-am înțeles de ce sunt policlinicile vopsite între viață și moarte: ca să nu-ți dea speranțe deșarte. În fracțiuni de secundă am generat scenariul fără Radu cel Tăcut, fără Câinele de Lut și-am recunoscut:
– Da. E ultima ședință.
– Știi de ce ai luat această hotărâre?

Da, știu, fiindcă te-ai aliat cu Făt Frumos, îmi zici că trebuie să-l tratez ca pe o persoană foarte iubită, care a ajuns în scaun cu rotile, adică paralitic, vrei să-l facem și impotent? – îl facem! -, dar nu mi-ai răspuns niciodată, NICIODATĂ la întrebări.
Deci, te plătesc degeaba.
Și mai trebuie să trec și pe lângă un câine împăiat!…

Știți ce i-am spus, de fapt? Asta:
– Am mult de lucru la firmă și… și mi-am luat un câine.
Dublă minciună.
Radu cel Tăcut n-a reacționat. A încasat onorariul pe ultima ședință și, știți ce? – mi-a zâmbit.
Genul ăla de zâmbet prietenos care se formează pe fața cuiva când e prea târziu.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Bozyre (șaișnoo :)

  1. Drugwash zice:

    Ai o frază tare bună colea sus. Nu spun care e. Am să spun doar că răspunsurile sînt întotdeauna la tine, le porţi în aceleaşi sertare cu întrebările şi sînt la fel de evidente precum lenjeria neagră de satin aruncată din greşeală peste batiste.

  2. Constructiv e să critici tortul și să nu bagi de seamă cireașa.

    • Drugwash zice:

      Simt că te-a supărat cineva încă de dimineaţă… Ca atare nu mă hazardez la critici ca să nu amplific migrena. 🙂

      De fapt, cum sînt eu ciudat, cînd/ce nu critic înseamnă că-mi place. Sau că mi-am uitat cuvintele pe etajera cu visuri destrămate, da’ asta se întîmplă mai rar. 😉

      Aşadar, vedem şi noi un zîmbet? Pe bune, nu de-ăla american de protocol. Ei, ce zici? 🙂

  3. D. Vader zice:

    „fața aia de părăsitoare învingătoare”… asta nu e fictiune, chiar asta a spus barbatul ala tacut, nu-i asa? Si, da, ai avut dreptate sa pleci, motanii dracului se aliasera… Cooperau fara sa se cunoasca. Iar el zambea, ca nu te ajutase cu nimic si se gandea ca o meriti. Ba, mai mult, te facuse si superstitioasa, sa ai pe drum, sa nu te plictisesti…

    • Vader, exact așa simțeam și eu în clipele alea, că s-au aliat fără să se cunoască. Dar lucrurile evoluează întotdeauna în mod neașteptat, în viață. În ficțiune doar, le ține autorul în hățuri. 🙂

      • D. Vader zice:

        E vorba de domnu’ doctor care are un nume care se poate psihanaliza? 🙂 Si care acum e „bine-merci”?

      • Psihologii nu sunt doctori, sunt psihologi, dar îl putem numi și așa. E bine mersi. În Franța. Ceea ce e bine pentru el, fiindcă aici ar fi îngroșat rândurile nemulțumiților.

    • D. Vader zice:

      Ei, lasa, ca se intelege ce am vrut sa spun. Da, de el te intrebam. Am auzit lucruri bune despre el. Eram extrem de curios daca a folosit cuvantul „parasitoare”, pentru ca eu am crezut pana azi ca e inventat de mine… dar iata ca nu e asa. Mai am din familia asta, daca vrei. Sunt cuvinte care pur si simplu se cer spuse, de cine, de ne-cine, nu conteaza prea mult.

  4. clujanu zice:

    dada, fraza cu culoarea m-a atins si pe mine!

    acu, serios, chiar ati dat bani unui Tacut? e prima persoana pe care o aud. credeam ca doar in filmele americane se intampla.
    nu stiu de ce dar am senzatia ca fara rezultat.
    cu stima!

  5. crazy wolf zice:

    Mi se pare interesant că aţi preferat să-l minţiţi, în loc să-i mărturisiţi sincer ce nu vă place… 🙂 Sau că pur şi simplu vi se pare că nu funcţionează suficient de bine întîlnirile, nu merge, nu vă ajută…

  6. klaus zice:

    Trecu saptamana fara acoperis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s