Bozyre (cinzeșpatru)

Am comis-o.  Stăm toți patru ca la priveghi, în jurul măsuței, cu ochii înfipți în ceștile goale și-n scrumierele pline. Nici nu mă mai obosesc să aduc cutia de remi. Cui îi arde să joace remi, cu mortu-n casă?
Să vă zic, pe scurt, cum stă treaba. După ce mi-a explicat doamna astroloagă, ex-fizician, că asta-i carma, n-ai ce-i face, o să mai curgă nițică apă pe Dâmbovița și Făt Frumos va deveni istorie – și aici o să-mi permit să aprofundez un pic subiectul, adică nu ieșim dintr-o relație cu sentimentul că am pierdut ceva, ci că am câștigat, am evoluat,  am… pizda mă-sii, în clipa aia,  când ea îl vorbea de bine pe Făt Frumos și existau niște chestii în schema mea stelară care-i dădeau dreptate, eu mă uitam la căsuțele lui Boțan și-mi ziceam că tipu’ stă întotdeauna la mare depărtare de ele când le pictează fiindcă nu vrea să intre-n amănunte, în casele alea nu locuiește nimeni, el tot pictează singurătatea și alte detalii filosofice pe care nu le-nțelege nimeni, dar le cumpără – m-am gândit că, dacă tot sunt victima unui scenariu astral prestabilit, de ce să nu-i dau un telefon? Lui Făt Frumos.
Și l-am sunat. Și s-a supărat. Că-mi dăduse interdicție la el treij’de zile, și eu furam la coșniță și-i telefonam în a dooșnoua. Și mi-a dublat pedeapsa cu încă o lună.

Deci, ăsta era mortul nostru: faptul că-l sunasem pe Făt Frumos înainte de termen. Asta privegheam noi, în seara aia.
Melania coborâse de sus în halatul ei alb, flaușat. Cornel și Moldoveanca  veniseră în treningurile de casă. Melania făcuse cafeaua. Probabil, cu gândul la grec. O turnase în cesti, cu caimac, ăștia doi se așezaseră lângă ea, pe canapea, își fripseseră cerul gurii, și-acum împărățeau toți trei canapeaua, ca o curte cu juri mofluză și incapabilă să judece conjunctura. Io stăteam peste drum de ei, cu măsuța la centru, cu telefonul în stânga. Telefonul, corpul delict, era mai tăcut decât ei, era un monument al tăcerii, fir-ar să fie, și mă incrimina în totalitate.
Și-atunci mi-a venit în gând că cel mai bun lucru ar fi să mă sinucid.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Bozyre (cinzeșpatru)

  1. Drugwash zice:

    Şi trăznetul căzu! Acum să vedem daunele…

  2. zazania zice:

    Nu pot sa cred… Nu pot sa cred…
    Sa-ti fi luat dracu’ cateva catrafuse intr-o geanta si sa fi plecat din oras pentru cateva zile, in creierii muntilor sau in delta , la vreo casa de pescari. Nu stii ca cel mai bun remediu pentru depresie e calatoria ?

  3. crazy wolf zice:

    Am avut cîndva o relaţie care semăna cu asta, în sensul că ne potriveam, dar nu pînă la capăt. Acum cînd îmi amintesc, îmi dau seama că în mod normal acea relaţie n-ar fi trebuit să existe (de fapt mănînc borş, că ştiam de la început 🙂 ). Ba nu! 🙂 Corect este: acea relaţie trebuia să existe (atracţia era reală), dar trebuia să înceteze după cîteva luni, cînd am şi zis: băi, gata, nu merge! Dar m-a luat cu nuuu, că nu te grăbiii, hai să mai stăm de vorbă… 🙂 Îmi plăcea de ea, dar era mai mare ca mine cu cîţiva ani (tocmai trecuse de 30) şi ştiam bine că nu eram ce avea ea nevoie (siguranţă, stabilitate) şi nici ea ce-mi doream eu (companie fără presiuni), pentru că viaţa mea era varză (sufleteşte şi material) şi eram incapabil de vreun angajament. De altfel, cînd mi-am început psihanaliza încă o ardeam împreună. Mi-amintesc că la un moment dat psihanalistul mi-a zis: mă, nu ştiu cum să-ţi spun, comportamentul tău faţă de ea e ca al unuia care e îndrăgostit! Iar eu îi spuneam că nu mă simt… 🙂 Ea, pe de altă parte, tot aşa, mi-a zis odată, hlizindu-se a încîntare de sine că: heheee… ştiu că mă iubeşti. Iar eu îi spuneam, sincer: nu te iubesc… 🙂 Bine, era şi o provocare în sensul de: ce-ţi pasă, că oricum eşti cu antenele întinse prin alte părţi. La care ea, aşa, ca în faţa unui „caz”, privind mai întîi undeva în interiorul ei şi pe urmă la mine: băi, să mor io, tu habar n-ai ce se întîmplă. 🙂
    Poate că n-aveam habar de ce se întîmpla, dar aveam de… ce nu se întîmpla… De pildă, mă simţeam complet nepregătit să am un copil şi mi-era mare frică c-aş putea să ajung să-l tratez aşa cum m-au tratat ai mei pe mine, adică cu respingere, pentru că am apărut intempestiv în viaţa lor, motiv pentru care am fost mereu în două tabere, ei şi eu, intrusul.
    La un moment dat, după cîţiva ani „on and off” am simţit că trebuie să-i pun punct, că relaţia devenise complet nesănătoasă pentru mine. De fapt vroiam mai mult de la mine, iar nefericirea ei, pentru că nu-mi era indiferentă, era castrantă. În al cinşpelea ceas am ajuns şi eu s-o zic pe bune: gata, e prea mult pentru mine – relaţia asta în loc să mă stimuleze, mă inhibă. Profitam în cel mai lamentabil mod de faptul că eram un refugiu pentru ea, lucru care era rău pentru amîndoi. Pe de-o parte eu fentam nişte probleme interioare cît casa pe care le aveam, pe de altă parte ea îşi petrecea cu mine timp pe care, în lipsa mea, ar fi ajuns automat să-l petreacă cu altcineva, mărindu-şi altfel şansele de a întîlni pe unul care să-i ofere ce-şi doreşte.
    Ceea ce s-a şi întîmplat, cu precizie matematică. După nici un an m-a sunat să-mi spună că e însărcinată şi se mărită. 🙂 Ca să vezi, ce surpriză…

  4. ALM zice:

    Cred că toţi am păţit câte o „aventură” fără final fericit, sub „imperiul” hormonilor zgubilitici. La unii a funcţionat ca un vaccin, la alţii s-a lăsat cu depresii veşnice …

    • ALM, ce numești tu o aventură? Până la câți ani poate să dureze?

      • ALM zice:

        O „aventură”, în mintea mea, înseamnă un episod din viaţă. Cât poate dura? Habar n-am dacă există un standard. Am avut una care a ţinut 20 de ani arizi. Apoi am avut alta care ţine şi în prezent. Acum am un nepoţel care-mi topeşte sufletul …

  5. Asta inseamna ca viata noastra e facuta numai din aventuri… 20 de ani? Si tot o mai numesti Aventura, cand e ditai felia de viata!
    Stiu ca ai un nepot. Sa fie sanatos si destept!

    • ALM zice:

      Când ai „ghinionul” să fi fecioară-balanţă şi câine în acelaşi timp, anii sunt doar o noţiune abstractă. Eu cred că fiecare zi este începutul unei noi aventuri, nu neapărat în sens senzual. Apoi, când te-ai născut pentru cercetare, aventura ţine toată viaţa. Şti de unde pleci (nivelul de cunoaştere), şti unde ai vrea să ajungi, dar parcursul şi finişul sunt complet necunoscute. Asta nu-i o aventură?

      Mulţumesc pentru urare! Mă voi strădui să se împlinească …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s