Bozyre (patrușnouă)

Voi ce-ați fi făcut, în locul meu? Care sunteți femei, pe voi vă întreb… a) o lăsați moartă; b) o lăsați moartă și plecați acasă; c) plecați acasă.
Io am ales d)-ul. M-am înscăunat în fotoliul lui Marlowe, turcește, și-am început să-l studiez pe Hesse. Tare, nu? Doar că, în următoarele doo ceasuri n-am trecut de pagina aia, cu dedicația.
Fata scrisese oblic cele trei rânduri, pe direcția SV – NE. Nu prea știu  de ce au unele boala asta: pe o carte poștală cu Băile Herculane, care e și liniată în jumătatea unde tre să scrii adresa destinatarului, adică, pe undeva, tipografia îți sugerează orientarea,  te trezești că trebuie s-o răsucești la patrușcinci de grade sau să-ți lipești urechea stângă de umăr, dacă vrei să citești ”Salutări din Herculane, cu drag, Matildica.”
Aicea, tot așa: alea trei rânduri jumate erau scrise câș, dar un câș perfect, parcă se ajutase de riglă, s-o țină oblu oblic și distanța dintre rânduri era fixată cu șubleru. Nu era scrisă la prima mână, se exersase îndelung, pe ciorne, ca să nu iasă în dinți de crocodil, să nu fie nevoie de despărțiri în silabe la cap de rând care, oricum arată mai onorabil decât să înghesui ultimele litere ale unui cuvânt prea lung.  Era broderie de dedicație, nu alta. Pe urmă buclele majusculelor și șerpișorii căciulițelor de la ă și punctul pe i-uri, care semăna cu un bob de muștar alb…
Totul era perfect. Probabil că și ea.
Dacă Marlowe ar fi fost acolo, poate că aș fi ajuns la o altă concluzie, dar cu propriile-mi puteri n-am putut să stabilesc decât atâta: are douăzeci și ceva, adoră pisicile, volanele,  florile de apartament și pe Făt Frumos.
Când a mijit ochii a trezire, Făr Frumos n-a văzut decât atât: cartea la mine în poală.
Normal că i-a îngustat și mai tare, a oftat și a zis:
– Prin urmare, Pitic, ești decisă să-m faci ziua țăndări. Nu-i nimic! … Uite ce-ți propun: hai să facem o pauză de o lună, începând de azi. Pleacă acasă!… A, că veni vorba: am împrumutat cartea aia de la un prieten.

Bozyre, în parcare, știrb, fără siglă. Pleacă la sfert. Aș zice că cine are noroc de-un Bozyre care nu mai face figuri la plecarea de pe loc, n-are noroc în dragoste.  Dar nu zic asta. Plâng în hohote.
Locul din dreapta e pustiu. Dacă Marlowe ar fi avut nițel timp să se așeze acolo, mi-ar fi zis că bunica lui Făt Frumos locuiește pe malul Someșului și că dedicația vorbește de amintiri și locuri commune.
Marlowe e un nenorocit care mă lasă să ajung singură până acasă, plângând tot drumul.
Îmi dă voie să încui ușa în urma mea și să mă uit la bestia asta de telefon, cum se uită el la un cadavru cochet, descoperit întâmplător, numai că el, abia când vede cadavrul pornește povestea, ori eu, când mă uit la telefonul care nu va suna trezeci de zile, mă simt ca îngropată pe vecie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alfa Romeo, autoturisme și alte chestii personale, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Bozyre (patrușnouă)

  1. Drugwash zice:

    Văd o căciulă şi o muscă bîzîind disperată în jurul ei. Şi mai văd de la o poştă lipsa acelui sentiment. La EL. La Bozyre prisoseşte, altfel n-ar fi plecat la sfert de cheie.
    Lua-le-ar dracu’ de mărgele de sticlă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s