Bozyre (patrușcinci)

Uneori, seara, când mă las să alunec în scaunul șoferului, parcă deja sunt în pat. Bozyre are niște scaune prietenoase, cu marginile nițel mai înalte, care-ți poartă de grijă. Nu pot zice de-a dreptul că te îmbrățișează,  dar te cocoloșesc.
Nu-i trântesc portiera. Măcar atât am învățat de la Gianni: până n-am basculantă, să mă port frumos cu ușile lui Bozyre. N-am încercat niciodată, dar am senzația că, dacă aș închide ochii și m-aș preface că ațipesc, și-ar răsuci singur cheia în contact, ar aprinde luminile, ar pune o casetă cu Dire Straits și-ar porni binișor către casă, cu semnal stânga la plecarea de pe loc, regulamentar.

Asta e seara zilei în care i-am spus lui Morcoveață o grămadă de chestii pe care o să le regret cât de curând.  I-am zis până și faza aia, foarte veche, când nu eram încă sigură că vreau să lucrez pentru ei, dar l-am văzut cum se apleacă și mângâie cel mai janghinos cîine de stradă și l-am auzit că-l întreabă dacă ar vrea un stăpân italian. Atunci m-am gândit la șefa mea de la farmacia de stat care alunga maidanezii cu poșeta și care-mi spusese că, dacă plec, sunt bună-plecată, înapoi nu mă mai primește nici să dau cu mătura și m-am decis pe loc. Ce vreau, de fapt: un padrone italiano sau o șefă romena, care urăște câinii vagabonzi? Ca să zic așa, am gândit exact ca un câine, sperând din tot sufletul că povestea cu instinctual animalelor nu e doar un mit.
După vreun ceas-două de discuții, șurumul mirosea a tămâie și-a spovedanie, fiindcă nu știu ce rest de bomboană aromată azvârlise Morcoveață în scrumieră.  Recunosc: de  mărturisit, m-am mărturisit mai mult eu, sperând că și el, în contra-partidă, o să se spargă în povestea cu Nicaragua, dar nu mi-a mers. N-am nici acum cea mai vagă idee despre ce încercare de-a fi pe cont propriu a făcut el acolo, dar e limpede că Moșu n-o să i-o ierte niciodată.
Pe final, parcă-parcă se pregătea să dea apă la șoareci, dar n-aveam chef s-o fac pe mămica lui Morcoveață, tocmai bătusem palma că-l ținem pe Moșu de partea ailaltă a baricadei și nu primim decât bani de la el, și numai dacă ne roagă frumos…
În finalul finalului, Morcoveață m-a întrebat, ca partener de afacere ce-i eram, dacă aș fi de acord să avem un câine la Firmă. Am zis, firește, da. Neștiind că vor fi trei. Blacky , Shiba și Puțin. Dar despre ăștia, altădată.

Acum să învârtesc cheia în contact, să aprind luminile și s-o iau din loc.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Bozyre (patrușcinci)

  1. Drugwash zice:

    Sigur era cu Ţ al treilea nume de cîine? Prea mare coincidenţa… 🙄

    Distracţie plăcută oriunde ai merge, real sau virtual! 🙂

    • Sigur e cu Ț! Imediat ce va fi vorba despre el, vei înțelege și de ce.
      În virtual, o să stau azi în Bozyre, cu scaunul dat pe spate la maximum și cu ochii închiși, fiindcă în real stau într-o căciulă, tușind și mucind.

      • Drugwash zice:

        Ironic… eu n-am mai pus de cinci ani gura pe „nasturi” şi nici răceala nu se mai lipeşte de mine. Atîta vreme cît am ceva „antibiotic lichid” la îndemînă plus usturoi, ceapă şi ciuşcă, toate-s bune şi frumoase. 🙂 Ce-ai zice să treci pe tratamente tradiţionale? Da’ mi-e teamă că schimbi meseria apoi! 😛

        Glumesc eu, da’ cam amar, că ştiu prea bine cum e să fii bolnav. Aşa că indiferent cum, îţi urez însănătoşire grabnică, imunizare ridicată şi un cor de muze (sau de muzi, după dorinţă 🙂 ) întotdeauna la datorie! 😉

      • Nici eu nu prea mă îmbolnăvesc, dar în ultima vreme am cam tras pe nas un amestec de strănuturi și tușituri ale celor care pun umărul la salariul meu. Știi, pe vremuri la farmacie vorbeai prin gemuleț și dădeai hapurile printr-o găurică practicată în gemuleț. Acum contactul e mai direct. Nu ne mai despart de pacient decât 60 de cm de blat.

      • Drugwash zice:

        În sinea mea mă întreb ce valenţe poate căpăta acel blat în înţelesul fiecăruia, dar tac, nu spun nimic. Oops, tocmai am scăpat porumbelul! 🙄 (să nu zici ceva de cuibu’ lui! 😛 😀 )

        Da, îmi amintesc prea bine cum era odată. Îmi amintesc cum unele prafuri erau preparate pe loc la nevoie şi cum duhnea acolo de mă lua cu rău la propriu şi trebuia să ies afară la aer ca să nu leşin, mai ales dacă eram şi picnit de boală.

        Da, ca peste tot, unele lucruri s-au schimbat în bine, altele în rău, iar altele.. ei bine, altele au rămas la fel deşi au fost revopsite ca să pară noi. 😉

        Presupun că o mască chirurgicală n-ar face mare diferenţă în ce priveşte contactul cu clienţii bolnavi…

  2. Ieri nu am reusit sa intru, asa ca azi a fost un rasfat pentru mine sa citesc azi doua capitole… 🙂 Astept patrușsase 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s