Despre ipocrizie și alte rahaturi

Scriu, pentru a doua oară, despre cartea lui Poponeț. Băi, dar am un tupeu fantastic, față de mine însămi, să fac trebușoara asta! Cinci minute am stat pe gânduri dacă să scriu despre ce am chef, ori să mă-ntorc la Bozyre, ori să vă povestesc despre orice altceva, de pildă despre pantofii ăștia negri, de piele-ntoarsă, pe care-i port de patru ani, toamna și primăvara, mă enervează la ei doar faptul că nu știu să-și autodezlege șireturile peste noapte, trebuie să le dezleg tot eu, a doua zi, ca să pot să-i încalț.  În rest, sunt perfecți. Dacă s-ar putea, aș dormi cu ei în picioare. Cred că-i iubesc, sunt cam ca Bozyre, odată intrat în, nu mai vrei să părăsești incinta. Se comportă înțelept, discret, ocrotitor. Aproape uterin.

Să scriu totuși despre ce am chef. Despre Poponeț, la rece. Fără ipocrizie, desigur, fără ipocrizie.
Asta l-a impresionat și pe marele critic prefațator: lipsa de ipocrizie a textului. Cumva, se subînțelege din prefață că scriitorii români păcătuiesc, în general, prin ipocrizie. Sigur că nu ipocrizie e cuvântul potrivit. Ceea ce criticul numește ipocrizie e teama autorului de-a lăsa personajul să vorbească pe limba lui. Îi rescrie el, reacțiile verbale, ca nu cumva cititorul să creadă că autorul cărții e un băiat fără facultate. Chestii de genul ”Prin urmare, zise paznicul de autobază…”, în loc de ”Așa că, zise paznicul de …”

Așa că Poponeț învinge la puncte prin lipsă de ipocrizie. Unde e vorba de penis, dă varianta în patru litere, normal, că așa gândește personajul. Perfect! Dar când zice că la Moscova nu s-a dus decât atunci când a fost invitat de un magnat de ștaiful lui, te-ai aștepta să vezi nițică moscovă, în preambulul luptei ilegale, om contra om, unul moare, unul învinge, care a pariat pe învingător câștigă cât să stea o mie și-una de nopți în Dubai, la cinci stele. Păi, stați nițel, domnu Poponeț! De la Moscova nu crede în lacrimi, ne azvârliți direct într-un pat de hotel exclusivist moscovit, cu niscai carne de tun, în patru litere?
Păi, Jules Verne, care, zice-se, n-a părăsit Franța, a scris ”Castelul din Carpați”, unde anticipa holograma. Maticiuc Codin, care a tăiat lumea în lung și-n lat, cu avioane particulare, scrie de sparge despre sex cu mamă plus fiică la Paris. A-ha! Deci fără ipocrizie, Parisul e ca Moscova, ca Las Vegas-ul – un pat într-o cameră de hotel care are o constelație pe firma-i luminoasă.

Nu. Nu asta m-a deranjat la așa-zisa carte, la care au conlucrat, armonios, o editură de prestigiu, un editor de prestigiu și un critic literar de prestigiu, ca să dea românilor o poveste despre sex din orice poziție.
M-a deranjat că editura, editorul și criticul semnatar de prefață (un sfert de carte) n-au căzut pe gânduri când autorul, talentat și neipocrit, ne numește tot timpul  pe noi, ceilalți, cititorii, cu dispreț nedisimulat, care tot din zero ipocrizie se trage, CIVILI. CIVILII.

Civilii. Adică ăia care se uită la bani. Gunoiul Planetei.

Aștept o carte nouă și proaspătă, scrisă de un criminal în serie, cu o prefață de același, în care să ne delectăm cu povestea uciderii celor care au un venit  lunar sub 1500 de lei. Dar să fie scrisă mișto, viu, fără ipocrizie.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Despre ipocrizie și alte rahaturi

  1. Drugwash zice:

    Gusturile nu se discută, ma chère… Trăim vremuri moderne şi civilizate, fiecare gunoi are tomberonul lui. 🙄 😉

    • Prietene, dacă trăim vremuri moderne și civilizate, apăi lasă-i și pe ipocriți să-și spună romanul. În modul lor ipocrit și puțin spontan, pe limba civilului care se duce la editură cu deștu-n cur, fiindcă nu și-a propus să se publice cu prefață de Alex Șt. În prostia mea, eu încă mai cred că un text bun, care curge de la sine și în care orice cititor se regăsește, n-are nevoie de prefață.

  2. ratzone zice:

    zece min am de cand vreau sa ti scriu ceva aici si nu sunt inca hotarat, doar ca ma face si mai trist toata faza cu ipocritii astia

    • Destristează-te, Ratzone! La meteo a zis că mâine o să fie mai frig ca azi, Poate să și plouă…
      Scrie-mi ceva aici!

      • klaus zice:

        Daca nu-i cu suparare, pot voi a sti despre cine si ce(titlul lucraturii) este vorba?

      • Consumatorul de suflete – titlul. Personajul principal e chiar el, dar pretinde că e ficțiune pură toată povestea. Cartea e scrisă în două planuri: 13 scrisori către iubită, în care îi descrie cât e de nenorocit, plus fragmente dintr-un jurnal personal scris pe telefonul mobil.

  3. luciastroila zice:

    Sinceră să fiu, cred că editura a mers pe considerentul că poponeţ, ridicat recent la rang de erou naţional, condamnat politic, blogger, scriitor şi ce mai vrea fiecare, se vinde repede, că de, adepţi sunt mulţi şi aia usor de prostit şi mai mulţi. Acum, la ce preţ am auzit că are cartea, nu mai sunt aşa sigură… În fine, membrii partidului tot trebuie s-o cumpere, să-i arate că-i sunt loiali. Pe mine mă uimeşte în ultimul timp pe ce fel de cărţi îşi pune Alex. St. semnătura. Dar de, cum spuneam, banul nu are miros.

    • Nu știam că e erou național! Aș fi scris mai cu simțire despre el. 🙂 O s-o cumpere tot Dorobanțiul și tot Censtrul Vechi. Toate piți-urile cu care a avut de-a face, să vadă dacă le-a pomenit, măcar și toate alea cu care nu s-a colizionat încă, să vadă ce-au pierdut. 30 de lei e cât un cornet de semințe pentru ele. Poate chiar mai puțin.

  4. klaus zice:

    Iar numele autorului este……

      • klaus zice:

        Ma bucur, inca odata, ca-s asa departe de lume.
        L-am gugalit pe domnu’ mentionat mai sus, chiar habar n-aveam cine e. Am vazut, am spicuit prin can-can, m-am oprit hotarat sa nu pierd toata noaptea informandu-ma.
        Renata, de ce dracu ai simtit nevoia sa metionezi acest personagiu? Ti se pare ca imaginea lui n-are destul oxigen?
        Te rog, nu ma lasa nedumerit!
        Parerea mea, intre paranteze: deja l-am sinucis!

      • Pentru că… la dracu, o să-ți spun scurt și pe șleau. Pentru că atunci când Alex Șt. a fost rugat să vorbească despre NONO la lansare, a spus că nu poate să prezinte o carte care l-a plictisit. Nu despre Maticiuc e vorba în poveste. El, săracu, e victimă colaterală.

  5. klaus zice:

    Inteleg acu :). Parafrazandu-l pe Drugwash, imi permit sa-ti dau un sfat: lasa criticul sa ridice capacul tomberonului ce-i desfata simturile! :))
    Si, da, ai dreptate, cel putin din punctul meu de vedere. Nu mi-am propus niciodata sa citesc o carte citind in prealabil prefata. Doar la cele stiintifice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s