Bozyre (treștrei)

Cornel se uită chiorâș pe deasupra țigării care-i atârnă între buze și tot aranjează pietrele cu mare grijă, parcă ar umbla cu niște opere de artă. Le tot mută de pe rândul de sus pe ăla de jos și-napoi. Melania trage din grămadă, se strâmbă și-o lasă direct jos. Un amărât de patru negru. E rândul meu să trag din grămadă. Joc fără niciun chef și puțin îmi pasă dacă pierd iar. E unșpe fără douăzeci. Dacă era să sune, până acuma suna.
Uscata, moldoveanca, stă ca un viezure la pândă. Are ochii ăia cenușii, crânceni, cărora nu le scapă nimic. Oricât ar fi de apropiați, tot vede circular cu ei. Vede țâțele prea mari ale Melaniei, vede la mine pe tablă, vede că i s-a golit paharul și trebuie să-l umple, și nu e încă suficient de luată, ca să nu mai țină cont că e vodca mea. Îi torn, ca s-o scap de-o grijă. Vede cum se freacă la nas Corneluș‘-su și îi e clar că se freacă la nas ca să nu râdă.
— Corniel, tu tiermini pi tablî!
— Mario, vezi dă treaba ta!

Mai jucăm o tură. Melania își strânge nițel halatul flaușat, fiindcă deja moldoveanca se holbează în decolteul ei, mai ceva decât Cornel.
E unșpe fără un sfert. Animalu gri cu manșetuțe albe tot nu sună. E a patra zi de muțenie. Cornel pune o piatră cu fundul în sus și râde, cum râde el, de obicei. Blajin. A terminat pe tablă și pleacă la baie. Maria își dă vodca peste cap. Melania se înfige în castronul cu biscuiți sărați, în formă de peștișori. Le fac semn să-și țină gura și mă înfig în telefon. Formez numărul și aștept. Îmi bubuie inima în gât. Cornel trage apa. Mai am un minut, până se spală pe mâini.
Răspunde imediat un glas cețos, șoptit, uimit:
— Alo?
Îmi țin respirația.
Tot șoptit:
— Alo, da?
Apăs încet cu degetul în furcă, atât de încet, încât mă simt, pentru o secundă, ”Cumințenia Pământului”.
De Brâncuși.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Bozyre (treștrei)

    • Ahab zice:

      Nu, Klaus, nu e de ras. Daca nu ai iubit niciodata iti doresc sa iubesti maine, iar daca ai iubit vreodata iti doresc sa iubesti din nou, maine. Dupa aia poti sa razi. Ma provoci la un comentariu mai greu.

      • klaus zice:

        Ahab, era doar un zambet complice. Toti stim, cred, cum te ridica dragostea la cer. Iar viata sa dea cu tine, tocmai de-acolo, de pamant.

  1. zazania zice:

    Hai , ca ma lasasi in ceata , fa, Principesso! Era o voce feminina?

  2. Drugwash zice:

    Greşeală, dom’le! 😈
    A cui, însă…? 🙄

    Te superi dacă-ţi urez un weekend plăcut? 🙂
    (atîta-ţi trebuie, că-ţi mai urez o dată! 😛 😆 )

  3. Băieţelul cu chibrituri zice:

    Despre 33. Bunica avea dreptate: Alle guten Dinge sind drei. În vechime, pe când eram mic şi curat, mă gândeam mult la numărul 33 (“treizeci şi trei” chiar sună bine), aceasta este vârsta biblică, bineînţeles. Dar, de ce să nu recunosc, mă gândeam mai ales la faptul că voi avea 33 de ani tocmai în anul 2000. Minunatul an 2000, eventualul Sfârşit al Lumii. Şi oare ce vom face noi în Anul 2000, când nu vom mai fi copii? Dacă m-ar întreba cineva ce am făcut până la urmă în anul de graţie 2000 nu aş putea să spun nimic, nu-mi amintesc aproape nimic, nu e nimic de povestit. În orice caz, fără discuţie, la 33 de ani nu eram nimic din ceea ce îmi închipuiam că voi fi. Poate pot sa spun doar atât, că eram în continuare copil, altceva semnificativ, nu. Copil fiind, credeam în iubire. Şi acum mai cred, nu m-am lecuit. Deşi a muşcat din mine şi m-a schilodit pe veci, alerg după ea ca după Moby Dick. Alerg după ea, dar nu ştiu nici eu prea bine de ce. Ca să o răpun, ca să o supun, ca să mă răzbun, sau ca să o las să mă mănânce de tot? În orice caz, această întrebare, “de ce?”, vă garantez că lipseşte cu desăvârşire din vocabularul şi din mintea oricărui îndrăgostit.
    În concluzie: nu este întâmplător că „treştrei” e cea mai bună bucată din Bozyre.

    Despre telefon. E nimicitor să stai şi să aştepţi să sune telefonul, să nu poţi face nimic şi să nu-ţi mai pese de nimic altceva. Să implori şi să te rogi. Şi să te gândeşti că ai putea trece şi la altă religie, doar să te sune odată. Şi să îţi repeţi în acelaşi timp că nu te merită şi toate celelalte. Am trăit ceva şi mai groaznic, să sune telefonul şi să-mi văd într-o clipă pe display nenorocirea şi neputinţa. Să răspund totuşi iubirii trecute şi să vorbesc cu ea normal, fără ca ea să banuiască cât e de departe de mine. Ea, care poate nu are nici o vină, vinovăţiile luându-le eu pe toate, în prealabil şi în sinea mea, din laşitate şi din dragoste. Şi apoi, după ce închid repede, ca să nu ţin prea mult telefonul ocupat, să mai aprind în minte un chibrit. Şi mai târziu, când nu mai pot, încă unul şi încă unul.
    Toate-s vechi şi nouă toate. Nu spera şi nu ai teamă. Trece şi iubirea, odata cu moartea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s