Bozyre (dooș…nouă)

Am claxonat ușor, să se dea din drum. Bozyre avea un claxon de-ăla sexy-răgușit, gen Humphrey Bogart când ar zice yeah.
Nici nu s-a clintit. Se uita fix în masca radiatorului și se vedea clar că-i umblă mintea după un plan de atac.
Am pus avariile, m-am dat jos, l-am luat de ceafă ș l-am pus pe trotuar. Era ceva mai mic decât un pui de rotisor. De fapt, era exact cât un pui ideal de rotisor, fiindcă ceea ce se vinde drept pui grill e o găină bătrână și grasă, din care curge osânza. Încăpea fix în podul palmei mele, cu degetele desfăcute (am paișpe ani de pian la bord, vorbim de o mână destul de dezvoltată), dar cântărea cât un kilogram de zahăr. Numai că se încrunta la mine și făcea ca un motoraș cu surdină, era un fel de Humphrey Bogart cu blană maronie, cu urechi triunghiulare, blegi, și cu multă nemulțumire în priviri.
L-am parcat pe Bozyre și-am dat să intru în bloc. Cumva, intuise unde vreau să ajung și m-am pomenit cu el la picioare, hămăind din toate puterile lui de cățel cât un kil de zahăr.
L-am luat sub braț și l-am dus în casă. L-am hrănit, l-am adăpat și l-am lăsat să-și verse nervii pe franjurile covorului din sufragerie.  Între timp mi-am încălzit mâncarea de perișoare, am mâncat, m-am trântit la televizor. A adormit în hol, pe gresie, în dreptul ușii.
Am sacrificat una dintre pernuțele mele de cot și-am vârât-o sub el, fiindcă n-avea de gând să se trezească. La unșpe noaptea l-am prelevat din pernuță, am deschis ușa, l-am depozitat în grădină și m-am dus la culcare. În seara aia n-am schimbat nicio vorbă.
În zilele următoare m-a așteptat la fel, în mijlocul drumului, îl luam de ceafă, îl puneam pe  locul din dreapta, parcam, intram în casă împreună, mâncam împreună, eu mă uitam la televizor, el dormea, la unșpe noaptea îl depuneam pe domeniul public.
Îl strigam ”Cățel” și reacționa. După două săptămâni a renunțat, din proprie ințiativă, să-i mai ațină calea lui Bozyre, doar ne pândea și alerga  pe lângă roată, apoi făcea zeci de ture între roată și ușa blocului, singura variabilă era meniul – chifteluțe marinate, paste cu sos de roșii, friptură la cuptor, salată orientală.
Și într-o zi, într-o după-masă, nu ne-a ieșit în cale. Firește că l-am urcat pe Bozyre cu roțile lui stângi pe trotuar, dar seara a fost ciudat de lungă și plictisitoare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Bozyre (dooș…nouă)

  1. Drugwash zice:

    Am înţeles. Tot. Doare. Tac.

  2. zazania zice:

    Poate ca s-a plictisit sa te tot astepte desi cainii pot sa te astepte fara cracnire saptamani in sir. Poate ca tocmai se declansase „intifada’ impotriva maidanezilor dupa ce un copil lasat de capul lui printr-un parc din Bucuresti ore in sir ,a fost gasit mort. Poate l-a adoptat vreunul mai marinimos decat tine care nu i-ai oferit decat o frantura din zi… Dar mai bine tac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s