Bozyre (dooșapte)

Motto: Sezonul de vânătoare se terminase. Moșu vânase, el, cât vânase, prepelițe, fazani… Ce vânează bogații trecuți de șaizeci de ani.  Ajuns la hotel, câteodată, pe seară,  parcă-i venea chef de vânat căprioară.

Și ne lăsa acolo, la birou, ca pe niște proști. Doi proști. Eu mai traduceam câteva pagini din Bioechivalență, nu că ar fi fost urgent, dar mi-era milă de Morcoveață să-l las singur, cu toți nemții ăia pe care-i avea de împușcat.
Noaptea, în Piața Victoriei, dacă te uitai pe fereastră de la etajul șapte, ziceai că ești la circ, sus, la trapez, și cineva întinsese deasupra trotuarului o plasă luminoasă, și te îndeamna să execuți triplu salt în condiții de maximă siguranță și poezie.
Morcoveață omora nemți cu sonorul dat la minimum, fiindcă bioechivalența e o treabă nasoală, nu se poate traduce în tranșee, prin urmare, ce mitralia el, acolo, se auzea ca o rafală de pârțuri, mai rău mă enerva. Salvam, închideam fișierul și ziceam, invariabil:
– Mă duc acasă.
Morcoveață se uita după colț, în ecran, și doar îi explicasem – degeaba te lași într-o parte, o să strici nenorocitul ăla de scaun, n-o să vezi niciodată mai mult decât vrea jocul!
– Făt frumos?
(În realitate, îi spunea pe nume, i-l îndulcea cu un „o” final, Făt-Frumos avea un nume care se preta la macaronizare.)
– Nu m-a sunat azi.
– Nici mie nu mi-a răspuns.
Se referea la o fată cu care ieșise două seri la rând, una destul de năsoasă ca să-și schimbe numele de fată într-unul italienesc, dar care, dracu știe pentru ce motiv, nu-l plăcuse îndeajuns  pe Morcoveață și se întorsese la pescuit, în Herăstrău, la discotecă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Bozyre (dooșapte)

  1. Drugwash zice:

    Vînatul şi pescuitul sportiv în zona aceea se pare că are sezon deschis permanent… 🙄

    Nu era dooşapte, cumva, după artimetica de clasa… cine-mai-ştie-care? 😉

  2. ALM zice:

    Hmmm, un timp am crezut că Bozyre a fost un autoturism. Acum constat că a fost un mod de viaţă, cu sau fără autoturism …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s