Bozyre (dooștrei)

A doua zi l-am sunat pe Morcoveață și i-am zis să nu conteze pe mine. Pe urmă l-am sunat pe mecanicul inginer frustrat și bătăuș de nevastă. A ajuns într-o juma de oră. Nu poți ajunge din Voluntari în Drumul Taberei în juma de oră, decât dacă ai girofar.
A ridicat capota și a exclamat, ca orice coafeză: cine și-a bătut joc de capul dumneavoastră în halul ăsta? El a zis-o adaptat la situație: cine a intrat cu copitele p-aici? Carburatoristul lui Căpriță, am zis. S-a uitat la mine așa cum, presupun, se uita la nevastă-sa înainte de-a-i umfla ochiul. Nu m-a atins, și ăsta a fost norocul lui, fiindcă în halul de nervi în care eram, cred că l-aș fi umplut de sânge. Pe bune. Nu știu să bat, dar la nervi și disperare învăț din mers.
Am stat în casă și-am așteptat două ceasuri.
A intrat să se spele pe mâini și m-a amenințat că încep să devin apăsătoare. A plecat cu un teanc de bancnote pe care nu le-a numărat, fiindcă ar fi durat prea mult.
Din ușă mi-a zis că să-i uit numărul de telefon.
Cinci minute mai târziu m-am urcat în Bozyre și-am luat-o din loc. Bătăușul de nevastă îl pusese la punct. Mârâia frumos și avea chef de plimbare. Așa că n-am făcut la stânga pe strada cu firma lui Morcoveață, am mers mai departe, tot înainte.  Am ieșit pe București-Ploiești. Am parcat la Hale și m-am dus să-mi văd primul loc de muncă, ăla obținut prin repartiție guvernamentală.  În provincie timpul curge altfel. Toate acele femei în halate albe arătau exact ca în ziua în care ne luaserăm rămas bun. Lipseau două. Una se învoise, fiindcă avea copilul bolnav, cealaltă plecase pentru totdeauna în Canada, cu familie cu tot. M-am uitat în treacăt pe rafturi: aveau toate produsele pe care le importa firma lui Morcoveață. Am cerut un rulaj lunar, am băut o cafea și-am plecat. Continuau să-mi spună Copilu’, ca în prima zi de stagiu. Asta nu m-a supărat deloc. Mi-am amintit că, deși atunci, la început, fusesem doxă de chimie analitică, nu eram capabilă să tai o fiolă de hidrocortizon. Și doamna Pestrițu, îndrumătoarea mea, m-a învățat secretul: s-o ling, acolo unde pun cuțitașul zimțat.  Cerusem un print după rulajul produselor care mă interesau și, făcând cale întoarsă, i-am umplut rezervorul lui Bozyre. fiindcă vizitasem un client și mi se deconta benzina.
Dintr-un motiv necunoscut, semn că Dumnezeu n-are noțiuni elementare de prezent și viitor, dar te oprește să mănânci acolo unde o să mai vii odată, m-am oprit la Românești și-am mâncat de prânz.
Bozyre m-a așteptat afară, în parcare, fiindcă era sătul.
Ar fi putut să fie o zi plăcută cap-coadă. Am vrut s-l fericesc și pe Făt-Frumos, ba chiar aveam de gând să-l invit la cină, în oraș. Mi-a răspuns destul de surprinzător de repede. Am lansat propunerea. Mi-a zis, cât se poate de sincer, că nu-i fac eu lui program.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Bozyre (dooștrei)

  1. crazy wolf zice:

    Îmi place cum povestea e ca o structură transparentă în spatele căreia simţi o alta. Aici intervin şi ceva conexiuni cu chestii emoţionale citite pe blog. E ceva „no mercy” în felul în care scrieţi, care după ce citeşti îţi blochează vreun comentariu la adresa personajului, că te face să te gîndeşti la tine, simţi că eşti prins în aceeaşi plasă a realităţii, tensiunea aceea e şi a ta… Eu, unul, am cam amuţit introspectiv… 🙂
    Cum spunea un prieten pictor… : „bă, rostul artei e să te facă să gîndeşti.”

  2. Shaman zice:

    Fac şi eu ca spectatorul ăla… La ultimul meci de arte marţiale mixte al lui Zmărăndescu, se aude unul strigând:
    “Dă-i că merge! Dă-i, dă-i, dă-i, dă-i, DĂ-I !!”

  3. clujanu zice:

    hai sa scriu si eu ceva; citesc in continuare!

    sarut mana!

  4. Drugwash zice:

    Ar fi putut fi o zi plăcută, da… Însă Universul cere de fiecare dată echilibru, binele şi duşmanul său direct (adică ‘mai binele’) au grijă de asta. 🙂

  5. zazania zice:

    Ca sa zic drept , de cand am imbatranit si nu mai citesc decat presa online , cand dau de un text scris ,ma duce mintea la un film. Serialul tau imi amiteste de Sex and the city , de Carrie Bradshaw si Aratosul. Daca nu urmaream serialul, n-as fi crezut ca femeile inteligente se pot indragosti atat de prosteste.

    • Eu, de când am îmbătrânit, nu mai am răbdare cu online-ul. Citesc mormane de cărți,la grămadă, dar mai ales u suspans, să mă țină în priză și să n-am timp să mă gândesc că am îmbătrânit. 🙂
      Dacă n-aș fi fost atât de proastă atunci, despre ce mai povesteam acum? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s