Bozyre (dooșpatru)

Diferența dintre Bozyre și un câine era că Bozyre n-avea blană. Și nu puteai să-ți încolăcești brațele în jurul lui și să bocești nițel, cu nasul îngropat în ceafa lui. Uite, altă diferență: nici ceafă n-avea. Și nici nu mirosea ca grumazul îmblănit al unui câine curat și sănătos, a iască  și-a ciuperci de pădure.
M-am dus acasă și mi-am făcut singură program. Am sunat la ușa Melaniei și-am întrebat-o dacă are chef să ia masa în oraș, adică la mine, că fac cinste cu materia primă, dar de gătit, gătește ea.
Reiau de la am sunat la ușă… Am sunat cinci minute. Mă pregăteam să renunț, când a întredeschis ușa. Arăta ca o eroină din filmele cu vampiri care aveau să fie în vogă zece ani mai târziu. Plânsese muncitorește și rimelul i se scursese pe obraji în linii drepte, paralele cu lacrimile, ca niște săgeți negre. Pe sub nas și-l întinsese cu dosul palmei: vampiresă cu mustăți. Am izbucnit în râs. A izbucnit în plâns aproape simultan. Foarte curios, ea m-a întrebat prima:
– Ce s-a întâmplat?
Mi-a fost rușine de atât rimel împrăștiat  și-am zis:
– Nimic. M-am întors acasă și mă gândeam că poate vrei să mâncăm împreună.
– Vreau! Unde mergem?
– La „Primăvara”, am zis, fără să clipesc.
Primăvara era o cârciumă de cartier, destul de selectă, unde Făt-Frumosul ne invitase odată pe amândouă, fiindcă Melania, când era în formă, putea vorbi, glumi, povesti, cât pentru trei.
Am fumat două țigări până mi s-a gătit Melania. Indiferent ce credea blocul despre ea, când se gătea de ieșit cu o femeie, arăta ca o doamnă…

Am mâncat chestia aia din carne crudă tocată, cu ceapă și alte ingrediente, am băut câteva margherite, ne-am sedat cu înghețată, i-am povestit de Bozyre, mi-a povestit de iubitul ei, grec, un nenorocit care semăna ca două picături de apă cu Don Johnson și tot nu avea de gând să divorțeze, și ne-am întors acasă. Ne-am pupat în casa scării și, când am intrat în baie să fac un duș, m-am uitat în oglindă și-am observat că semăn cu un clovnn care și-a înroșit obrajii cu frez. Aveam de gând să-i spun Melaniei, cu prima ocazie, că nuanța aia e prea deschisă pentru ea, pe buze, și pentru mine, pe obraji.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Bozyre (dooșpatru)

  1. Drugwash zice:

    În ce-l priveşte pe Bozyre, l-ai fi putut face să arate ca a celor doi din „Dumb and dumber”, îmblănit, cu urechi lungi etc. dar nu cred c-ar fi avut efectul scontat. 🙄

    Dacă ar fi fost ceva rubiniu în loc de margherite, aş fi crezut povestea cu vampireasa fără nici cel mai mic dubiu. Ar trebui totuşi să fiu ceva mai precaut cînd trec pe aici – nu se ştie cînd ultimul lucru pe care-l voi auzi va fi fîlfîitul unor aripi imense urmat de pocnetul propriei mele carotide. 😀

    • Fâlfâitul unor aripi imense, urmat de pocnetul propriei mele carotide…
      Să dea dracu dacă am mai citit vreodată ceva atât de mișto! Pe bune. Apucă-te de foiletoane cu vampiri. Le ai în sânge.

      • Drugwash zice:

        Ugh! Mi s-a acrit mie numai de cîte critici mi-au traversat întîmplător privirea în legătură cu cantitatea imensă de vampiro-pseudo-literatură aruncată pe piaţă în ultima vreme – cum aş putea contribui cu bună ştiinţă la uciderea neuronilor bieţilor critici literari, oficiali ori amatori, plus ai eventualilor cititori…? 🙄

        Şi-apoi, m-a părăsit (a)muza(mentul). Cred c-a luat cu sine şi ultimul neuron funcţional, lăsîndu-mi doar înlocuitorul ăsta chinezesc, deja expirat… 😦

  2. crazy wolf zice:

    Intermezzo… 🙂

  3. Shaman zice:

    O să încerc să fiu cât se poate de scurt, mai ales că ne adresăm bunului simţ. Cu toţii, sunt sigur, o să fiţi de acord. Nu vă deranjez la cap cu formule şi citate din alţi înţelepţi, vă spun doar că metoda pe care o să o aplic ca să vă explic mai bine se numeşte cross-correlation in pattern recognition; îmi cer scuze, nu a ajuns încă la noi în ţară, deci mergem pe denumirea consacrată în lumea ştiinţifică adevărată.
    Pe scurt: fiecare dintre noi a observat că există o asemănare între binomul maşină – robot şi binomul femeie-bărbat. S-a demonstrat deja că femeile se comportă ca nişte maşini (chiar dacă, unele dintre ele, doar ca maşini de spălat sau de gătit, dar tot maşini sunt şi acelea, nu contează), iar bărbaţii se comportă ca nişte roboţi, nu mai insistăm asupra acestui adevăr. Un program bun face un robot bun, scurt pe doi. Nu întâmplător “maşină” este un substantiv feminin, iar “robot” unul masculin. Nimic nu este întâmplător în Univers, cine se îndoieşte de asta este un mare prost.
    Mai departe: o femeie poate să fie frumoasă, urâtă, bună şi ne-bună. Acestea sunt cele patru atribute principale ale femeii. Din combinaţia acestor patru elemente de bază rezultă cele două mari caracteristici: femeia folositoare şi femeia nefolositoare. Gândiţi-vă acum la maşini, nu neapărat la automobile, deşi ele sunt cele mai răspândite maşini, dar haideţi să zicem doar atât, maşini. E la fel, la fel… Nimic întâmplător.
    Femeile nu gândesc. Corect? Corect! Nici maşinile, e clar. Dar mulţi bărbaţi gândesc, din ce în ce mai puţini, dar există încă o masă critică de bărbaţi adevăraţi care gândesc. Cei care nu gândesc au devenit prea dependenţi de maşini şi/sau femei. Tot aşa şi roboţii, mulţi gândesc autonom şi în curând o sa fie capabili să conducă maşinile, adică să se urce la volanul şi butoanele lor şi să le conducă exclusiv acolo unde vor ei. Mai durează puţin şi acest deziderat va fi atins. Deşi nu se vorbeşte prea mult despre asta, colective întregi de bărbaţi adevăraţi lucrează şi sunt dedicaţi împlinirii acestui vis. Eu însumi îmi aduc contribuţia mea modestă la înfăptuirea acestui ideal.
    Bun. O femeie bună, deşi nu gândeşte ea însăşi, poate să ajute foarte mult un bărbat ca să gândească şi să îşi atingă potenţialul maxim. Aşa se întâmpla înainte, atunci când a început Revoluţia Industrială şi au apărut multe maşini, apoi şi automobilele. Femeia de acum 3-4 generaţii reprezintă încă idealul feminin al oricărui bărbat. La fel şi cu automobilele, acelea de atunci erau în acelaşi timp frumoase şi bune, aveau o mulţime de gresoare peste tot, dacă ceva scârţâia sau refuza să se mişte, era suficient să ungi puţin şi atât. De multe ori o vorbă bună era de ajuns. Bunul simţ făcea restul. Erai rege doar cu o maşină şi o femeie adevărată alături. Viaţa era o încântare! Epoca de aur! Acum totul este încapsulat, fără gresoare, fără nimic, intervenţiile utilizatorului nu pot fi decât minimale, parcă te invită să foloseşti şi să arunci, nimic mai mult. Benzina şi mâncarea, proaste! Peste tot numai patimi şi numai păcate.
    Cu o femeie bună, la fel ca şi cu o maşină bună, te duci liniştit până la capătul Pământului. Femeia bună te ridică şi te scoate din toate noroaiele posibile, inclusiv din nămolul în care te afunzi daca ai cu tine darul beţiei, care atârnă foarte greu. Da, femeia bună te uşurează de acest dar fără să simţi că îţi lipseşte ceva. Aţi observat că femeile bune consumă puţin? Pe de altă parte, femeia frumoasă consumă foarte mult, incredibil de mult, nejustificat, iar maşinile frumoase la fel, absolut la fel!!
    Mai zic?
    Ar fi multe de spus, dar deja e prea mult pentru un simplu răspuns… Nu am intrat prea mult în amănunte dar cred că s-a înţeles ideea. Dacă vreţi totuşi să vă exprimaţi gânduri sau dacă vreţi să contribuiţi cu sugestii, o puteţi face în Cartea de Onoare totdeauna deschisă la cabinetul meu, respectiv office@shaman.ro, ca să o scutim pe buna noastră gazdă, Renata, precum şi Gara ei, de cele rele.
    P.S. Apropo de “cele rele”, un banc auzit de la niste porci, eu nu mă recunosc în el. Cică, urare: “cele rele să se spele, cele bune le … şi aşa!”. Cu scuzele de rigoare, închei aici.

    • Unii zic că femeia e cartea de vizită a bărbatului. E valabilă și reciproca. Problema e că nu ne alegem partenerii în mod conștient, o bubă subconștientă îi lipește de noi, ca pe timbru de scrisoare. Domnul Freud s-ar distra de minune pe subiectul ăsta. Există o carte, Pluta Meduzei, unde autorul, care scrie la persoana întâia în calitate de erou și psiholog, zice, cam așa: de câte ori cineva apelează la serviciile mele, fiindcă are o problemă, știu că problema e la partenerul lui de viață. Nu e un citat. E doar interpretarea foarte brutală a citatului, fiindcă nu mai am romanul ăla…

      • Shaman zice:

        Da, e corect. Asa e. Trebuie sa consumi foarte multe resurse din tine ca sa poti sa schimbi ceva din ceea ce, pana la urma, iti este dat. Am ajuns la concluzia ca e mai rational (atribut exclusiv masculin) sa-ti duci crucea, asa cum s-a nimerit ea, mai mare sau mai mica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s