Prieteni vechi

Demult, pe vremea când nu existau rețele de socializare (ce mizerie de sintagmă!) și nici de bloguri nu se pomenea încă, pe la noi, oamenii schimbau o vorbă prin subsolurile articolelor online. Uneori, articolul era doar acoperișul. Eu, una, acolo am redescoperit scrisul, ca formă de viață. Tot acolo l-am cunoscut pe Shaman și  pe Mitzy a lui.

Cine-i Shaman? Nu știu. Fiecare om e propriul său scris.
Iată…

„[…] Ultimele zile n-am citit decat cu Bozyre, cu mare placere, fascinat. N-am citit cu mai mare placere altceva anul asta. Asa ca tot aici scriu, vrei, nu vrei. Nu ma poti impiedica, tot asa scria bunica-mea cu creionul fel de fel de ganduri, absolut fel de fel, doar la marginea textului tiparit, nu peste el. Putea sa fie Biblie, nu conta. Asa ca trebuie sa ma suporti. Promit ca nu mai fac, acum si gata.

Tot vreau sa fug. Si totusi fuga nu e buna la nimic. Azi mi-a murit ultimul unchi de la tara. Tot ce stiu eu bun din vacante e din casa acestui unchi, toate cartile copilariei au fost citite acolo.

Alaltaieri a fost prima zi in care pisica mea cea mica, Gâzilă, nu s-a mai intors acasa de pe casa. Eu nu stiu, de ani de zile, ce dracului loc este dincolo de pe casa. Mitzy este bine, mi se pare chiar ca se împacă excelent cu disparitia lui Gâzilă. Au plecat impreuna pe casa, dar nu s-a mai intors decat Mitzy. Asa merg lucrurile. Mama lu Mitzy, sa zicem asa, plange cocotata pe garaj si nu se mai opreste.

Azi dimineata vad intamplator pe net ca a fost scoasa la vanzare casa lui Salinger. Ma uit prin ea, sunt poze explicite pe site, aproape porno. Ce misto, ce ca lumea de dinainte de Potop … prea ca la tara… Intr-o camera vad un amanunt  care pe Renata ar face-o sa surada.

Italienii, ce popor extraterestru.. Renata stie deja, dar nu vrea sa va spuna, prefera sa va tina in tensiune. Stiu ce vorbesc, sora-mea e maritata cu un italian. Stiu prea bine ce le poate pielea, ei nu se complica cu alde Salinger, ei vor (morti-copti) mancare calda si proaspata la fiecare pranz. In plus cina este sfântă, abia restul e ficţiune. Ca să vedeţi cât sunt de criminali, ati cumpara o carte cu o coperta pe care zace (aproape presat) un snop de paie si cu titlul “Il giovane Holden”? „

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, citesc şi-mi place, prieteni și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Prieteni vechi

  1. Drugwash zice:

    Demult, tare demult, oamenii erau… altfel. Reali.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s