Bozyre (cinșpe)

Pe măsură ce vorbim despre el, încep să-l iubesc exact ca atunci, în vremurile noastre bune, când…
Fără „când”. Bune și punct. Nu poți să introduci în frază ditamai geamantanul cu amintiri, printr-un ”când”. Nu mai știu analiză sintactică și mi-e lene să mă uit pe net, să văd ce fel de propoziție subordonată se introduce prin ”când”. Tre’ să fie una temporală, fără discuție.
Vremurile bune au ținut opt ani.
Bozyre a ținut cinșpe. L-am vândut în bloc, unui amic, să-l am sub ochi, să-l văd plecând și venind, chiar dacă nu cu mine. L-am vândut pe gratis.  Și n-am vrut să fiu de față când a plecat la REMAT…

O amintire din vremurile bune.
Moșu descinde la firmă dintr-o furgonetă, însoțit de doi țărani în costume paramilitare, kaki, cu niște nasuri lungi, ascuțite și roșii. Lungi și ascuțite de la natură. Roșii de la whisky. Pun pariu că Moșu  i-a îndopat tot drumul cu băutură de-aia de care-i plăcea lui,  Ballantine’s 12 Years Old, ca să nu le mai plătească un sfanț peste ăia cinci mii de dolari, cât stabiliseră pe ziua de vânătoare. Primii care sar din mașină și o zbughesc prin birouri, lătrând vesel și fluturând din urechi, sunt cinci bigăli de vânătoare care fac prăpăd. Amușină dosarele pe rafturi, sar pe canapea, rup ciorapi de damă și sfârșesc prin a goli castronul cu boabe al câinelui firmei, Blacky, un rottweiler periculos de prost, care nu e acasă.
Năsoșii târâie prin birou, către bucătărie, o targă improvizată, acoperită cu decență.

Secretara, șoferul, Morcoveață și cu mine schimbăm priviri îngrijorate.
Moșu aruncă pe birouri câte-o cutie de bomboane, cumpărate din Duty Free și ne cheamă în bucătărie, să vedem ce mâncăm la cină.
Pe frontul de lucru al bucătăriei zace un pește, lung cât un copil de clasa a șasea. E doar cu un cap mai scund decât mine. Ochiul care se vede, contemplă tavanul. O mustață alb-cenușie atârnă în chiuvetă. E mort de-a binelea.

Morcoveață înjură pe italienește și-l întreabă pe tac-su de ce-a plătit ziua de vânătoare, dacă s-a dus la pescuit. Moșu râde și mângâie burta argintie.
Șoferul pleacă să cumpere un congelator.
Cățeii, nesătui, sunt parcați în cuștile lor, aduse din Italia. Moșu le zice ceva, apoi își suflecă mânecile și se apucă de gătit.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, amintiri, autoturisme și alte chestii personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Bozyre (cinșpe)

  1. Drugwash zice:

    Whisky vechi
    şi ochi de peşte,
    Renata ne păcăleşte:
    Căţeii-s… de usturoi,
    iar Bozyre…
    la gunoi!
    😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s