Bozyre (paișpe)

În povestea asta, încerc să mă țin cu dinții de Bozyre. Să nu-mi amintesc decât lucruri care s-au întâmplat în vremea lui. Să nu-mi împart viața povestibilă în două – î.B. și d.B. – înainte și după Bozyre, fiindcă iese un talmeș-balmeș din care eu însămi nu mai pot să ies.
Să vă zic numai faze de genu’: într-o noapte, pe drumurile Moldovei, între două așezări omenești intitulate A-ul de Sus și Z-ul de Jos, mă oprește un echipaj de poliție format dintr-un singur milițian. Adevăru’ e că nu m-a întrebat de ce umblu noaptea pe drumuri, nu m-a căutat în portbagaj, după marfă fără factură,  n-a dorit să-l sun pe Moșu, care dormea liniștit în apartamentul lui din Titulescu, închiriat de secretara firmei, fiindcă n-o suporta pe pițipoanca lui fii-su și prefera să locuiască singur, în șaijde metri pătrați, el, care avea în Macaronia domenii, lac, plus pădure…
Mi-a cerut permis, talon, buletin și m-a anunțat că am depășit viteza legală. L-am întrebat: ”Aveți radar pe mașină?”  Nu, n-avea, dar văzuse cu ochiu’  liber.
I-am dat actele.  L-am așteptat să le citească. Le-a citit, de parcă citea „Justiție”, de Dürrenmatt. Mi le-a dat înapoi și mi-a zis că tre’ să-l aștept un sfert de oră, acolo, să nu mă mișc de pe loc, fiindcă și-a uitat carnetul de procese verbale la secție.
Zis și făcut!
L-am așteptat un sfert de oră. Mi se părea academic și de bon ton. Am ascultat un post de radio regional și, în minutul șaisprezece, am luat-o din loc.

Mărturisesc că, pentru încă un minut, mi-am imaginat  valea aia dintre aul de sus și zedul de jos luminată circular, am crezut că voi fi prinsă într-un cerc de faruri  și alarme optice, că o să aud un glas în portavoce, urlând zbârnâit: STAI PE LOC!, dar n-a fost să fie!
La patru dimineața,  mâncam direct din cratița lăsată de maică-mea pe aragaz și aveam de gând să-l sun pe Morcoveață pe la nouă, să-i spun că am avut o noapte de coșmar, la întoarcere, așa că ajung la birou când ajung.
Știți ce făcea Bozyre în vremea asta?
Își lua lumină dublă pe cur, de la un bec stradal și de la luna plină, care devenea străvezie, tocmai atunci.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, autoturisme și alte chestii personale, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Bozyre (paișpe)

  1. Drugwash zice:

    De data asta mi-am luat-o! M-ai prins pe picior greşit şi cu oala pe foc… Mi-ai adus aminte de vremurile cînd găteam cratiţă după cratiţă de mîncare (de cartofi, c-atîta puteam şi eu), fiindcă cineva anume, o persoană specială, trecea în fiecare zi pe la mine şi tot aşa mînca direct din cratiţă, fiindcă nu mai avea răbdare să-i încălzesc. Probabil era singura ei masă adevărată a zilei, pe atunci…

    Cînd eram mic, maică-mea nu-mi lăsa cratiţa pe aragaz ci bilet: „Sun-o pe Nana să-ţi aducă de mîncare că eu n-am avut bani/timp să cumpăr/gătesc”. Nana fiind mătuşă-mea, adică sora ei mai mare, care locuia hăt! în capăt de oraş. De la ea am învăţat apoi să gătesc.

    Poliţaiu’ ăla ori făcea mişto din plictiseală, ori s-a dus după „căciuliţă”, ori era mai prost decît prevede fişa postului (dacă se poate aşa ceva). 🙂

    • ALM zice:

      Văzut resuscitarea, sper că nu este floarea cu care se aşteaptă primăvara! Aştept să mă conving că pulsul a revenit la normal …

  2. Shaman zice:

    Sărut-mâinile, Renata! In situatia data ai procedat foarte bine, cu o usoara intarziere, de cca. 15 minute. Adevarul-adevarat e ca „organul” s-a intimidat, ce sa zic, mereu cum te stim, mereu serioasa .. El saracul astepta sa sari si tu cu un banut sau ceva, vin, tuica, gaina, sau ce se intampla sa mai ai prin masina. Eu i-am dat unuia odata un top de hartie de scris, nu aveam altceva la mine. Altadata, mai demult, nu stiu daca mai e posibil acum, m-a oprit unul, cica „scoate masina cam mult fum”, tot asa, ochiometric, si nu aveam nici un fel de ban la mine, nimic-nimic, imi aduc aminte ca acum: am bagat mana in buzunarul unde stiam eu ca sunt de obicei bani si mi-au aparut simultan doua fire de par albe la ceafa, nu era nimic acolo, de emotie i-am spus ca o sa ma intorc mai tarziu sa-mi achit datoria, ca aveam de luat niste bani de la o firma. Omul a fost totusi rezonabil, a zis ca o lasam pe data viitoare. Parca il vad: un politist tantos, cu o infatisare nobila, uniforma impecabila. Chiar am ras impreuna. Sa stiti ca nu mai aveti sansa sa intalniti asa ceva in zilele de acum. Poate in alea de apoi.

    • Vă salut și eu, domnule! Mă bucur să vă…văd. 🙂
      Mie, cu toată bezna, mi s-a părut că individul CHIAR uitase la bază carnețelul.
      Mi s-a întâmplat și mie să dau peste cumsecădenie milițienească. Am trecut pe roșu sub nasul lui, la rond, la universitate, Adevăru e că mi s-a părut prea scund semaforul ăla, pus pe marginea rondului, mi s-a părut că nu e de luat în seamă. I-am explicat, a râs, mi-a lăsat permisu. N-am făcut nici cel mai mic gest să-i dau ceva. Mi se părea inutil. Când treci pe roșu e al dracului de grav! M-o fi văzut așa, năucă, speriată… M-a iertat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s