Prietenul ElZap, pe care atât l-am iubit, tace de aproape un an.
„M-am întors spre zare şi am văzut cum coboară de pe culmi hergheliile apocalipsei.”
Asta a scris ultima oară pe blogul său.
Cei patru Călăreți ai Apocalipsei, patru siluete umane, călări, cu spatele la soare, într-un amurg perfect, perfect conturați din pricina contre-jour-ului, fără chip. Așa cum nici patru puncte de metastază n-au chip. Dacă au, au pentru anatomo-patologi. Niște inși care au dreptul să stabilească dacă e vorba despre moarte sau despre arte-fact.
Mi-e teamă că ElZap nu mai e printre noi.
Mi-e teamă că, oricât l-aș fi admirat/iubit/prețuit în virtual, în viața reală, aia în care mă duc și mă aduc de la muncă, fiindcă așa am apucat, în aia în care cumpăr roșii românești de la supermarket fiindcă mi-e lene să mă deplasez până la piață, ElZap nu ocupă niciun loc. E o entitate fără identitate în lumea palpabilă. E o umbră fermecătoare, atâta timp cât emite mesaje pe blog. Dacă nu mai emite, devine o linie orizontală, neutră, pe unde nu mai e câmp cu maci. Orice ins care ridică mâna asupra unei cepe de apă și-o zdobește, pe colțul mesei, poate să-i ia locul, fără niciun efort.
Firește că o grămadă de oameni, care au schimbat replici cu ElZap în pusta virtuală, se gândesc la el ca la un interlocutor minunat. Dar nici unul dintre aceștia nu-i percep dispariția, altfel decât pe un gol de emisie.
Mi-e teamă că ElZap a murit și mi-e teamă că voi, cei care îl păstrați în blogroll, nu pricepeți asta.
+(3).jpg "NONO")
Mi-e teamă că nu ştiu despre cine e vorba – nu cred că ne-am intersectat vreodată, virtual ori real… Şi-apoi, în mentalitatea adusă de briza oceanului şi împrăştiată peste tot, nimeni nu e de neînlocuit – virtual ori real. 😦
Citind comentariul tău, îmi dau seama că e exact pe dos: nimeni nu poate fi înlocuit. Cînd spunem că cineva poate fi înlocuit, de fapt ne gîndim la o funcție a lui pe care o putem găsi și la altcineva. Identitar însă, și eu și tu și oricine sîntem unici. Asta cu: „sînt pline cimitirele de oameni de neînlocuit” e o abordare pragmatică pe care am preluat-o (și eu) pentru că probabil ne justifică cumva neputința – fie ea nu de fond, ci doar cojucturală (vremurile…) – de a ne apropia de ceilalți…
De fapt fiecare avem o amprentă unică, iar dacă sîntem iubiți sau nu, se întîmplă se întîmplă tocmai datorită acesteia…
Aşa este. Nici n-am spus c-aş fi de acord cu acea mentalitate. Din păcate, pare a fi majoritară. Aş vrea să mă înşel.
Of, renata, ce perspectiva trista. Si nici ultimele comentarii de la inceputul anului nu sunt imbucuratoare. Pacat…
Mi-e teamă că…
Poate nu s-a întâmplat nimic rău. Nici Theodora nu mai scrie şi vă asigur că n-a murit fizic. Vine un moment când te plictiseşti de virtual, când problemele casnice te copleşesc, când …
Cu Theo vorbesc la telefon și știu de ce nu mai apucă să scrie pe blogul ei.Cu ElZap vorbeam numai pe mail.Pentru că nu avut niciodată suficientă încredere în mine, încât să-mi dea un număr de telefon. Cu nult timp în urmă, mi-a scris un mesaj scurt, cum că mai are trei luni. Și patru metastaze. Mai credeți, ALM, că s-a întors cu fața spre real, sătul de blog?
Vedeţi dvs, eu sunt unul din cei care spune că Cioacă e condamnat fără probe indubitabile. Am un prieten care se îndoapă cu B17 şi nuş’ce cu cesiu. Refuză orice tratament alopat şi analizele sunt surprinzătoare. Poate şi ElZap este sub tratament. Oricum, e bine să gândim pozitiv despre el. Ne face bine şi nouă şi lui!
Când mai vorbiţi cu Theodora să-i spuneţi că deschiderea unui blog înseamnă şi nişte îndatoriri. Inclusiv declararea tragerii obloanelor …
Să ne oprim la Cioacă. Tare bun material de roman polițist! Nu știu cum doarme judecătorul liniștit.
Pe de altă parte, cazul Mădălinei Manole a rămas sinucidere bătută-n cuie!
O să-i zic Theodorei.
Vă doresc cele bune, domnule ALM! Chiar îmi făcu bine să putem schimba o vorbă.
Oricând, cu plăcere! Şi eu mă simt mai bine când am cu cine schimba o vorbă, indiferent de tematică. Chiar şi politică „la nivel înalt” …
Judecătorul cred că doarme liniştit, fiindcă face parte dintre cei care dau exemple fără probe. Eu nu ştiu cum ajung astfel de indivizi judecători şi-i dau dreptate lu’ Băse că şcoala românească mai scoate şi tâmpiţi …
Cândva era o vorbă în legătură cu absolvenţii de la Drept. Cică cei mai buni deveneau avocaţi, următorii judecători şi scursura … procurori şi jurişti de fabrică. Acum, am observat, că se fac „treceri” lejere de la procurori DNA la judecători. Rezultă că trebuie să încetez să mă mai mir, că diploma este aceiaşi …
Pentru domnul ALM, nu am murit nici fizic asa cum bine ati spus dvs si nici nu m-am plictisit. Am o activitate care imi ocupa foarte mult timp
http://theodora0303.wordpress.com/2014/08/24/caline-fa-te-ca-lucrezi/
Cum zice și ALM… faza cu floarea.
http://labulivar.wordpress.com/. Atât,
Nu știu cum a ajuns tocmai momentul ăsta la spam!
Condoleanțe, cu întârziere…
http://www.gandul.info/puterea-gandului/elzap-3050274
Mulțumesc, Coană Mare, pentru întoarcerea asta în timp!
Recunosc ca uitasem de blogul asta. Si pentru ca in ultima vreme te citisem la Nono, dupa ultimele postari si tacerea de apoi, si eu imi cam faceam griji pentru tine, fix cum ti-ai facut tu pentru ElZap. Sau poate nu atat de negre si definitive… Te-am regasit intamplator si nu stiu daca sa ma bucur ca tu esti bine, sau sa ma intristez pentru Elevul Zapacit… Nu am inteles exact daca „virusache” este ElZap, dar nici nu stiu sigur daca vreau sa intelg, caci indiverent de situatie, eu mereu voi uita sa respir recitind al sau 6-6:1. Nu scriu pentru că: mi-e teamă că o să-mi fac prea mulţi prieteni şi nu voi suporta momentul în care îi voi pierde pe toţi.
2. Nu scriu pentru că: măceşul de lângă drum să nu se simtă obligat să înflorească doar pentru că trebuie să scriu eu despre el.
3. Nu scriu pentru că: în cetatea Amadam, se spune că ar fi existat o Academie silenţioasă, în al cărei statut era scris că membrii ei vor gândi mult, vor scrie puţin si vor vorbi numai când va fi nevoie.
4. Nu scriu pentru că: într-o lume în care toţi se plâng că trebuie să citească prea mult, a scrie, si mai ales a scrie banalităţi echivalează cu un act terorist.
5. Nu scriu pentru că: nu vreau să fiu un tarabagiu care vinde lucruri pe care nimeni nu le va cumpăra, dar nici nu vreau sa vând otrăvuri numai pentru că acestea sunt la mare căutare.
6. Nu scriu pentru că: nici nu mă pot înălţa la subtilitatea filozofica a unui discurs din care nimeni nu poate înţelege nimic, dar toţi spun că înţeleg totul, dar nici nu pot coborî în agora unui limbajului gen „ba pe-a …” din care s-ar putea înţelege totuşi ceva.
1. Trebuie să scriu pentru că: viata este prea scurtă şi mi-e teamă că „amnezia definitivă” să nu mă prindă nepregătit, iar acei necunoscuţi, pe care ar trebui să îi iubesc cu adevărat, să nu afle niciodată ce am gândit despre ei.
2. Trebuie să scriu pentru că: universul care m-a creat, cu singurul scop ca el să se poată reflecta în fragila-mi existentă, să nu se simtă trădat.
3. Trebuie să scriu pentru că: de câte ori tac liniştea este tulburată de zgomote.
4. Trebuie să scriu pentru că: visele îmi cer să le îmbrac în vorbe şi să le scot în lume.
5. Trebuie să scriu pentru că: presimt că în haosul care mă înconjoară mai există cel puţin un om care gândeşte ca mine.
6. Trebuie să scriu pentru că: ştiu că generoasa eternitatea o să-mi acorde destulă linişte în care o să am timp să am răgazul să tac.
PS M-a bucurat si de prezenta zazaniei, dovada vie a faptului ca prietenul la nevoie se cunoste
Acum v-a trebui sa imi fac timp sa te recuperez 🙂
va trebui, desigur ca va trebui
emotia revederii 😛
Luminița mea dragă! Bun regăsit!
ȘASE-ȘASE , textul prietenului ElZap. Irepetabilul său text. Plâng nițel acum, dar… cred c-o să-l urc pe acoperiș. Deși ar fi meritat unul mai înalt, mai vizibil decât acoperișul Gării.
Dec 16 2007 09:15 pm
Adusa aici de ElZap
„Citeşte-acest poem pe înserate
Atâta doar, pe tine să te-aprinzi
Eu m-am mutat aseară în oglinzi
S-adun tăceri de stele supărate.
Şi drumul pân’ la poarta ta de lemn
A fost furat azi noapte de zăpezi
Iar tu închis în casă mai visezi
Ca un copil, de undeva, un semn.
Şi simţi ce mult amân acest răspuns
Ca o sentinţă într-un caz penal
Suntem complici şi tu şi eu, egal
La crima de-a nu fi iubit de-ajuns. ”
Poem pe întuneric
Loredana Cristea