Bozyre (trei)

 

Bozyre, ăsta, era genul golan. Adică lugu-lugu, îți lua ochii cu fundul lui bățos și, când simțea că, gata, te-a lucrat suficient, începea s-o facă pe vedeta. Dincolo de faptul că era mare sugativă, cum v-am mai zis.

Uite un exemplu. Era deja pe când toată lumea îl ținea de Bozyre și-i respecta genul masculin, oricât de critică ar fi fost situația. Ce-mi zice Virgil, șoferul firmei, înainte de-un Paște: „Vrei miel? Hai cu mine la Fundulea, că știu acolo pe unii care taie miei.” Bine, zic. Cine conduce? El zice: „Păi, tu, să mai exersezi.”

Vine ziua, se face cinci, îi zic patronului junior, care era cu opt ani mai tânăr ca mine, practic, era cel mai tânăr din firmă și-i ziceam Morcoveață fiindcă era roșcat cu pistrui și nu pricepea încă românește, dar și când a învățat, tot așa i-am zis – uite care-i treaba, io mă duc cu Virgil după miei, cum am stabilit. El mormăie certo, certo, deși zăcea un pogon de marfă nelivrată, și-am plecat.
Acum, dacă mă întrebați unde e Fundulea, zău dacă știu! Undeva la țară. Mergeam ca orbetele, ținându-mă de volan. Virgil zicea fă la stânga, ia-o p-aici, încetinește, că ne omori, chestii de-astea… Ieșim din București și-odată se face o șosea dreaptă și frumoasă, cu câte-o bandă pe sens. Pe margini câmp, copăcei, frumos. Virgil admira peisajul sau obosise să mă tot boscorodească și cred că mă simțeam nebăgată în seamă, că m-am gândit, brusc, să depășesc un tir, la deal. Pe la jumătatea lui – atunci am înțeles și io cât de lung poasă fie un tir în depășire -, de pe coama dealului, pe contrasens, venea unu‘, cu o măgăoaie neagră, luxoasă, la vale. Zbier: Ce fac???? Și Virgil zbiară și el: CALCĂ-L!!!

Și L-am călcat. Pe Bozyre, pe accelerație.

În doo secunde, Bozyre s-a instalat, ca o lăcustă în salt înainte, în fața tirului. N-a deranjat pe nimeni. N-a frânat nimeni. N-a scos nimeni degetul trei pe geam, în semn de salut. Poate doar tiristul ăla o fi crezut că a ațipit o clipă la volan și, slavă cerului că a deschis ochii la timp, altfel, trosnea mașinuța aia albă, cu siglă mișto și complicată.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, autoturisme și alte chestii personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Bozyre (trei)

  1. Drugwash zice:

    Hahaha, asta a fost haioasă tare! 😆 Da’ ai avut noroc că se-nfige-n drum, altfel se înfigea ăla negru în voi. Şi nu mă refer numai la automobilul din celălalt sens de mers… 🙄

    În rest nici io nu ştiu unde-i Fundulea, da’ zău dacă mi se face vreo cută la cămaşă din cauza asta! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s