Un vatman numit poveste

Lui Dragoș

Conduceam de câteva săptămâni, cu morcovul în geam, o Alfa Romeo 90. O cumpărasem la mâna a patra, dar era prima mea mașinuță și-o iubeam mai ceva ca pe-un cățel.  O chema Bozyre (de ce, vă spun altădată) și toți prietenii și colegii îi ziceau așa, fără să li se pară ceva în neregulă, doar patronul  italian se întreba, retoric, ma che cazzo di nome e’ questo, dar și lui îi plăcea, fiindcă Alfa Romeo 90 fusese un model construit special pentru poliția italiană și bătrânica alerga încă, de nu-i stătea nimeni în față.
Mă aflam încă la un nivel de șofereală jenant, adică eram spaima șoselelor când o țineam oblu, pe București-Pitești sau Ploiești, dar prin oraș mai zburătăceam pietonii pe zebră și mă încadram pe cea mai nefericită bandă când trebuia să schimb direcția de mers.
În ziua aia trebuia să fac stânga la APACA, spre Militari. Doi kilometri îmi repetasem, băi, ai grijă, vâră-te pe banda a doua din timp, cu semnal, asigură-te, să nu-i iei fața vreunuia, pândește momentul prielnic, cască ochiu în oglindă… Și mai era și aglomerat. Când, în sfârșit, s-a milit unu’ de mine să mă lase să trec pe banda a doua, eram lac de apă și-mi făceam deja planuri de viitor, cum s-o iau drept înainte, și să atac cartierul Militari prin Crângași. A încetinit omul, aproape a frânat, numai că nu s-a dat jos la mine cu levierul ca să-i intru în față. Când am înțeles, în sfârșit, că mă lasă, am fost atât de fericită, încât am tras volan stânga cât am putut și-am apăsat pe accelerație ca la balamuc. Bozyre atâta aștepta: să-l calce careva pe accelerație… M-am năpustit oblic înainte, direct pe linia de tramvai, care  tocmai era traficată de-o măgăoaie de fier, care m-a agățat cu niște fierotenii din dotare de bara din față și m-a dus târâș vreo 50 de metri, până a reușit să frâneze. Nu știu cât a durat, dar am avut timp să mă gândesc ce mincinoși sunt ăia care susțin că în clipa morții își revăd toată viața, că eu nu vedeam decât un tramvai care-și vârâse colții în mine. A mai frânat el, am mai dat eu de volan…
Când mi-am revenit, la geamul din stânga, care era coborât fiindcă era vară, stătea aplecat un pisălog care-mi zicea „duduie”. Nu știu de când îmi zicea el mie așa. Și mai zicea că să trag pe dreapta, să pun avariile, să-mi iau un suc de la chioșcuri, să-mi revin (care dracu’ de chioșcuri?…  de suc îmi ardea mie?!), să rog pe cineva să-mi lege bara cu o sârmă și să merg mai departe, că tramvaiul n-a pățit nimic, și el n-o să se ducă la poliție pentru atâta lucru și, duduie, trebuie să mergeți mai departe, că n-a fost nimic, până n-auzi fier pe fier, nu știi ce înseamnă condusu’, înțelegeți ce vă spun?
Eu m-am pus pe plâns. El a zis – hai, că mă scoateți din fire, ce vreți mai bine de-atât?! Nu pot să mai stau cu dumneavoastră, că i-auziți ce mă-njură călătorii!…

Și asta a fost. Mi-am legat singură bara care se târa pe asfalt, cu sfoară, că aveam un ghem în portbagaj, nu știu de ce, și-am plecat mai departe.  Și dacă azi încă mai ocup carosabilul, și mai înjur câte-o proastă mai proastă ca mine, e fiindcă vatmanul ăla a fost om.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Un vatman numit poveste

  1. Drugwash zice:

    M-ai prins cu garda jos, că mi-s plouat în toate sensurile, mi-am luat o ţuică drept stingător de singurătate şi io la ţuică reacţionez de-a valma. Aşa că am zîmbit, am rîs de-a binelea şi am lăcrimat deopotrivă, citind povestea de mai sus. Dar întîiaşi dată pentru prima oară m-am topit văzînd dedicaţia, pe care-s prea umil s-o merit. 😳

    Multă lume – inclusiv seniorul Lucescu – au probabil impresia că un tramvai e un fel de bicicletă mai mare. Măgăoaia aia are ‘j de tone de felu’ ei (vreo 20), ca să nu mai pun la socoteală călătorii (teoretic maxim 200 buc înmulţit cu o medie de 70kg ar fi o tonă juma’). Să-l opreşti la urgenţă, cu atîta greutate şi în funcţie de viteză şi de frînele disponibile, e o adevărată aventură. Şi evident spun asta în deplină cunoştinţă de cauză. 😉

    Poate că sînt unii vatmani – ca şi unii şoferi, de altfel – care se cred cu o palmă mai sus de Divinitate. Există legi, reguli – unele nescrise dar cunoscute printre ‘vechi’ – şi se pot sprijini lejer pe ele. Însă mai sînt şi oameni cu bun-simţ care înţeleg situaţia în ansamblul ei şi nu caută să umilească pe cel ce n-a ştiut ori a greşit ca orice om. Uneori, asemenea om, prin comportamentul său blajin şi pozitiv, influenţează mai departe în mod pozitiv viaţa cuiva. Astea sînt lucrurile bune, de care am vrea să auzim mai des la ştiri. Şi omenia se propagă, nu numai nesimţirea; ce-ar fi s-o anihilăm pe cea din urmă? 😉

    Ma veramente: che cazzo di nome é quello ‘Bozyre’?! Spero che ci racconterai la storia di quel strano nome. 😉

    Mulţumesc frumos, Renata! 😳

  2. zazania zice:

    Esti tare , pricipessa ,daca reusesti sa parchezi masina , Eu iti spun cu mana pe inima ca am zile in care nu reusesc sa ma parchez pe mine insami in propria-mi sufragerie.

    • Zuzu, eu împlinesc un an de când stau parcată într-un lan de de porumb, Dacă era de secară, eram Salinger.

      • Drugwash zice:

        Ai fi vrut asta…? Uite, la Roxana s-a vorbit despre lanul de secară al lui Salinger. 😉

      • L-am iubit foarte mult pe eroul romanului. https://garapentrunoi.wordpress.com/2010/01/30/lanul/
        E unul dintre romanele pe care le-am citit de enșpe ori. Fiindcă am citit nepermis de puține titluri la viața mea, dar sunt cărți pe care le-am citit și răscitit de zeci de ori. Fiindcă atunci când citesc o carte care-mi place a treia, a patra oară, de fapt citesc mereu o altă carte. Și Lanul de secară e una din astea, citibilele la infinit.

      • Drugwash zice:

        Nici eu nu-s citit, nu prea a fost loc de preocupări intelectuale în familia mea decît cînd eram copil, în Generală şi zăceam în pat cu febră şi gîlcile umflate. Se întîmpla mult prea des decît mi-aş fi dorit, însă cărţi erau în biblioteca de acasă, ba şi pe bietul raft de lemn al mătuşii. Acolo erau mai mult din cele poliţiste, e adevărat; ele m-au format să nu cred vorbele decît dacă-s susţinute de fapte irefutabile. Logica. Ai citit „Biblia hazlie”? Era şi ea pe acolo. Scotea în evidenţă contradicţii flagrante între afirmaţiile „Cărţii cărţilor” pînă ajungeai să înţelegi – aşa puştan cum eram pe atunci – că pe undeva, cineva „bagă vrăjeală”.

        Am crescut, viaţa a luat-o pe cîmp, fără să-i pese de-i lan de grîu, secară ori doar pămînt gol cu bălegar. S-a tot dus aiurea-n tramvai – parcă de tramvaie vorbeam, nu? Cu Holden am făcut cunoştinţă „la foc automat”, citind de pe ecranul computerului, într-o noapte, versiunea în engleză, fiindcă nu mi-a plăcut traducerea scrisului de pe pereţii şcolii. Urăsc traducerile, ştii… Poate de aceea mi s-a părut şi el a fi cumva mereu pe fugă în propria lui minte, mereu alergînd către ceva numai pentru a reveni la „bază” atunci cînd dădea de greu.

        Dar am scris la Roxana despre asta, de ce ies din topic ca întotdeauna…? Am să tac, mi se răceşte cafeaua. Azi e în 13, dar îţi urez totuşi o zi frumoasă – cît mai e din ea. Şi ce voiam să zic: bagă cheia în contact, suceşte-o şi ieşi din lan(ţuri). Hai! 😉

      • Mă gândeam, Dragoș, să fac iar cale bătută la psiholog. Costă mult, și 3 din 4 psiholgi cu cabinet sunt niște impostori macabri, dau zor, pe banii tăi, cu niscai clișee care nu echilibrează nici măcar un câine de talie mare în prezența unui pisoi de pluș. Paranteză: câinii văd în culori, nu e cum zic cercetătorii de câini, că văd ca televizoarele de pe vremea lui Dej, și abstractizează, ca și noi, câinele mamei mirosea la coadă o vacă de pluș cu baterie, care dădea din coadă și scotea mugete mici, extrem de înduioșătoare. Închis paranteză.
        Mai stau p-acilea, pe blog, la comentarii moca, să mă capsez-pansez-amorsez, poate ies din lan, poate când dau la cheie o ia la sfert, cum o lua Bozyre în zilele lui bune. Bat hu ză fac iz Bozyre, nu? Asta tre să zic, cândva.
        Cât privește cărțile polițiste… Despre ele se poate scrie un roman! 🙂 De dragoste.

      • Drugwash zice:

        Nu cred c-am fost vreodată cîine – deşi am fost o javră în cîteva ocazii 🙄 – aşa că nu m-aş hazarda să le analizez comportamentul. 😉 Cît despre aceia cu pisica oloagă, ei nu fac decît să te înveţe să-ţi asortezi ţinuta la tonurile de gri înconjurătoare – dacă te simţi culoare şi ai tupeul s-o recunoşti, te aşteaptă o cămaşă cu mîneci luuuuungi… Ce-mi place de Mylène Farmer cînd zice ‘Fuck them all!”… 🙄

        Chiar dacă o ia doar la manivelă – unde-s vremurile bune, ‘tu-i ‘nafura mîne-sa de viaţă!? – e bine, că se încarcă bateria, mai sare rugina de pe unde s-a prins… Mişcarea e cheia, viaţa e mişcare, scrisul e viaţă!

        OK, şedinţa de astăzi s-a terminat, am să trimit factura prin e-mail. Have a nice day. Neeeext!!!

        Nu, aşa ar face „ei”. Fiindcă nu le pasă, e „doar un job”. Rămîne valabilă urarea de zi bună. Şi aştept ‘The story of Bozyre’ by Renata Carageani. 😎

      • Cred că s-a făcut o încurcătură. Comentariul meu de la Roxana nu e pentru ea, în general, e pentru tine.

      • Drugwash zice:

        Dacă-i de bine, las’ să fie pentru toţi cei de acolo, că merită. 😉

  3. Andreotti zice:

    Ăla fu un soi de „tramvai numit dorință” și alta nu! Că de-ntâlneai alt tramvai cu alt vatman, putea să iasă cu belea 🙂
    Am și eu atâtea povești cu mine la volan încât aș putea scrie o carte…nici după mai bine de 15 ani de când am permisul, nu sunt regina șoselelor, ba dimpotrivă, sunt spaima lor. Dar mie îmi place de mine la volan. Și insist.

    • Drugwash zice:

      Scrie cartea aceea! O singură rugăminte am: să nu se numească „Leoaica pe drumuri”. 😆
      Pup Andruşka dragă! 😉

      • Andreotti zice:

        Dragoș, nu am timp pe câte povești am, una și una, toate!:) Despre cărți, departe de mine gândul. Eu sunt doar „leoaică tânără iubirea”. Atât și nimic mai mult 😛

      • Drugwash zice:

        Andruşkă scumpă, nimeni nu are vreodată timp, el nu poate fi posedat. Poţi doar să te strecori prin ochiurile lui, să jonglezi cu prezentul iluzoriu şi cu viitorul incert în favoarea singurei certitudini viabile: amintirile proprii. Ar fi păcat să nu le împărtăşeşti – cît e posibil din ele, desigur – cu cei dragi. Sacrifică un pic de viitor înceţoşat pentru un pic de trecut zîmbitor, poate aşa se mai ridică şi ceaţa dinainte. 😉

        Iubirea fie cu tine mereu! 🙂

      • Andreotti zice:

        Eh, știu și eu…De-aș fi la fel de bună în practică precum sunt la teorie, aș fi ceva mai câștigată. Așa, îmi tot dă pe minus! Încă! Dar mă fac eu mare 😛

      • Drugwash zice:

        Din negura amintirilor mi se adună o frîntură care sună cam aşa:
        „Teoria sine praxis est un rota sine axis”.
        Cred că era din ‘Racheta albastră’ sau un serial de-ăsta pentru copii, oricum. 🙂

        Noi te iubim aşa cum eşti aici, acum. Ne lipseşti. Pînă şi NONO e trist. Şi ştii şi tu asta. 😉

    • Știi, Andreotti, am descoperit atâtea catastrofe care-și zic șoferi în trafic, încât noi, astea care ne facem mea culpa din când în când, nici nu trebuie să ne îngrijorăm!
      Eu respect în trafic, pe cât posibil, conceptul „primum non nocere”. Și mi se pare suficient. Nasol e că AȘII șoselelor, străduțelor și autostrăduțelor nu respectă nimic.
      Mi se pare mai important să ieși dintr-o situație critică în mers, decât să parchezi acolo unde și-un țânțar ar avea probleme.

      • Andreotti zice:

        Ai dreptate. Eu am devenit, în timp, un adevărat dicționar ambulant de înjurături urbane la volan:) Nu îmi ia mai mult de trei minute, de la ieșirea pe poarta casei, suitul la volan și purcesul în trafic, și deja înjurăturile mi se bulucesc la gură mai abitir ca baloanele din ciungă roz! În zece minute sunt deja plină de draci, ca diavolul tasmanian. Și, principalii vinovați, sunt cei din specia taximetriștilor. P-ăia i-aș călca fulgerător și apoi aș da înainte, înapoi, înainte, înapoi 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s