Cititoru’ se plânge, Prăvălia răspunde

Unul dintre cei mai fideli călători prin Gară, Cârcotașu pe numele lui de cod, se plânge că la orice farmacie i se oferă întâi produsul mai scump, dintre sinonime, firește, deduc eu.

Răspuns:
Dacă frecventezi farmacii de lanț, apoi să știi că acolo farmacistul are plan. Bine, acu’ îi zice target, dar tot de plan e vorba.  Adică tre’ să vândă pe lună cinșpe crème viși, doozeci de cutii de nexium 40 mg, o sută de cutii de nurofen forte și încă niște smacuri pentru bătături, riduri, celulită și chelie, despre care nici producătorul însuși nu-și mai amintește că le-a fabricat, dar știe exact câte i-au rămas pe stoc – 4279, musai trebuie să scape de ele, cu discount de 80%, la un distribuitor cu lanț.
Așa că farmacistul de lanț trebuie să acționeze ca un câine pe lanț, să-și ia planul în serios și să se utilizeze, nenică, dacă vrea salariul întreg.
Dacă frecventezi farmacii independente (culmea! – încă mai există), poți avea ghinionul să găsești la tejghea un fost farmacist de lanț, care a fost dat afară de la lanț că nu-și făcea planul, și acum, pe bani mult mai puțini, vrea să-și scoată pârleala, să demonstreze că era bun de lanț, dar l-a lucrat vreun coleg.

Dacă ai noroc, prietene Cârcotaș, să dai de-un farmacist care n-a lucrat în lanț, nu i-a spălat nimeni creierul, și patronul lui, poate nefarmacist, respectă etica și deontologia amărâtului în halat alb, care-i vâră bani în buzunar, s-ar putea să afli că, deși esomeprazolul (blestematul de nexium!) e mai scump ca ranitidina și ca omeprazolul, are o capacitate care merită toți banii: taie inteligent vârfurile de aciditate gastrică și, dacă ele nu există, nu acționează. Adică nu-ți crește pH-ul sucului gastric mecanic,  astfel încât stomacul, bietul, să arunce noi valuri de acid clorhidric, ca să se apere. Vrei  de cinci patruzeci, ranitidină? Ia d-acilea! Dar când o să faci cancer la stomac, să nu dai vina pe fumat, că nu-i adevărat.

Mai vine Prăvălia cu exemple pentru vajnicul Cârcotaș: decât un antiinflamator scump și gata, mai bine un antiinflamator identic, mai ieftin, plus un protector gastric. Decât un hipocolesterolemiant scump și gata, mai bine unul identic,mai ieftin, plus un hepatoprotector.
Cheltuiala e aceeași. Câștigul prăvăliei – tot ăla. Pacientul, însă, se va simți nițel mai bine. Și tot ușa acelei prăvălii o va deschide și data viitoare.

Firește, toate poveștile astea sunt valabile, dacă farmacistul cu pricina a învățat farmacologie măcar de 9 (nouă) în facultate – dacă a ispășit cursul profesorului Dobrescu, merge și-un 7 (șapte) –  și continuă să se apdateze și acum, în prag de pensie…

p.s.1: Cârco, cea mai infectă reclamă la produs farmaceutic sau pseudo, zice să te sfătuiești cu medicul tău sau cu farmacistul. Aș adăuga ”tău”. Farmacistul tău. E bine să tatonezi terenul și să-ți alegi unul și același farmacist. Fie că e vorba de rețeta compensată, fie că e vorba de o micoză la unghie, tratabilă la liber, fie că vrei să știi dacă bolile cu transmisie sexuală se pot lua și prin sex oral au ba.

p.s.2: Sper că nu te superi din atâta lucru! Prăvălia n-are prieteni, are pacienți. Și îi tratează cum se cuvine, empatic și respectuos în mod egal, că lumea e, după cum se zice, pe cale de dispariție.  🙂

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Cititoru’ se plânge, Prăvălia răspunde

  1. Stimata duamna Pravalia,
    Sa fiu al dracu’ daca nu abia astept sa ma imbolnavesc de ceva. Ma rog, rectific: abia astept sa aflu de ce sint bolnav. Dar, convins fiind ca rindurile astea nu-s pledoarie pro-prava, vin de te-ntreb: citi spiteri de-astia, old fashion, ca in imaginea de mai sus, cunosti?

  2. Drugwash zice:

    Întreb şi eu ca prostu’: în toată ecuaţia asta, unde se află omul, omul simplu, ca individ, ca suflet…? Care este procentul de importanţă care îi este acordat – în calitate de fiinţă, nu furnizor de profit – în acest imens angrenaj coclit…?

    E retorică, nea Cîrcotaşule, nu te obosi! Mai bine ia nişte Redigest, dacă se mai fabrică…

    • Dragoș, mie mi se rupe de profit. Profit e să-l vezi pe același pacient, moș, babă sau pe cale de a deveni, intrând mereu la tine în Prăvălie. Și zicând : ”să-mi dați ce mi-ați dat data trecută, că mi-a mers tare bine!” Și tu să/ți crăpi capul în două, încercând să/ți amintești ce I-ai dat. Că el, oricum, nu-și va aminti în veci.

      • Drugwash zice:

        Asta-i strategia pe termen lung care e de mult abandonată, după ritmul în care funcţionează toate cele în ziua de azi. Numai noi se pare că am rămas neadaptaţi. De fiecare dată cînd mă uit în oglindă îmi zic: „bă prostule, cîinele moare de drum lung şi tu de grija celorlalţi!” Da’ noroc cu Alz’, că durează pînă scutur trandafiru’ şi uit şi iar mă fac preş la uşa unuia şi altuia… În ultima vreme evit oglinzile şi nici nu mai aprind luminile prin casă seara, doar-doar nu mi-or mai veni gîndurile alea.

      • Dragoș, ai tu Alz’ cum am io treij’ dă ani! 🙂

      • Drugwash zice:

        Oare cum altfel îi spune cînd de mic copil îmi luam bătaie pe motiv de „minciună” ori de cîte ori mă întrebau după-amiaza la întoarcerea de la serviciu „ce ai mîncat dimineaţă?” sau alte chestii de gen iar eu răspundeam cît se poate de sincer „nu ştiu” fiindcă nu-mi puteam aduce aminte?
        Cel puţin memoria pe termen scurt mi-a fost întotdeauna distrusă, iar de o vreme bună au început să piară (ori să se ascundă, în cel mai bun caz) şi amintirile vechi. Din aproape juma’ de secol de existenţă, abia de-mi mai aduc aminte un an, puse toate cap la cap, iar asta e o „rotunjire în plus”. 😦

        Partea bună e: nu te bucuri că ai treij’ dă ani…? 😀 Enjoy the weekend! 😉

      • Nu știu dacă aș mai vrea să am 30. Poate dacă ar fi fost fericiți… Apropo de uitare, uneori îmi pun un punct negru cu markerul pe încheietura mâinii, ca să nu uit să iau neapărat de-acasă, pentru a doua zi, cutare lucru, hârtie… Și ajunsă acasă, cînd să mă spăl pe mâini, văd punctul și habar n-am ce trebuia să/mi aduc aminte.

      • Drugwash zice:

        Zecile cele mici au avantajul (printre puţine altele) că încă musteşte speranţa de viitor, de mai bine. Dacă şi aia se duce dînsei de suflet, rămînem cu sufletul pustiit şi ne tîrîm ca omizile pe frunze de nuc.

        Eu unul cred că am trecut deja la faza a doua de înţelepciune, fiindcă nici măcar nu mă mai obosesc a schiţa gîndul de a-mi crea markere temporale, ştiind dinainte că le voi uita scopul în secunda doi. 🙂 Şi aş apărea şi cam caraghios, aşa tatuat cu boabe de piper, dar cum ar fi să fac noduri la Kleenex!?. 😀

      • Adevărul e că nu-mi pun punct negru decât pentru chestii vitale. Altfel aș arăta ca un dalmațian. Faza mișto e că, deși uit ce nu trebuia să uit, prin urmare nu fac chestia aia, a doua zi nu se întâmplă nimic grav. Parcă peste noapte se topește importanța trebii ăleia.

      • Adevărul e că nu-mi pun punct negru decât pentru chestii vitale. Altfel aș arăta ca un dalmațian. Faza mișto e că, deși uit ce nu trebuia să uit, prin urmare nu fac chestia aia, a doua zi nu se întâmplă nimic grav. Parcă peste noapte se topește importanța trebii ăleia.

      • Drugwash zice:

        Ei da, toate „chestiile” vitale au prostul obicei de a deveni banale după o vreme. Uneori prea scurtă acea vreme pentru importanţa ce o oferisem noi „evenimentului”. Încă unul dintre aspectele relativităţii… 🙂

  3. Cârcotaşu zice:

    Renata,
    Cunosc ceea ce spui, tipul ăla de farmacist, old fashion cum îi zice Dragoş. Farmacia aia însă a închis, a vândut spaţiul lu’ BCR (sau l-a închiriat, nu ştiu exact), aşa că e istorie. Şi aia era chiar în apropierea mea, da’ ca să fiu cinstit mă salutam cu cele două farmaciste, le cunoşteam de multă vreme, îl mângâiau pe Max I, îmi dădeau şi extraveral fără reţetă (ce idioţenie) pentru maică-mea, dar sortimentul de medicamente la raft era cam sărăcuţ şi bineînţeles nu primeau reţete compensate.
    Despre medicamentele scumpe din listă am un exemplu tipic, nu din cele pe care le-ai dat. Uite aici un exemplu: în mod regulat îi cumpăr soţiei „Acidum ibandronicum”, deh, bătrâneţile, osteoporoza. Nu mi-a propus nimeni la vânzare să-mi dea Sandoz, toţi îmi vorbesc despre BONVIVA. Bineînţeles că cu mine n-o scot la capăt şi le cer produsul SANDOZ, care-i la jumătate preţ, dar până de curând mi se răspundea invariabil că nu au. În fine, luam ce aveau, GEDEON sau TEVA. Surpriza a fost mare când mi-au dat SANDOZ.
    Dar exemplul de farmacist tembel, de care vorbeam, a fost teribil. Vin cu o reţetă de la medicul nutriţionist (ăla cu diabetu’, arză-l focu’!) în care-mi prescrie un complex de vitamine, nu mai ştiu denumirea, la o concentraţie mai mare decât cea uzuală (să zicem 1000mg în loc de 300mg). EL, stăpânu’ inelelor, îmi spune că acea concentraţie nu se fabrică, nu există. Plec şi-i aduc prospectul de pe NET. EL îmi zice că n-are nicio valoare, că el nu se informează de pe NET, adică să mă duc eu la plimbare, sau să-i aduc un prospect original. Mă duc într-o farmacie DONA, unde aveam o mică relaţie, bazată pe simpatie reciprocă, şi-mi dă un asemenea prospect, scos dintr-o cutie a firmei care-l producea. I-l duc individului, cu oareş’ce gălăgie, auzită de şefa farmaciei care vine să-ntrebe despre ce e vorba. Îi povestesc, ia prospectul, se duce la telefon şi vorbeşte la depozit (m-ai prins, e dintr-un lanţ), şi bineînţeles i se spune că au, şi că să vin mâine după el (medicamentul respectiv). Păi dacă ăsta e farmacist, eu am fost profesorul lui Einstein!
    Acu’ nu te supăra c-am plâns pe umărul tău, da’ spune-mi şi mie care-i farmacia la care poţi fi găsită, s-o trimit pe maică-mea, care locuieşte foarte aproape (cred) că are mereu probleme şi nu totdeauna reuşesc s-o scot din necaz. 😯

    • Toate farmaciile au bonviva fiindca ăsta se cere, asta se prescrie… La un produs atat de scump, nu-ți permiți să bagi banii farmaciei în toate sinonimele lui, fiindcă rămâi cu ele pe raft pana expiră. Normal ar fi fost, dacă esti de-al casei, să-ți comande ce vrei tu. Eventual cu un avans de la tine, ca să fie siguri că vii să-l cumperi de acolo.
      În altă ordine de idei… Sandozul nu mai e ce-a fost. Produse ieftine inseamnă materii prime ieftine, impurificate, medicament subdozat. Am avut nenumărate reclamatii la antibiotice Sandoz si am simțit și pe pielea mea. Mai bine Antibiotice Iași, decât Sandoz. Mai bine Gedeon sau Teva decât Sandoz, mai ales că și primele două sunt foarte accesibile ca preț. Dar asta e opinia mea, tu poți fi de altă părere.
      Farmaciile de lanț au voie să facă transfer de marfă între ele și au voie să facă retururi la depozitul propriu, singurul cu care lucrează. De aceea apparent au tot timpul de toate și orice. Cele independente nu pot returna narfa către furnizori, decât dacă produsul are un defect vizibil.

      Nici eu nu dau mare crezare netului, ca sursă de informare a pacientului. Acolo există foarte multe produse care se vand exclusiv on-line, prin persoane sau firme necalificate să detină medicamente sau chiar suplimente și pe care, și să vrei, ca farmacie, nu le poti cumpăra, fiindcă n-ai dreptul, dacă singura sursă de achizitie e pe net.
      Farmacistul ăla n-auzise de vitaminele respective. E, a gresit, presupunand că nu există produsul în piața românească. Poate i s-a părut ciudat de mare concentrația? Nu știu dacă trebuie neapărat pus la zid. Sunt sute de produse noi care intră zilnic în piață și, mai ales dacă nu sunt medicamente ci suplimente, n-ai cum să afli despre ele.

  4. Cârcotaşu zice:

    Mă scuzi, nu prea suntem de acord. În ceeace priveşte Bonviva: NU se prescrie! Pe reţetă se scrie „Acidum ibandronicum” şi nu Bonviva şi n-am auzit pe nimeni să se plângă că n-au găsit decât produsul ieftin! Deci pacientul nu ştie de Bonviva. Pe reţetă el vede Acidum Ibandronicum. Depinde şi de farmacist ce vrea el să ofere. Şi ai perfectă dreptate, nu o singură dată mi s-a spus să vin peste 2-3 ore sau a doua zi. Nu se supără nimeni din asta, că-şi transferă ei medicamentele între multele magazine din reţea. Sigur, e şi acesta un motiv pentru care e greu să rezişti ca independent.
    În ceea ce-l priveşte pe amicu’, ăla care nu se informează de pe NET, el mi-a spus că produsul respectiv nu se fabrică, că nu există în concentraţia prescrisă. Lăsând la o parte faptul că l-a făcut tâmpit pe medicul care mi l-a prescris, nu-l costa nimic să pună mâna pe telefon să vorbească la depozit sau să se informeze el din sursele lui academice, nu să mă trimită pe mine la plimbare. În momentul în care a văzut prospectul de pe NET, tradus în româneşte, minima bunăvoinţă l-ar fi făcut să gândească la faptul că cineva, cel ce-a efectuat traducerea şi postarea pe un site de specialitate, n-a făcut-o ca să-şi bată joc de EL, marea autoritate în farmacologie şi nici ca să mă pună pe mine pe drumuri. Minimul bun-simţ, de data asta, l-ar fi făcut să verifice. Nu, n-a avut nicio tresărire, nici nu i-a trecut prin cap că nu le ştie el chiar pe toate, că s-ar putea totuşi ca girafa să existe! Nu-l costa nimica. Iar mă refer la telefonul acela pe care putea da vina, sau la sursele lui de informare. Iartă-mă, dar nu cred că n-avea acces la listele cu medicamentele compensate sau gratuite. Nemaivorbind că pe vremuri, o agendă medicală aveam şi eu în casă. El în prăvălie nu se poate să nu fi avut!
    Păi eu nu l-am pus la zid, dragă Renata, el cu mânuţa lui (de fapt cu gura lui) s-a făcut de râs. Ce-a făcut diriginta farmaciei, după 3-4 drumuri de-ale mele, putea s-o facă el de prima dată (telefonul lua-l-ar dracu’!). Tot el a trebuit să-mi oprereze şi retragerea medicamentului deja eliberat (de concentraţie necorespunzătoare prescris cu o reţetă gratuită). Suficienţa şi infatuarea lui îi puteau creea necazuri mai mari pentru nerespectarea prescripţiei.
    Dar n-a fost vorba despre punerea lui la zid ci despre manifestarea nemulţumirii mele faţă de modul în care am fost tratat, ăsta-i dreptul meu, nimeni nu mi-l poate contesta. Şi mi-am exprimat nemulţumirea asta prin aceea că n-am mai deschis uşa acelei farmacii câtă vreme l-am văzut pe EL făcâdu-şi milă şi făcându-le favoarea amărâţilor de pacienţi/clienţi cu preţiozitatea prezenţei sale.
    Acu’ ce să mai zic, asta a fost aşa, o discuţie, pentru că veni vorba… 😆 Da’ tot de aia, că veni vorba, vreau să spun, zi-mi şi mie ce părere ai despre site-ul ăsta http://medicamentecompensate.ro/ că deh, n-am încotro, tot NET-u’mi stă la dispoziţie.
    Şi la final o nedumerire: Păi asta-i gară sau „prăvălie”? 😯

    • Ca să închidem subiectul și prăvălia…
      Majoritatea pacienților primesc pe un bilețel separat schema de tratament cu denumirile comerciale ale produselor, de la medic. În farmacie sunt întrebați ce produs preferă. Nu toți îl aleg pe cel mai ieftin. Uneori cel indigen e mai scump ca unul de import.
      N-am nicio părere despre site-ul ăla. Eu nu calculez preturi. Introduc rețeta (acum scanată) și pe monitor apare pretul cu amănuntul, valoarea suportată de casă de asig., valoarea pe care o plătește pacientul. Toate astea sunt gata încărcate în programul acreditat de casă și eu nu pot schimba nicio virgulă, nicio cifră. De asemenea, când introduc factura, indiferent de prețul de intrare, prețul cu amănuntul (din care se calculează compensarea) intră automat din softul casei de aigurări. Personal, nu știu cum poți cere mai mult, dar nici mai puțin deținătorului de rețetă.

      • Cârcotaşu zice:

        Ei, merci pentru răspunsuri. Înţeleg că te-ar nemulţumi continuarea discuţiei, da’ o-ntrebare să-ţi mai pun, că cine ştie când va mai veni vorba:
        Există totuşi la raft, între două farmacii, diferenţe, uneori mari, de preţ cu amănuntul. Iar când am fost în situaţia de a cumpăra compensat, diferenţa s-a menţinut. Pot înţelege de aici că compensând aceeaşi valoare, aceasta se scade din preţuri cu amănuntul diferite, practicate (nu cel pus în calcul de casa de asigurări), iar preţurile finale nu coincid între două farmacii diferite. Atâta vreau să ştiu: greşesc?
        Un subiect ca ăsta, dar şi altele din branşă cred că ar fi de interes, nu prea ai ocazia să afli lucrurile astea.

  5. Tocmai îți explicasem: prețul de raft al MEDICAMENTULUI nu/l face farmacistul, distribuitorul sau milițianul din colt. El e fixat prin ordin de preț aprobat de ministerul sănătății în colaborare cu ăla de finanțe. Dacă bag o factură de medicamente și scriu denumirea produsului – ex: ampicilină 500mg x 10 capsule -, calculatorul îmi ”umple” automat coloanele: ”preț cu ridicata fără tva”, ”tva”, ”preț cu amănuntul”. Dacă firma de la care am cumpărat îmi oferă un discount, îl trec eu în coloana discount, e profitul farmaciei. Celelalte valori , preț cu ridicata, tva, preț cu amănuntul, sunt completate automat din softul casei de asigurări, care e colegată la memoratorul de prețuri al ministerului sănătății, valabil în luna respectivă. Dacă la introducerea facturii, a NIR-ului aferent, modific prețul cu amănuntul în jos sau în sus, față de valoarea care se înscrie automat, poziția respectivă nu va fi selectată de calculatorul meu în lista de medicamente compensate sau gratuite.
    Practic, stocul total de produse al gestiunii mele, să/l numim X, atunci când introduci o rețetă, devine Y, unde Y e mai mic decât X cu produsele farmaceutice care nu figurează pe listele caselor de asigurări, ca denumire și/sau preț de raft. Mai clar: dacă introduc 5 cutii de ampicilină cu preț de raft 2,50 lei sau cu preț de raft 8 lei, când deschid stocul pentru eliberat rețetă compensată, cantitatea aia nu apare, programul o ignoră automat, fiindcă nu costă prețul aprobat – 5,65 lei, să zicem.
    Dacă există artificii prin care poți minți programul, ca să vinzi pe rețetă mai ieftin sau mai scump, eu chiar nu știu. Știu însă că, o data pe an, vine o echipă de la casa de asigurări în farmacie și/ți verifică rețetele eliberate într-o lună, până la 3 luni, în ultimii doi ani. Atunci ar trebui să iasă la iveală orice mânărie.

    Cârco, dacă tu te numeri printre pacienții care se simt mai bine dacă li se dă dreptate în orice privință, atunci e OK. Efectul placebo al sentimentului că tu ai dreptate face minuni.
    Dar mă deranjează că încerci, cu obstinație, să generalizezi vreo formă de hoție care se practică în sistem, până la nivel de individ, de orice individ reprezentant al sistemului, folosindu-te de un dalog pe un blog oarecare.
    Tu nu brei să afli ceva, vrei să/ți dovedești că ai dreptate, că bănuielile tale se pot transforma în certitudini. Iartă/mă, dar nu/ți pot fi de folos, în zona asta. Pentru alte informații, oricând, cu placere!
    Pot face orice sacrificii de răbdare și înțelegere pentru pacientul ipotetic, dar nu-l pot minți, numai ca să se simtă el bine.
    E posibil ca tu să-mi fi deschis ochii: nu e bine să tratez în Gară ”d-ale Prăvăliei”, altfel decât ca anecdotă.
    Strada Colței 7, sect.3.
    Dar nu eliberăm compensate mai compensate decât limita legală. Îmi pare rău!

  6. Cârcotaşu zice:

    Renata, îmi pare rău că am deschis discuţia asta şi nu, nu mă simt mai bine dacă am dreptate. Iarăşi nu generalizez. De fapt nu mi-am dat seama de la început că întrebările mele au atins anumite sensibilităţi ce ţin de solidaritatea de branşă. Ei asta e! Nici prin gând nu-mi trece să bat drumul până la Str. Colţei, eu credeam că „prăvălia” e-n Berceni şi nu era vorba de mine şi nici măcar de reţete compensate!
    Fără să vreau, însă, locuiesc într-un loc în care la parter am un „Help Net” stânga şi o „Belladonna” pe dreapta. La mijloc scara mea. La blocul de vizavi Catena, după un colţ Dona (care-a fost şi permanentă), la vreo 50 m pe stradă mai sus o altă Dona şi-ntre ele una independentă, iar pe Maria Tănase, o alta despre care nu ştiu ce să cred, afişează Farmacia Şincai. Păi să nu vreau să aud de ele şi tot fac observaţii, comparaţii. Culmea e că pentru mine n-am nevoie decât accidental, când întârzii vizita la medicul de familie, unde beneficiez de farmacie şi medicaţie gratuită. Dacă însă am avut nevoie de un set de testere pentru glucometru (dacă într-o perioadă a fost nevoie să-mi măsor glicemia de 2 ori pe zi, iar necesarul asigurat nu permite decât odată pe zi) am intrat la HELP NET şi am întrebat dacă au, mi-au spus da, şi costă 92 lei. Ei bine, am încercat şi la Belladonna, unde acelaşi produs mi-a fost oferit la 65 lei. Eu ce trebuia să fac? Diferenţa mi se pare uriaşă! Crezi că Rokefeller ar fi preferat HELPNETU’? Şi crezi că dacă-mi dai sau nu-mi dai dreptate, pentru mine se schimbă ceva? Oricum, pentru familia mea cheltuiesc lunar în farmacii între 3-400 lei, reprezentând diferenţe la compensări şi costul altor necompensate, aşa că …
    Încă odată îmi cer scuze dacă am abuzat de această discuţie, sigur nu se va mai întâmpla.

    • Cârco, îmi pare rău dacă ai înțeles că trag spuza pe turta tagmei. Mie mi se pare deja că am spus prea multor lucruri pe nume. Voiam să știi doar că nu toți farmaciștii sunt hoți. Dar nu te pot obliga să crezi asta. 🙂
      Încă ceva: mi se pare normal ca tu, ca și consumator, să preferi setul de teste cumpărat cu 65 de lei și nu cu 92. Uneori și eu cumpăr de la Belladonna și nu de la mine sau din altă farmacie, ca să cheltuiesc mai puțin. Asta nu înseamnă că nu știu că încurajez evaziunea fiscală. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s