Tot despre crăpelniță și publicitate

Frédéric Beigbeder, tipu’ care a îndrăznit să afirme în titlul unui roman că ”Dragostea durează trei ani”, a mai scris o carte,  99 francs, care, în orice traducere, primește ca titlu prețul ei, în moneda țării respective, așa cum apare el lipit pe coperta a patra.
Dacă citiți cartea asta – autorul, care lucra în publicitate când a scris-o și a fost concediat înainte de apariția celei de-a doua ediții -, vă lămuriți exact cât cinism și câtă minciună sunt puse la bătaie pentru un spot publicitar.

Dar să revenim la E-urile noastre, din hrana  cea de toate zilele. Consumatorul nu știe care dintre ele sunt nocive și care inofensive. E330, acidul citric, e inofensiv, ba chiar sănătos.  La fel E300, acidul ascorbic sau vitamina C. Amândouă sunt antioxidanți buni, luptă vitejește cu radicalii liberi, taie cheful celulelor canceroase de-a exista. Totuși, pe eticheta unui aliment, intră la numărătoarea E-urilor. Chiar dacă îți lasă gura apă lângă bucățica aia de kaizer în țiplă, îl pui la loc în raft și treci mai departe. Cumperi până la urmă ceva, o șunculiță afumată de la ”sibieni”, ca să nu leșini de foame, bucuros că, măcar șunculița n-are etichetă cu ce E-uri conține, n-are etichetă fiindcă n-are nici ambalaj, e de la mama ei, de la Sibiu sau de la Pătârlagele, a venit ”liberă”, în lădițe de plastic pe care nu le-a spălat nimeni, niciodată, au pipăit-o toți producătorii și cărăușii, poate chiar a lins-o vreun cățel mai pofticios dar disciplinat, care știe că n-are voie să fure din marfa stăpânului, că-și are porția lui, dar  o limbă, așa, de poftă, n-are cum să-l supere pe cioban. Șunculița a mai căzut pe jos, în dubiță, s-a rostogolit la curbe, dar a fost ștearsă pe mânecă înainte de-a fi pusă la loc, în ladă.  Au mai bâzâit-o muștele, cât a stat la soare, până s-a săvârșit încărcatul, dar ce contează, microbii sunt așa de mici, că nu se văd decât la microscop și nu te duci la piață cu microscopul, te duci cu portofelul și sacoșa.

Care e ideea… Ideea e că, dacă citești etichetele halelii, așa cum ne învață la televizor, riști să mori sănătos, de foame. Ideea e că, dacă mănânci ceva, otrăvit de gândul că e plin de E-uri, cu siguranță organismul tău o să-l perceapă ca pe otravă pură și va reacționa ca atare.

Părintele Cleopa, mai degrabă un iubitor al filosofiei bunului simț decât al celor sfinte, zicea că, indiferent pe ce ai pune gura, fă asupra hranei aceleia, lichidă ori solidă, semnul crucii. Apoi mănânc-o sau bea-o liniștit, fiindcă e curată.
Părintele Cleopa știa, cred, mai mult decât spunea. Știa că ”subconștientul nostru genial” e capabil să ne păzească de orice rău, la un semn. Fie el și cruce.

Iertare, că-s așa de dezlânată în postare, dar mi-e o foame de nu vă văd, și-am cumpărat niște copănele de pui, pe care vreau să le ceaunesc în ulei – victoria colesterolului rău asupra vieții cumpătate și sănătoase la care aspirăm cu toții, măcar teoretic.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, d'ale Prăvăliei și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Tot despre crăpelniță și publicitate

  1. Drugwash zice:

    Aşa, fă-mi poftă de copane! Ce-ar mai fi mers în mîncarea aia de ştevie… Eh, lasă. Poftă mare!

  2. Cârcotaşu zice:

    Mda. Deschizând lista cu E-uri, primul apare a fi E-100 – Curcumină. E un extras dintr-o rădăcină, produs natural. Minunea este că e folosit nu numai ca aditiv alimentar ci şi ca supliment alimentar. Personal o folosesc de 8 luni şi vreau să spun că cu acest produs am reuşit scăderea Hemoglobinei Glicozilate (diabeticii ştiu ce-i aia) de la 10,1 la 6, rezultat absolut remarcabil. Se traduce prin scăderea glicemiei de la 400 la 80-120, în limitele normalului. Nu-şi explică nici medicul această evoluţie, în care am redus insulina Glargin de la 54 la 16 unităţi şi o reduc în continuare, procesul fiind gradat. Asta apropo de propaganda anti-E-uri! 😉

  3. Cârcotaşu zice:

    Renato, da’ pe lângă copănelele alea bagă bre, şi nişte cartofi prăjiţi, să moară Mencinicopschi de ciudă. Şi ştii ceva, cartofii dulci (ce conţin betacaroten – E-160a) prăjiţi, sunt demenţiali!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s