La colțul mesei

O scrisoare pierdută

Nu știu pe cineva care să-l fi luat mai serios și mai spumos la mișto pe politicianul român, în afară de Caragiale.
Ăștia ca mine, mai purisani, trebuie c-au văzut ”O scrisoare pierdută” în varianta lui Liviu Ciulei. Bătrânul Caragiale n-a fost prea darnic cu replicile, în ceea ce-l privește pe Brânzovenescu. Ciulei a reparat cumva, magistral, zgârcenia autorului și, fiindcă tot l-a avut pe Mircea Diaconu, actor din al cărui talent poți scoate untul, distribuit în Brânzovenescu, i-a construit acestuia un personaj plin de sevă, de subînțelesuri, în muțenia lui.
Există o scenă, spre final, cu toată lumea la masă, pe care n-o s-o uit cât voi trăi, fiindcă am râs cu lacrimi, tot timpul, am râs până mi s-a blocat diafragma și n-am mai putut să respir și scoteam niște icnete caraghioase, ca un pescăruș pe deasupra valurilor, până m-au sâsâit și m-au țîțîit niște spectatori mai cu ștaif și mai cu ținere de fire.
Am râs de felul umil și disperat, dar plin de demnitate și discreție în care Brânzovenescu (Diaconu) are ghinionul să fie așezat la locul unde se îmbinau două mese, care nu se prea alipeau, rămâneau vreo 20 de cm distanță, practic, locul lui era în gol, între două mese, între două farfurii, adică hazardul și ghinionul făcuseră ca el, de fapt, să nu prea aibă loc la masă. Și-atunci, ce credeți că face, bietul? Întinde fața de masă punte peste prăpastia dintre cele două tăblii și încearcă să-și tragă o farfurie în dreptul lui, pe pânză, farfurie care nu prea stătea, firește, și el ar fi trebuit să țină cu-o mână cârpa întinsă, cu ailaltă farfuria, și Dumnezeu știe cum ar fi putut să se ospăteze la masa electorală, în condițiile astea.

Îl revăd zilele astea, în realitate, nu pe scenă, pe Mircea Diaconu, brânzovenind între două mese, tot așa, umil și disperat, cu demnitate și discreție.
Cum de nu i-o fi rămas, și domniei sale în minte,  geniala scenă în care a jucat acum aproape 30 de ani? Cum de n-o fi înțeles ce era de înțeles din ea?
Și-a dovedit că-l iubesc, ca actor, cu semnătură și date personale, peste 100.000 de oameni. Eu cred că-l iubesc toți cei care l-au văzut la teatru, pe peliculă ori măcar pe sticla televizorului, când juca, alături de Toma Caragiu, în sceneta cu ”n-am găsit altă rimă”.
De ce trebuie ca un actor atât de talentat, atât de născut pentru meseria asta, să tragă acum, la sfârșitul carierei sale strălucite, de-un colț al feței de masă?

Ce să facă Mircea Diaconu în EuroParlament? O să-i explice și Angelei cum e mai bine să ai o căsuță pe pământ, cu sobă cu lemne, cu o fântână în curte, ca să nu depinzi de ENEI, RADEȚI, APA NOVEȚI și alți băieți de-ăștia care-ți leagă ștreangul crizei de gât?
O să-i pese Angelei de cel mai tare Brânzovenescu din teatrul românesc?
Io crez că nu. Fiindcă, așa cum zice titlul unui film românesc mediocru, Angela merge mai departe.

Și-atunci?

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitate mioritică, actualitatea politică, părerea mea, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la La colțul mesei

  1. Pingback: Ce trebuie sa intelegem noi din declaratia lui Basescu: “Asigur SRI ca niciodata nu voi utiliza informatiile in batalia politica” | Hai ca se poate!

  2. Cârcotaşu zice:

    Interesant remember. Dar atât. Că vezi bine, legătura dintre Mircea Diaconu şi personajul lui Caragiale, Brânzovenescu, întruchiparea unui perfect, mediocru arivist, umil, în formă si fond, un entuziast căţărător, bun la toate: de la complotist, la populistul maestru de ceremonii care se amestecă, pătruns, cu oamenii din popor, alegători, se rezumă la faptul că acesta a făcut parte din repertoriul artistului. Orice asemănare a actorului cu personajul interpretat, este pur şi simplu… nefericită!

    • E limpede că actorul și personajul nu se suprapun. Și totuși, Diaconu joacă și în viață un rol. Rolul modestului. Îl joacă excepțional.
      Eu tot nu înțeleg ce caută în P.E.? Fiică-sa are două făbricuțe care lucrează în franciză pentru 2 branduri mari de haine. Nu se duce pentru bani ca parlamentar european. Ce viziune politică europeană are M.D.? Ce crede că va face pentru noi? Să ia cuvântul și să spună ce? În ce domeniu?

      • Cârcotaşu zice:

        Nu am înţeles niciodată dubla măsură. În cazul de faţă nu pot pricepe de ce Adin Vălean, profă de mate, are ce comunica PE, iar Ţurcanu Mihai e un sărăcan, că abatorul pe care-l deţine merge-n pagubă, în timp ce un actor e ceva, acolo, un neica nimeni, fără f’un domeniu acolo, în care să-i lămurească pe parlamentarii europeni. Făbricuţele fetei lui Diaconu n-am auzit să facă pe cineva bogat, scuzaţi, dar vă suspectez de o „nevinovată” răutate şi-n chestia asta. A, şi încă ceva: nu consider a fi valabilă motivaţia unuia care şi-ar înscrie candidatura la PE pe motive de venituri, aşa că nu mă-ntreb ce caută mulţi la PE. Până una alta este un politician, nu dintre cei mai invizibili şi, slavă Domnului, nu e procuror!

  3. Cârco, să le luăm pe rând:
    Adina Vălean s-a ales parlamentar european, ea știe cum, n-a fost la tv să-și facă promo și bezele de captatio benevolentiae. Dacă a făcut rost de semnăturile necesare, ca profă de mate (nici nu știam ce e), treaba ei.
    Habar n-am cine e Țurcanu.
    Diaconu și-a obținut semnăturile ca actor, nu ca politician. Cu concursul unei televiziuni. Ce a făcut Diaconu ca politician? Exact ce au făcut și ceilalți: nimic. Firește, decât EBA și Becali în PE, mai bine Diaconu. Dar ce om cu har își lasă arta lui pentru un fotoliu care-ți face curu pătrat și buzunaru umflat? Știi, Brâncuși era asaltat de o domnișoară cu întrebarea: am talent la pictură, sunt artistă? Și el a întrebat-o: poți sta o zi, fără să pictezi? Ea a zis că da, firește. Și maestrul i/a spus că artist e numai ăla care nu poate trăi o zi fără să creeze.
    N-am pus ghilimele, că am citat din memorie.
    Îmi dai voie să mă simt dezamăgită că un actor talentat ca Diaconu pleacă, fără strângere de inimă, de pe sfânta scândură a scenei, unde era CINEVA, într-un confortabil fotoliu de NEICANIMENI, la Bruxelles?
    Mie nu-mi mai place Diaconu de când a repetat, cu obstinație, la tv, că românul, ca să supraviețuiască urgiei sistemului, trebuie să-și facă O CĂSUȚĂ pe pământ, da, cu SOBĂ PE LEMNE, da, cu MAGAZIE DE LEMNE, da, cu FÂNTÂNĂ și HIDROFOR, da, cu grădină de zarzavaturi, cu ogradă de orătănii, cu tot ce-i trebuie, ca să nu depindă de sistem. N-a specificat însă câți bani îi trebuie românului ca să înjghebeze o asemenea gospodărie utilată, ce să facă și românul orășan, get-beget, ca să ia o pălmucă de pământ în afara orașului, dacă n-are o moștenire, n-a zis cât te costă motorina, să vii zilnic la oraș, unde muncești, a povestit, repetat, plictisitor și ipocrit un basm cu miroznă de „din cosiță floarea-i cântă”, pe muzica reclamei la adidas torsion – dacă vrei, poți.
    Mă suspectați de răutate în ceea ce privește succesul făbricuțelor fiicei?! 🙂 🙂 🙂
    N-am încercat niciodată să-mi deschid o făbricuță, fiindcă n/am avut resursele necesare. Dar să zicem că le aveam, o deschideam, porneam afacerea. Care era, probabilistic, șansa ca firma Valentino să mă aleagă tocmai pe mine, ca partener, la întâmplare, dintre toți creatorii de chiloți și lenjerie de pat? Firește, nu lucram și în televiziunea română, ca persoana despre care vorbim.

    • Cârcotaşu zice:

      Înţeleg că pornirea împotriva „politicianului” Diaconu e beton şi n-are ca suport numai cele câteva susţineri iniţiale. Altfel sigur, Adina Vălean nu şi-a făcut reclamă la TV, da’ nici nu s-a pus problema. N-a avut nevoie de semnături, a catindat pe lista PNL (drept refuzat lui Diaconu), pe un loc eligibil şi, fără multă tevatură a ajuns parlamentară europeană. La fel şi alţii. Acu’, că Diaconu a ajuns în platoul A3 ca actor sau ca politician, e greu de apreciat. El a cam fost invitat în emisiuni cu tematică politică, reprezentant al PNL şi nu ca actor. Sigur, cetăţeanul care-l cunoaşte nu poate spune cu siguranţă dacă-i place de politician sau de actor. Eu, să fiu sincer, nu am fost un admirator al actorului, faţă de care n-am avut şi nu am o admiraţie deosebită, nu-l consider a fi fost, adică, un monstru sacru. Ca politician mi-a fost agreabil pe motiv de moderaţie.
      Mărturisesc că după 1990 n-am mai fost la teatru după ce l-am văzut pe Rebengiuc ştergându-se la gură cu hârtia…, după ce l-am văzut pe Radof făcând spume la o tribună printr-o piaţă, pe intransigentul ministru Caramitru, cu crizele lui, începute cu Mircea, fă-te că lucrezi! Ei, asta remarcam la Mircea Diaconu, că nu mi-a produs o asemenea reacţie, ca actor intrat în pollitică.
      În fine, pentru mine nu e un capăt de ţară, doar că, în loc de Monica Macovei, crede-mă, prefer să-l văz la Bruxelles pe Mircea Diaconu. Pentru mine disconfortul provocat în PNL n-are absolut nicio valoare în chestia asta.

      • Cârco, ai punctat punct cu punct. Nici eu nu vreau Monica Macovei. Și pe mine m-a enervat Rebengiuc, când cu hârtia igienică. Caramitru… mi-e teamă că, atunci când plouă, el aude picăturile bătând darabana pe umeri. Dacă înțelegi ce vreau să zic.
        Nu vrei tu să batem palma, să rămânem prieteni, fiindcă tipii ăștia nu ne afectează în niciun fel?
        A, da! Diaconu n-a fost niciodată vreun monstru sacru al teatrului sau filmului românesc. Dar a avut un farmec și o acurateță pe rol, cum puțini din cei ne-monștri sacri au avut. E genul care ia premiul cel mare pentru un rol secundar.
        Eu n/am mai fost la teatru din 90, când se răcnea pe scenă, se arunca cu chiloți în aer, se îmbrăca Ludovic al paișpelea în manta de piele, ca un legionar de vârf, fiindcă tot creatoru voia să fie liber și original.
        Frățioare, înțelege-mă! N-am nimic cu Diaconu. Are o meserie mega, hiper. Are o căsuță pe pământ cu mușcate în pervaz. Are din ce trăi, liniștit. De ce trebuie să se bage în troacă?

  4. Cârcotaşu zice:

    Da’ nici nu s-a pus problema să rupem prietenia! Ce nu apreciez la Diaconu, ca actor, este lipsa de expresivitate a feţei, care e de râs, e de plâns e-mpietrită în aceeaşi expresie neutră, uneori o numeam tâmpă.
    Nu numai d-aia nu e cauza mea. E vorba doar de un principiu. Să elimini de pe listă pe un vice al partidului mi se pare una nefăcută, iar reacţia am considerat-o justificată.
    Hai să ne gândim la alte subiecte! 🙂

  5. Cârcotaşu zice:

    He, he, he! Păi ăla-i necazu’, nu-mi trece niciun subiect prin cap, că altfel nu m-aş agăţa de ce-au scris alţii. Aşa că…

  6. Pingback: Nu poti ingenunchia un popor obisnuit sa se tarasca | Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s