Ce mă doare pe mine

Că Ştefan Iordache avea dreptate: „nu există fericire, există doar clipe fericite.
Că iarna, prima ninsoare nu-mi mai provoacă decât nelinişti: unde o să parchez, la ce oră trebuie să plec dimineaţa ca să ajung la timp, cine dracu’ o să mai intre în Prăvălie pe vremea asta, cât o să vină întreţinerea pe decembrie, de ce copiii nu mai fac oameni de zăpadă, de ce beculiada din centrul oraşului mă scoate din sărite, deşi americanii susţin, cu studii ştiinţifice, că beculeala de sărbători ne ridică nivelul endorfinelor…

Să iau la scărmănat şi celelalte anotimpuri?
La ce bun?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în părerea mea și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Ce mă doare pe mine

  1. domnuio zice:

    😦
    mie beculeala de sărbători îmi ridică nivelul cheltuielilor cu (endor)finele

  2. Simion Suciu zice:

    De multa vreme toate anotimpurile incep sa semene – adica toate sunt gri. Mai putin primavara, cand Dumnezeu lasa culori multe pe Pamant si ne da speranta unui nou inceput dar si aceasta bucurie este atenuata de gri. Atata vreme cat mai credem in primavara, nu suntem pierduti (definitiv).

  3. Drugwash zice:

    De fapt, cred că doar îmbătrînim. Şi toate astea se află de mii de ani în fişa postului.

  4. crazy wolf zice:

    Ce se întîmplă – părerea mea.
    Deși sînt aceeași specie, oamenii se nasc ca unicate, fiecare cu manualul lui de utilizare. Ca să fii fericit, trebuie musai să ții cont de particularitățile tale, ca să ajungi să te așezi exact în „situația de viață” care ți se potrivește. E nevoie să te extragi la un moment dat din toate rolurile în care ai intrat fără voința ta. Adică, noi ne păstrăm intactă capacitatea de a fi fericiți, dar nu se manifestă pentru că am ajuns să fim altcineva decît sîntem de fapt. Adaptarea, pentru anumite spirite e… moartea (adaptarea ca virtute e bullshit – adaptarea, dincolo de un anumit punct (personal) e transformare; eu, unul o percep ca pe o anomalie). Simți că nu mai ești tu, iar acest sentiment nu e o frecție de senzație ignorabilă, e chiar semnalul de avertizare că ești pe un drum greșit.
    Eu mi-am dat seama la mine, că simțeam că am devenit un obtuz, chiar dacă unul adaptabil, capabil să preia un rol și chiar să-l ducă la o anumită performanță (dar ca o mașină! – o mașină care se plia pe realitatea din jur, chiar cu un anumit „talent”). Ei bine, într-un moment de relaxare reală, în niște circumstanțe foarte favorabile, am reușit să mă eliberez de toate „impusele” din mine, după ce m-am detașat de tot ce era obligație din exterior, redescoperind în mine pofta de a absorbi informația pe care nici nu mai bănuiam că mai există în mine, la aceeași intensitate ca în copilărie/adolescență. Domne, aveam mare chef să învăț! Dar să învăț CE VREAU EU! Moment în care am realizat și care ar fi trebuit să fie proiectul meu de viață, cel care m-ar fi făcut fericit.
    Cum voi reuși să-mi creez confortul pentru a putea s-o iau de la început, să mă reașez în matricea mea, nu știu. Rupt de mine, voi intra din nou în „criză”, știu sigur. Așa e natural.

    • Să-ţi dea Dumnezeu sau Zeul căruia i te închini tu, putere pentru un nou început.
      Eu am 4 începuturi la activ. Din păcate, sunt obligată să merg, oficial, pe cel care-mi asigură un venit. Infect de mic, dar sigur. Încă! 🙂

      • crazy wolf zice:

        Cu Dumnezeu mă cert, că e plin de figuri, de parcă l-am rugat eu să mă creeze. 🙂 Încerc să-l înţeleg, ce să fac, pe… Programatorul Şef…

        Cu banii e ca dracu’, mai ales dacă tre’ să plăteşti şi o chirie, ca mine. Chestie care mă obligă să ţintesc către un salariu de o anumită consistenţă. Că la noi în discursul public se vorbeşte de coşul zilnic, dar nimic despre faptul că de la o vîrstă-ncolo nu mai merge să stai cu părinţii. Cretinii de politicieni mai şi vorbesc de „mania” românilor de a-şi cumpăra casă, comparîndu-i cu cei din vest. Care, ăia din vest, n-au de ce să-şi ia casă, pentru că acolo oricine cu un job full-time îşi permite să locuiască cu chirie, să fie pe picioarele lui. Am o rudă la Zurich care de 40 de ani locuieşte în acelaşi apartament cu chirie (vreo 1500 de franci pe lună). Altă planetă, acolo… Ce se întîmplă la noi economic e realmente genocid. Că dacă supravieţuieşti fizic, dar mori spiritual, tot aia e.

        Mult succes cu următorul început. Patru restarturi înseamnă ceva experienţă…

  5. Theodora zice:

    da,dar daca clipele de fericire sunt dese si de mare intrensitate 🙂

  6. Pingback: Ce cauti in functia de director general interimar al Televiziunii Romane, domnule Stelian Tanase? | Hai ca se poate!

  7. Andreotti zice:

    E clar! Nu lua la scărmănat și celelalte anotimpuri:) Ca și tine, găsesc „n” motive ca tot „farmecul” fiecărui anotimp să se risipească, să se disipeze până la dispariție.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s