Epidemia de sinceritate

Andreotti a strănutat prima. N-a dus batista la nas. Nici măcar nu s-a întors cu spatele. A strănutat direct pe blogul ei, ba chiar şi-a scos masca de nori de pe faţă şi ne-a îmbolnăvit pe toţi. Nu de tristeţe, depresie, astenie de primăvară etc…, ci de curajul de-a fi sinceri.

Aproape toţi comentatorii ei fac „Î-hî, şi eu mă simt la fel.” Poate unul sau doi, patologic optimişti, ar împărţi norii lor cu ea, i-ar recomanda vitamine, sucuri şi plimbări în natură… dar asta poate fiindcă aceia nu au citit finalul cu atenţie:

„să mă iertați că nu mai cred în chestiile motivaționale, în micile bucurii și plăceri, în prieteni, în raza de soare, în ținutul de mână, în floricele pe câmpii și așa mai departe. Sunt om, la naiba, nu personaj de carte sau film și cred că, din nefericire, am crescut prea mult!”

Şi eu mă simt la fel. Nu de-acum, ci de un car de vreme.

Care vă mai simţiţi aşa? Mâna sus!
Hai să organizăm un club al celor care nu se simt bine pe dinăuntru, şi când zic pe dinăuntru, nu mă refer la organele detectabile cu cele mai moderne metode de imagistică medicală, ci la unicul organ invizibil, de nepalpat, de netomografiat, de nediagnosticat. Începe cu „S”. Ne-am prins, da?

Să ne-aşezăm în cerc, călare pe scaune puse invers, cu coatele rezemate de spătare şi să dăm cep butoiului sau, după caz, butoiaşului de descumpănire.
Facem o baltă mare în mijlocul nostru. O să înoate în ea numai peşti inscripţionaţi pe spate cu „sunt praf!”, „sunt la capătul puterilor!”, „nu mai am chef de nimic!”, „nu cred c-o să-mi treacă vreodată!”, „eu, şi când am impresia că trăiesc un moment de fericire, de triumf, aud în urechi o vocea nasoală care zice – aşa, şi?!”

Vreţi? Andreotti a făcut pasul, prima. Ar trebui să urmez eu. Mă gândesc cum să formulez. Gândiţi-vă şi voi şi, care aveţi curajul, daţi-i drumul!
De-aia am făcut Gara. Ca să existe o Sală de Aşteptare. Ca să avem unde sta, când nu vin trenuri, când e viscol, când e noapte, când n-ai unde să te adăposteşti şi nici cu cine schimba o vorbă.

Pe deseară, prieteni!

p.s. sunt primiţi, cu aceeaşi dragoste, şi cei care n-au moralul la pământ.