Ultima modă în agăţat

(Anastasiei)

Ieri am prânzulit cu fetele în oraş, cică de Mărţişor. Cea mai tânără dintre prietenele mele e atât de tânără, încât, până au sosit farfuriile cu mâncare, s-a ocupat de albumul Grădiniţa de animale, a mai păpuşit nişte cartonaşe, s-a lăudat cu dublurile, s-a lamentat că tot îi lipsesc nişte căţei, pisici, arici, deşi, pe bune, cumpăr pe brânci de la Mega şi am pile la toate casierele, adică primesc măcar un set de animăluţe, pe sub mână, chiar dacă n-am în coş produsele din campanie.

Nu trec cinci minute, că se înfige lângă noi un flăcău chipeş, de vreo noozeci de centimetri şi vreo douăj’ de kile, oarecum în grafic pentru venerabila vârstă de 5 ani şi începe s-o cobzărească pe domnişoara noastră, fiindcă nu venise cu mâna goală, ci cu propriul lui album de animale colecţionate, plus un set de dubluri.
N-a avut cine ştie ce succes, poate pentru că era cu un cap şi jumătate mai scund ca ea şi îi cam tremura vocea de emoţie, aşa că s-a întors la masa lui şi a revenit cu întăriri – o cărămidă de cartoane,  încă două-trei albume şi  ta’su, care arăta normal. Mi-am aruncat un ochi în spate şi-am văzut că mama puştiului era o slăbănoagă adevărată şi atunci mi-am pus problema că nu din cumpărat haleală agonisise ăla micu’ atâta avuţie de cartonaşe, ci pe alte căi.
L-am întrebat pe tătic dacă e director la magazinul cu pricina. S-a uitat la mine ciudat, de parcă l-aş fi întrebat dacă vrea pipi, dacă e liber deseară ori altă blestemăţie şi a zis că nu. Între timp pe masă tălăzuiau albumele, se etalau necuvântătoarele, ne aflam în plină menajerie de carton, tânărului îi sclipeau ochişorii de mândrie, că el poseda atâtea dubluri. Ana începuse să-i acorde atenţie şi l-am întrebat pe ipoteticul viitor socru mare dacă are dublură şi la Ferrari. Băi, n-avea, da’ cel puţin a zâmbit.

În fine! Cum-necum, ne-au luat fata la masa lor şi, între păpică şi desert, n-am mai văzut-o decât din spate şi de la depărtare. Zău dacă nu eram geloasă! Adică io mă spetesc două luni, cărând sacoşe d-alea verzulii pline cu de toate, pentru un pumn de fotografii cu căţei, şi fata îşi completează colecţia, între două înghiţituri de îngheţată, la masa vecină şi prietenă -până una-alta…
Ce credeţi că face îndrăzneţul cuceritor, între timp? Dă fuguţa până la noi, să ne anunţe că ei, adică el, cu slăbănoaga de mă-sa şi cu ta-su ăla plin de umor ca broasca de păr, după ce termină de mâncat, pleacă acasă.

Aşa, şi? Ce ne pasă nouă?!
Am ajuns s-o trăiesc şi p-asta! Ieşi, ca fetele, de-un unu martie, la friptură, şi apare un Casanova blindat cu dubluri de porcuşori, papagali şi motănei, hotărât să te lase fără cea mai tânără dintre prietenele tale!
Grele vremuri tăim!