Contabila Mov, din Dealul Mitropoliei. Un alt punct de vedere asupra Moaştelor.

E vopsită mov. Nu, nu că şi-a dat cu albastru-de-metilen şi violet-de-genţiana sau cu orice altă încropeală de odarjant prin păr. E vopsită cu mov intenţionat, voluntar, premeditat. Cu mov de coafor, ales din catalog, contra cost.
Ultra-Fericitului îi zice Daniil. Eu mă gândesc la Sihastru. De vorbit, vorbim amândouă despre aceeaşi persoană: popă ăla cu urechi ascuţite de drac – Doamne, iartă-mă! – care conduce ortodoxia română.

Doamnă, tot personalul funcţionăresc al Patriarhiei, secretare, contabili, stăteam într-o casă de-a lor. Plăteam chirie la ei. Ce credeţi că au făcut să ne dea afară? Au închis contul unde plăteam noi chiria…  Pe urmă am aflat, la proces, că nu era casa lor, era a Primăriei. Am fost la Oprescu în audienţă. Oprescu a zis: să nu ne punem cu popii, vă dau la „Doi cocoşi”. Ne-a dat la” Doi cocoşi”. E frumos, nu zic nu, da’ noi stătean în centru. Şi am câştigat şi la CEDO! M-am pensionat de scârbă. Dar încă menţin relaţiile. Să luăm nişte Moaşte de-astea… Nici preoţii nu înţeleg de ce vine atâta puhoi de lume la ele în anumite zile, când sunt acolo tot anul, la discreţie. Să zicem că fiecare lasă la raclă doar un leu. Dar mulţi lasă cinci. Zece. Sunt doar trei popi care veghează evenimentul. Să zicem că trec o sută de mii  de pelerini în alea două zile. Ăia trei popi împart banii. Bine, o parte din ei ajung mai sus, la Daniil.
„Sihastrul!” – îmi zic eu.
Şi viaţa merge înainte.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în actualitatea politică, păcat că e populată, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Contabila Mov, din Dealul Mitropoliei. Un alt punct de vedere asupra Moaştelor.

  1. Cârcotaşu zice:

    Nici preoţii nu înţeleg de ce vine atâta puhoi de lume la ele în anumite zile, când sunt acolo tot anul, la discreţie.

    La rubrica „M-am interesat pentru dv.”
    Există o explicaţie, e drept inaccesibilă unora care nu prea au ce căuta pe-acolo, ca preoţi vreau să zic, la contabili nu se pune! În restul timpului raclele sunt închise, deci de neatins.
    Asta mi-a desluşit-o o… credincioasă care, ce-i drept, nu s-a dus pe-acolo. 😆

  2. Vania zice:

    N-am remarcat urechile tipului, dar senzaţia generală este, oricum, una de duh drăcesc…

  3. klaus zice:

    Drace! Ieri am trimis comentariile in neant 😦

  4. klaus zice:

    Vad ca merge dupa cum vrea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s