Cimitirol şi alte ierburi de leac

Fără introducere.
Femeia care urmează la rând mă întreabă direct:
– Ce ceai antitumoral mi-aţi recomanda?
Eu, până să-i dau răspunsul cuvenit, înghesui cu genunchiul minţii în sertarul pe care am scris „abţin’-te!”,  toate acele întrebări care îmi dau ghes: „Există ceai antitumoral?”, „Ba chiar putem folosi pluralul?”, „Şi ce ştie să facă?” şi zic, să câştig timp:
– Despre ce mă întrebaţi?
– Despre ceaiul antitumoral, repetă ea.
Mă priveşte senin şi încrezător. În mai puţin de două secunde, felurile de ceai antitumoral au devenit ceaiul antitumoral, unul singur.
– Există ceai antitumoral? o întreb, din sertarul cu întrebări nepermise.
– Da, zice ea. La Plafar.
– Spuneţi-mi ceva despre bolnav.
– E pe morfină. În fază terminală. Şi noi vrem să încercăm altceva.

Femeia de treizeci de ani, îmbrăcată într-o bluză întâmplător neagră, pe care irump nişte focuri de artificii,  zâmbeşte politicos, în aşteptarea răspunsului. Ei i-am spus, simplu, că nu există ceaiuri antitumorale valabile, nici măcar pentru cei bănuiţi de cancer, ce să mai vorbim de cei în fază terminală. Terminalii au un singur drept, care trebuie respectat cu sfinţenie: să nu simtă durerea, la final.
Surâde în continuare:
– Dar la Plafar au!

Ridic din umeri şi trec la următorul.
Dar aici, în gară, mă simt obligată să spun: oameni buni, până ce se va dovedi, statistic şi ştiinţific, că se poate zbura pe mătura cu care aduni gunoiul,  să lăsăm mătura în colţul ei, pe făraş.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în d'ale Prăvăliei, o ţară frumoasă, păcat că e populată, strict autentic, ştiri de neştiut și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Cimitirol şi alte ierburi de leac

  1. eumiealmeu zice:

    speranța moare ultima. zâmbet trist.

    • Cu condiţia să nu moară după muribund.Să nu-l încurce, nesimţită, în drumul lui către dincolo. Să nu-i transforme plecarea în răget. Să nu se pună „ega”l între Speranţă şi Prostie.
      Cu condiţia să nu fie emblema Imbecilităţii fără scrupule.

  2. matilda zice:

    Cît mai există speranţă, chiar în doze infime, oamenii încearcă orice… Orice zvon, orice „sfat” primit cînd stau la coadă la peşte li se pare salutar. Trist, dar adevărat.

    • Matilda, aici se vorbea despre un muribund sub morfină. Dacă speranţa moare ultima, şi morfina se prescrie la fel. Ultima. Nu e conform protocoalelor medicale, ci conform drepturilor omului. Dreptul la demnitate până mori.
      Să vină o proastă rânjită, plină de nemuritoarea speranţă alternativă, cu gând să-i suprime muribundului morfina şi să-i administreze un ceai, doar fiindcă există nişte şarlatani care hrănesc ideea că speranţa moare ultima…

      • Neveu01 zice:

        Sa inteleg oare ca proasta ranjita din fata tejghelei din pravalia cu buline prescrise si neprescrise, spera NEPERMIS?
        Sa mai cred ca poate cienava sa inabuse dureros speranta in miracole?
        E ca si cum am fura copiilor bucuria Craciunului sau ghetutele lustruite di holul casei, alea pregatite pentru Mos Niculaie.
        Oare putem sa facem asta? Si daca putem, oare la ce ne ajuta?
        Protocoale sau sarlatanii or sa fie cate e lumea insa nu trebuie sa-i lasam sa ne fure speranta.
        Tot la tema…in alte lumi sunt servicii de consiliere/educare a celor nestiutori. Iar celor carora inca li se pare ca dupa orice halat alb exista o bagheta fermecata sau un pachetele de ceai miraculor li se cuvine efortul unei consilieri.
        Cat de mica si de „pe scurt”.

        Poate ca ieri credeam altfel; nu stiu sigur ca nu m-am gandit la aceste aspect dar astazi asa simt si asa spun.
        Daca as scrie altfel as minti.

    • Indiferent cât de mulţi de „f” băgăm în exclamaţie, adevărul gol-goluţ e că trăim într-un cerc vicios. Ştiinţa nu ne salvează, miturile nu ne lasă să murim decent.

      • Neveu01 zice:

        NU exista moarte decenta, asta e o minciuna!
        Si nu vine de la mituri ci de la teama ca maine nu vom mai fi ca sa ne bucuram de clipa ce vine.
        Offfff(!), mai Renule, lasa-te si tu mai moale, n-o face pe „dura” cu noi…

        😉

  3. Neveule,
    eu zic, şi aşa ar trebui să zici şi tu, dacă ne luăm după cv-ul tău, că atunci când se injectează morfină, speranţa în miracole face rău bolnavului neajutorat.E ceva similar credinţelor în care omul e lăsat să moară netratat de doctor, doar fiindcă decalogul acelei religii interzice transfuzia.
    O, Doamne! Dacă nu te-ai gândit la METODE ALTERNATIVE miraculoase până la stadiul de morfină, atunci ai bunul simţ şi cumpără lunânări!
    Cu cât suntem mai civilizaţi, cu atât ne ocupăm mai mult de cei care rămân după, supravieţuitorii, şi cu atât mai puţin de condiţia celui ce pleacă. Cel puţin asta e pecrepţia mea.

  4. zazania zice:

    Cu regret iti spun, Principessa, ca, cel putin de data aceasta ,ma aflu de partea Neveului.Uitam,prea adesea, ca vrand-nevrand , facem parte din sistem si trebuie sa ne simtim responsabili pentru partea de vina care ni se cuvine.

  5. Neveu01 zice:

    Re, iar te-ntreb…
    Daca morfina diminueaza durerea fizica dar il si-amageste sufletul muribundului tritandu-l pe termen limitat in ceata unui paradis mai iluzoriu decat ala religios, de ce sa nu dam o sansa si celui ce ramane dupa el ca sa spere? Nu sa-i dam amagire, ci alinare morala, ca zic asa (!); o va primi, de la noi, mai devreme ori mai tarziu, in functie de abilitatea noastra de a-l comnvinge ca STIM mai mult decat el/ea.

    Sau, daca suntem observatori legali/certificati ai unei unei iluzorii si miraculoase terapii, de ce sa nu ne induram sa impartasim elixirul adevarului stiintific insa, administandu-l cu zambet (ori ranjet) asisderea cu cel al increzatorului in ceai antitumoral?

    Si-apoi, intr-un suflet cuprins de panica neantului, ce valoare mai mare poate sa existe in viata asta efemera decat speranta unei clipe in plus; probabil tot atat cat dureaza si imbecila-i intrebare:
    „Există ceai antitumoral?”?

    PS
    Lasa-l dreaqu ce CV-iu; astea de le zic azi vin din alte locuri:)

  6. ALM zice:

    Există ceai antidiabetic? Probabil că la Plafar există o grămadă de ceaiuri „antidiabetice”. Şi o altă grămadă, de data asta pacienţi, le cumpără în speranţa unui miracol. Nu, nu există ÎNCĂ un leac împotriva diabetului! Când pancreasul s-a hotărât să intre în grevă, în grevă rămâne! Toate „antidiabeticele” sunt în realitate „reductoare glicemice”. Dar, fără ele, viaţa diabeticului ar fi mai scurtă şi mai anostă.

    Cred că ceva similar este şi cu ceaiurile „antitumorale”. Deja se cunosc anumite plante care încetinesc evoluţia tumorilor, evident şi cu un regim alimentar corespunzător. „Studiul China”, o colaborare americano-chineză, evidenţiază faptul că în China rurală răspândirea cancerului este cea mai redusă de pe Mapamond. Motivul? Regimul alimentar redus în proteine animale şi … ceaiuri, multe ceaiuri, majoritatea antioxidante. Evident că DEOCAMDATĂ nu se poate lupta împotriva metastazei. Dar, nu este împosibil ca anumite ceaiuri să mai fure o zi, două, de la Dumnezeu. Chiar şi ca un simplu placebo …

  7. klaus zice:

    Bun! S-au creionat doua tabere, fiecare, indraznesc eu, cu jumatile ei de adevar. Daca le-am compara cu doua brate, am putea sa le sincronizam intr-o finalitate: o imbratisare. Am avea stiinta cu rigurozitatea ei, am avea speranta dar am avea si dragoste. Ma rog, o fi si ea un analgezic cu endorfinele ei si inca o multime de neuro-transmitatori si hormoni. Ramanem la partea lumeasca mai vie, mai subiectiva. Cred ca in farmacii( nu numai in ele) s-ar putea ,,vinde” dragoste. Asta pentru ca eu suspectez ca efectul dragostei ocupa un loc important din ceea ce noi numim noi efectul placebo.

  8. Neveu01 zice:

    klaus,
    Cred ca acest placebo de care pomenesti tu si ALM sta la baza existentei noastre.
    Fara dragoste si fara speranta n-avem rost, adica nu ne explicam existenta.
    Fara ele ne-am fi petrecut zilele (si noptile) tot in pesteri si-n copaci.

  9. baghi zice:

    Miauuu!
    Vă lămuresc eu.
    Năşică Renata, te rog să reduci viteza, trenul tău e pe cale să deraieze.
    Te ajut. Trag eu semnalul de alarmă. 🙂

  10. Cârcotaşu zice:

    De fapt discuţia e ciudată. Nu se-nţelege ce anume vor unii să fi făcut? Să-i fi dat clientului (care nu era cel bolnav), un ceai care să-i fi întreţinut speranţa? Care? Eventual un ceai de rădăcini de gard? 😆
    Am cunoscut un caz de farmacist care-n situaţii din astea cerea reţetă! 😯

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s