Moşi, pisici, femei…

Ştii clopoţelul de la intrare, cum scoate un sunet dulce, ca un chicotit? Ştii cum miroase frumos înăuntru, a lemn vechi, a eucalipt şi-a „doctoria pisicii“? De fapt, „doctoria pisicii“ nu miroase chiar aşa frumos, ba chiar pute când o pui pe zahăr, douăzeci de picături, dar… Ştii Spitzerul ăla care-ţi sustrage uşurel recepta din mână, dă capul pe spate, cât să citească „guttae“-le cu cifre romane, fix prin lentilele ochelarilor lăsaţi pe vârful nasului? Îl ştii?… E! Spitzerul ăla a murit acum 50 de ani.

Asta scriam eu cu patru ani în urmă, minţind întrucâtva.

Adevărul e că Ultimul Spitzer a plecat în ’92. Şi-a lăsat ochelarii pe noptieră şi dus a fost. Era ceva între pompier şi duhovnic. Nu obosea niciodată să dea cuiva o mână de ajutor  şi ştia să asculte omul până la capăt. Avea timp. Aşa zicea, că măcar el are timp, doctorul nu prea are, prea îi vin mulţi pe cap.
Seara stătea până târziu şi compila formule din cărţile lui vechi de dinainte de război. Mai adăuga o juma’ de gram de rezorcină într-o soluţie, mai schimba antibioticul într-o alifie…
Pentru cine moşmondeşti acolo?
Pentru o femeie.  Pentru un moş. Pentru o pisică.
Păi, ăla cu pisica de ce nu se duce la veterinar?
A fost. Da’ tot îi cade părul.
Ajunsesem să urăsc femeile, moşii, pisicile şi pe celebrul Emil Belcot, cu formularul lui galenic de care mă împiedicam pretutindeni, de parcă am fi avut vreo cinci exemplare.
Să nu care cumva să-i spui doamnei X că i-am făcut crema acasă!
Eu?! Abia dacă o cunoşteam pe doamna X.  Era o disperată care-şi vopsea părul cu albastru de metilen şi se ungea pe faţă cu toate rahaturile. Lucea ca un pantof de lac şi tot nu era mulţumită. Mereu alte uleiuri, unturi, lanoline, ape de trandafir şi vitamine i se încuibau în piele, doar-doar avea să arate iar ca o codană.
De ce nu-i faci tu cremele la farmacie şi ne împuţi nouă bucătăria?
Fiindcă n-am avut timp.
Aşa e, dacă stai de vorbă zi-lumină cu toţi moşii!…

Într-o după-amiază, Spitzerul nostru a şters-o brusc din patul lui de spital, tocmai se simţea mult mai bine, tocmai ce-l aştepta doctorul de gardă la o şuetă şi-o ţigară interzisă.
A şters-o fără o vorbă şi mi i-a lăsat mie pe cap pe toţi ăştia:  moşi, pisici, femei… Plus un mojar mic de porţelan, inscripţionat Rosenthal şi, fireşte, pe celebrul Belcot.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Moşi, pisici, femei…

  1. Stii bine ca nu-mi place iarna
    Si ca-s un tip atit de friguros
    Dar daca altfel nu se poate
    Ei bine, minte-ma! Dar minte-ma frumos!

  2. renata zice:

    Dar nu te mint! Întocmai s-a-ntâmplat!
    Frumos, urât… E-adevărat! :))

  3. Pai tocmai ai marturisit ca tu, cu tastele tale, ai mintit. Ma rog, umpic …
    Si-apoi, mintit, nemintit, bine ca e frumos!

  4. baghi zice:

    Eu sunt și moș, și pisic, sau motan, mai bine zis, și cred că nu mai e mult până o șterg și eu. Sper s-o fac brusc, motănește!:)
    Adevărul este că, îmi place să te citesc pentru că scrii frumos, nășică Renata.
    „Doctoria pisicii“… cred că miroase grozav!:)

  5. renata zice:

    Baghi, să n-aud prostii de-astea, cu nu mai e mult până…. 😦
    Şi da, doctoria pisicii miroase foarte plăcut pentru motănei. Pentru noi, bleah!!! E valeriana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s