Gara ar putea fi remaniată

Bine. Mi-am şters bannerul cu „jos băsescu!” Am observat că şi alţii au făcut-o. Fiindcă ni s-a impus. Discret, dar persuasiv.
Oriunde mă fâţâiam pe blogul meu, apărea o ferestruică în care mi se cerea o adresă şi o parolă. Cred că alea cu care am semnat petiţia „jos băsescu!” Am completat ferestruica. N-a avut niciun efect. Apărea în continuare. Enervantă. Dacă voiam să scriu un text, dacă voiam să răspund unui comentariu, dacă deschideam o postare veche, dacă-l scărpinam pe spinare pe şoricel, să ajung în josul paginii –  apărea.
N-aveam eu opţiuni de bricolat pe blog, cât avea ea chef să apară.  N-am încercat cu scobitul în nas, să vedem dacă nu cumva ar fi apărut şi atunci. Nu-mi producea mari daune, doar că trebuia să-o închid într-una. Era exasperant.
În cele din urmă am renunţat la „jos băsescu!”.  Fenomenul ferestruicii a dispărut.
Deci, dacă nu mai… „Jos Băsescu!”, nu te mai hărţuie ferestruica.
Probabil că în curând voi renunţa să mai scriu ce cred eu despre băsescu şi-ai lui, chiar dacă o făceam sporadic, doar când ceva mă enerva peste măsură.
Poate o să transform „gara pentru noi” în „noptiera cu medicamente”. Sau în „jurnalul buimăcirii mele”
O să scriu aşa:
2 Martie… A doua zi de mărţişor. Taximetristul mi-a dat un trifoi cu patru foi. I-am lăsat un leu în plus, cât costase trifoiaşul.  Producătorii de mărţişoare au înţeles deja că nu le mai poartă nimeni. Le  lipesc direct pe cartonaş. E doar un gest.
3 Martie… A treia zi de mărţişor. Ieri a venit inspecţia sanitară în control şi-a găsit în frigiderul farmaceutic un carton de prăjituri pe care-l primiserăm cadou de la domnul Stănescu. Eram vinovate! Nu ai voie să  pui, în frigiderul cu vaccinuri, savarine cu frişcă naturală. Vaccinurile ar putea să poftească la savarine. N-ai de unde să ştii cum le lasă lor gura apă. Dacă le lasă exact ca şi nouă, vaccinabililor, e posibil să se dilueze în propria fiolă.  Devin peste noapte nişte vaccinuri slabe, care nu te ajută cu nimic. O eventuală investigaţie ştiinţifică îl indică vinovat pe producător, în mod greşit, fiindcă frişca savarinelor lui Stănescu era de vină!
4 Martie… Acum doo zile, cu ocazia unui buchet de flori absolut magnific pe care trebuia să-l livrez personal unei persoane din personalul casei de asigurări de sănătate, am aflat, printre salamalekuri, că e Curtea de Conturi pe ei,  cât capra.
5 Martie… Ieri s-au împlinit 35 de ani de la cutremurul din ’77. Şi de la moartea lui Toma Caragiu. Care, zice ziarul RING, citându-l pe Ion Lucian, avea o întâlnire cu securistul teatrului, care urma să se însoare, iar Caragiu l-ar fi năşit. Tinerelul securist a murit odată cu Maestrul. Venise punctual la întâlnire, în seara de 4 martie, la domiciliul Actorului. Logodnica lui a rămas în viaţă, fiindcă-l aştepta afară. Niciodată n-am ştiut că, alături de Caragiu şi Bocăneţ, a murit, nevinovat, şi tânărul securist al teatrului, în vizită privată la Caragiu… Acum nu ştiu dacă lui Ion Lucian i-a scăpat aminitrea sau a vrut să-i scape. Marii actori au şi mari orgolii.
6 Martie… Nu zicea ANM-ul că ninge iară?! Să dau citatul din poet: „Noaptea ninge, ziua ninge, dimineaţa nige iară”… Pun o poză cu ninsoare corectă, idilică. N-o să ningă şi în martie, ca-n ’54!…
7 Martie… Ne aflăm cu o zi înaintea  Zilei Femeii.  Patronii nu dau liber femeilor. Statul dă.  Statul produce discriminare.  Patronii sunt misogini.
8 Martie… Azi e Ziua Femeii. Să pun pisici pe blog. Flori. Inimioare. NU, inimioare nu, că interferez cu ziua sfântului velăntain. Ăsta e Sfântul Prostirii Generale, care bate Optul Martie de-l ascultă cu urechea.
Nu cumva e manipulare crasă oferirea de buchet pe opt martie, când deja l-am oferit de velăntains?
Adică, la trei săptămâni de la buchet de flori, tot bărbaţii trebuie să facă frumos şi buchet.
Asta nu înseamnă că a venit Feminismul la putere? NU! Cel mult Udrea la Cotroceni să alimeteze…
Nu pot să ţin „gara” pe şine astfel!
Pe bune, nu pot!
O s-o ţin cum îmi vine, dar n-o să mai pun lozinci cu „Jos BĂSESCU!”
Fiindcă se subînţelege…   
  
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Gara ar putea fi remaniată

  1. Matilda zice:

    Rene, draga mea, încetează cu ideile astea copiate din democraţia băsesciană ! Atîta vreme cît nu ai un prieten, cunoştinţă, vecin, etc. fost membru, remanierea este inutilă !
    Despre ceea ce subînţelegem, se înţelege că am subînţeles ! :))
    Eu n-am pus banner, dar ” JOS BĂSESCU” rămîne valabil, se subînţelege !!! :))
    Oricum, scîrba nu-mi trece decît atunci.

  2. renata zice:

    Nu, Matilduş, n-o să modific gara de dragul liniştii, stabilităţii şi a consensului!…
    Mă jucam şi eu aşa, de-a jurnalul naiv. În care pu apă la flori şi perii pisica şi numeri firele din perie şi faci raportarea prcentuală, dacă firele căzute e egale cu firele crscute, dacă să traversezi pe „zebră” cu capul în pământ, încrezător că „zebra” te apără sau totuşi să te asiguri, cu o privire laterală, pnă în axul drumului.

  3. ifim zice:

    Dacă ai de gând să faci oarece schimbări, modificări, renovări sau alte lucrări, pot să-ți dau o mână de ajutor. La multe nu mă pricep, da mătura, mopul sau lopata știu să le folosesc. Și pentru că urăsc gunoaiele, simt o plăcere deosebită când dau cu mătura. Mai ales când e vorba de gunoaie cum sunt cele de care ai amintit.

  4. codeus zice:

    nu stiu de ce ai patit ce ai patit, dar poti fi si tu mai persuasiva, io n-am probleme cu banner-ul No day everyday care te conduce frumusel la blogul NO Basescu day ))). deci se poate )) ai nostrii au fost totdeauna mai destepti ca ai lor, prafrazand o fraza celebra a unui nu mai putin celebru blogger si om politic

  5. renata zice:

    Ei, vorbeam şi eu aşa… la nivel declarativ.
    Deocamdată nu fac schimbări. Doar mă ameninţ singură!

  6. renata zice:

    Nu mai pun frate, bannere! Am zis! 🙂

  7. Cârcotaşu zice:

    Dom-le, banneru' ăsta a fost cu cântec. L-am scos şi io. de două zile nu ştiam de unde păcatele apare fereastra aia cu logare în http/uslonline.ro. Am şters cookie-uri dijaba, am pus-o şi pe Theodora să le şteargă, tot dijaba. P-ormă am aflat cauza de la tine, banneru' respectiv, la care nu mă dusese capu' meu propriu.
    Te felicit pentru perspicacitate şi rămâi dator!

  8. renata zice:

    Cârco, io am operat cu satâru', că nu mă pricep la calculator. Formaţia mea tehnică e de secolul 19. Ce făcea un doctor pe vremea aia, dacă vedea o rană urâtă la picior? Îl amputa.

  9. Cârcotaşu zice:

    @ Renata,
    Păi la simptomu' ăsta rezecţia e singurul tratament. Io ziceam că am avut treutăţi cu diagnosticu', pe care l-ai pus cu promptitudine! Că vorba aia, odată pus diagnosticu', bala e pe jumătate vindecată! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s