Proces Verbal

S-au schimbat datele problemei sau, cum ar zice unii activişti de partid – “s-au şchimbat.”  În bine, evident! Nu numa’ luminiţa de la capătul tunelului e albă, ci însuşi tunelul.
Să-l luăm pe ţăranul ăla care, când a “dăşchis” uşa, s-a pomenit cu amprenta ei, în mărime naturală, sculptată direct în nămete.  Pentru aceiaşi activişti  – “scluptată”.
Bă, era ca o mască mortuară a propriei lui uşi, adică – s-ar fi putut înfiora omul, nu de frig, ci de conotaţie – UŞA  lui era o uşă importantă.
Însuşi bunul Dumnezeu îi luase mulajul în nea, s-o ducă la el, amintire, în Eternitate.
Mă rog, posesorul uşii nu s-a gândit aşa.
Era un dobitoc de ţăran care dormise toată noaptea cu ochii închişi, aidoma uşii, nu-i trecuse prin minte să stea la pândă, să prindă momentul când Cel de Sus îi face basorelief, gratis.
Tâmpitu’, când a văzut imaginea uşii sale, imortalizată în zăpadă, ce l-a tăiat capu’?  S-o strice cu vreo unealtă pământească. Să treacă el prin albul dumnezeiesc, Dincolo.
Aşa a apărut tunelul alb.
A săpat ce-a săpat, fudul, să dea  de bucăţica de cer albastru.  Dar n-a avut noroc. Tot săpa, şi tot de alb dădea. La un moment dat a murit.
Ei!…  Nu e decât una dintre cele şaptezeci de victime colaterale ale manoperei divine. Sau “e decât una dintre cele şaptezeci de victime colaterale…”, cum se precizează în procesul verbal, dacă s-o fi scris respectivul document. 
Acuma, eu aş fi de părere să lăsăm dracului tensiunile interpartinice, să nu mai analizăm amănunte de genu’ “unde e maşinăriile noastre de deszăpezit?”, de ce nu l-a mai ţinut inima încă doişpe metri, în sistem portocaliu şi a făcut stop (roşu) cardiac, cât să crape un asistat?…
Să ne concentrăm asupra esenţei: de ce-i zice procesului verbal, “verbal”, când e “scris”?
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Proces Verbal

  1. Bai, Renato, de cind iti tot REPETAM, si tie tot NUTI intra in cutia ucrainiana: omu' ala n-a crapat, n-a murit, n-a mierlit-o, n-a nimic. Dacit ca a iesit din sistem.
    Pa sistem, il doare-n beep pa unde a iesit asta. Mai putin asistati, lenesi, mamicute, bebelusi, gaozari si filosofi, mai bine tarii!
    pese: ce zici de expresia asta ucigatoare, „a o mierli”? De unde crezi ca vine?

  2. Matilda zice:

    Românul ăsta s-a grăbit să sape un tunel pînă la crîşmă ? Că aşa zic autorităţili.
    Mircea Toader ştie precis că toţi morţii erau beţi…

  3. Hari zice:

    Știu eu, știu eu, vă rog frumos să mă puneți pe mine să zic:

    … se numește proces verbal pentru că acest document scris consemnează numai ce spune ȘEFU. Și face aceasta pentru că ȘEFU are întotdeauna dreptate! Adică, dreptatea spusă de ȘEFU trebuie consemnată pentru totdeauna! Chiar dacă ȘEFU se răzgândește a doua zi sau chiar a doua oară când vorbeșe…

    … de aici încolo nu mai știu 😦

  4. Hari zice:

    Erată: voiam să scriu „vorbește”, dar nu mi-a ieșit din prima.

  5. renata zice:

    A o mierli vine de la mierlă. O pasăre mică, pricăjită – cântă frumos. E un românism infect: când o mierleşti, se cheamă că treci în frumos.

  6. renata zice:

    Beţi? Da, posibil. Sistemul nervos central are nişte mecanisme care secretă nişte mediatori egali cu morfina care te îmbată înainte de-a muri. De-aia credem noi că în rai e ca-n Rai! Că ne inundă, în ultima secundă, o fericire fără margini.

  7. renata zice:

    Hari, eu cred că-i zice proces verbal pentru orice eventualitate. Pentru ăia care nu ştiu a scrie.

  8. Nu cred c-ai nimerit-o cu biata mierla. Suspansul continua!

  9. Neveu (google) zice:

    E vorba de punerea pe hartie a unor procese care intai de toate au fost…verbale.
    Si ca sa nu se piarda pen'ca pe vremea inceputurilor de inregistrare pe hartie a vorbelor nu se ezista(!) banda magnetica sau microcipuri…
    M-am „concentrat” la invitatiunea gazdei;)

  10. ifim zice:

    Îi zice „proces verbal” pentru că așa se numește documentul. Părerea mea.

  11. Biliuţă zice:

    Cred că s-a strecurat o greşeală în procesul verbal. Dacă acei morţi nu erau beţi şi erau, bieţii, morţi de beţi?

  12. Solomonar zice:

    Cel mai bun text citit de mine anul asta! „…masca mortuară a propriei lui uşi si momentul când Cel de Sus îi face basorelief, gratis…” – merita o binecuvantare! Cat despre „faptasi”, ei isi inchipuie ca fac un proces-verbal de constatare, dar gresesc, pentru ca procesul-verbal e de predare-primire!

  13. renata zice:

    De ce nu-i zice stenogramă?
    Se poartă!

  14. renata zice:

    Hi, Hi! Mă încuiaşi!

  15. renata zice:

    Biliuţă, între „beţi” şi „bieţi”, diferenţa o face doar o vocală?!
    Atunci ne merităm soarta!

  16. renata zice:

    Solomonar, mulţumesc de aprecieri!
    Eşti nou aici? Revino!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s