Depresie postpartum

Zile în şir, înaintea Crăciunului, am văzut oameni, de ambele sexe, de toate vârstele şi condiţiile sociale, cărând brazi. Mai mari, mai mici, mai bogaţi, mai chei, mai de contrabandă, mai cu acte, indigeni sau de import, scumpi sau ieftini.
I-am văzut, fiindcă erau vizibili. Cărau achiziţia cu oarecare bucurie victorioasă: aveau brad! 
Dacă ai brad şi sarmale-fleică-ceafă-cârnaţi-salatădebuf-murături-cozonac, sărbătoarea Naşterii Domnului poate să înceapă.
Ăia mai cu dare de mână şi cu vilă – dar merge şi la bloc, spânzură nişte păpuşi cu aspect de moşi crăciuni pe sub ferestre şi peste balcoane, care par a escalada zidul în scop infracţional şi ornează geamurile cu mii de luminiţe clipitoare care veghează, cu efectul lor stroboscopic, să-ţi fie somnul lin în perioada sărbătorilor.
Toate astea mi se par normale şi-mi întăresc convingerea că în fiecare adult zace un suflet de copil.
După, adică după ce trece Crăciunul şi Revelionul, cele două naşteri importante, a Mântuitorului şi-a Anului Nou, lumea intră în depresie postpartum. Nu-i mai pasă de nimic, totul e nasol. Strânge mesele, vesela a bună,  podoabele de pom, zecile de metri liniari de beculeală colorată  şi aruncă bradul.
Unde-l aruncă? Nici ea nu ştie. Afară din casă. Direct pe geam sau,  cu efortul coborârii scărilor, odată cu alte resturi menajere, la ghenă.  Cert e că o face în mod invizibil. Probabil noaptea, pentru că ziua te pomeneşti cu un stârv de brad  sub geam, pe aleea din faţa blocului, în spatele  maşinii, lângă toboganul de gunoi de la etajul şapte…
Azi, înainte de prânz, a apărut un consumabil d-ăsta, cu cetina-i tot verde,  pe trotuarul de vizavi.
Zece minute mai târziu, şoferul unui Logan care n-avea unde să parcheze,  şi-a lăsat maşinuţa pe avarii în mijlocul străzii, s-a dat jos din ea şi l-a târât pe ex-brăduleţ drăguţ cinci metri mai încolo, în faţa unui Chevrolet, parcat în locul lui de parcare, plătit. Pe urmă si-a urcat automobilul pe trotuar, eliberând carosabilul. Stăpânul Chevroletului a avut treabă în oraş pe la patru. A mutat obiectul în faţa lui Geppetto al meu şi a ieşit cu maşina din parcare.
Pe la şapte seara mi-am aruncat un ochi pe fereastră, să văd cum e vremea – că nu poţi să te iei după televizor –  şi dacă  mai e copacul credincios în faţa maşinii mele. Mai era.
Mai e şi acum…
  
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Depresie postpartum

  1. ifim zice:

    La mulţi ani! Cu sănătate şi toate cele bune, de Crăciunul cel Adevărat, adică acesta, de astăzi, 7 ianuarie (25 ianuarie, Rit Vechi) de la Ifim şi Baghi, doi profitori care sărbătoresc ori de câte ori găsesc prilejul.
    Şi plâng tot de atâtea ori.
    Între noi fie vorba, adică vorba dintre Ifim şi Baghi, referindu-ne la subiectul cu brăduţii, cei care au cel mai frumos colorit verzisor, cei care cresc pe costişele noastre cu o încetineală demnă, ne privesc de sus cu admiraţie, fără să ştie că vor fi detruchiaţi, duşi şi expuşi, timp efemer, pentru o cauză, ce nu este pentru vegetaţie sau pentru regnul animal şi nici măcar pentru om. De mai mulţi ani ne-am luat unul alb, care ne place grozav. Nu prea e la modă, adică, moda nu ţine pasul cu noi. Şi ce dacă! La mulţi ani!

  2. ifim zice:

    La mulţi ani, cu scuze!
    Pentru că, am observat, atunci când îndrăznim să comentăm, trecătorii sunt mai rari şi/sau mai grăbiţi prin gară.
    Facem o rectificare la comentariul de mai sus: În loc de 25 ianuarie, desigur, am vrut să spunem 25 Decembrie. Mai exact, vorbim despre ziua Crăniunului Bătrân din 25 Decembrie 2011…

  3. renata zice:

    La mulţi ani, dragii mei! Crăciun fericit!
    Al vostru, pe rit vechi, e mai în pas cu vremea. Meteorologic vorbind. Se zice că vin ninsori, în sfârşit.
    Să fiţi sănătoşi, voioşi şi scriicioşi!
    N-am prea înţeles asta cu îndrăznitul la comentarii, dar mă voi lămuri eu cândva…
    Nici Gara n-a fost foarte activă în ultimul timp, trebuie să recunosc.

  4. Shaman zice:

    Anul asta n-am facut ca am fost prea deprimat, dar in alti ani faceam asa: dupa Anul Nou, cam cum e acum, adunam toti brazii pe care ii gaseam pe strada si ii bagam in curte; eu am si niste mormane de pietre in curte, si ii plantam pe acolo, unul langa altul, ii „aranjam” la intamplare, dupa mintea mea :). In fiecare seara cand veneam de la lucru mai aduceam pe masina cate un brad-doi, luam si mici si mari, am avut brazi in curte care probabil costasera o avere si ajunsesera sa agonizeze pe strada la nici o saptamana de la noaptea vietii lor celebrata in triumf. Fac aici o paranteza: asa patesc si fetele, cu cat sunt mai frumoase, mai inalte si cu trunchiul mai bogat, cu atat pica mai urat in noroi dupa ce sunt consumate. Asa, cum va spuneam, am avut si cate 20 de brazi in curte dupa Anul Nou… o splendoare; de obicei ninsoarea si gerul acum vine, in ianuarie, asa ca va inchipuiti cum aratau padurile mele de brazi dupa ninsoare… Eu am si un gratar de piatra in curte unde mai gatesc seara cand ajung acasa diverse preparate din carne, ma rog, nu e mancarea cat e focul… sta Mitzy deasupra, langa horn, sa-i vina caldura la blanitza si imi face semn discret cu mustatile cand e friptura de mistret facuta pe o parte. Cand „sunt in forma” la cap mai deschid si cate un Brunello di Montalcino si mai pun cate o placa la patefon. Noapte si ger, singur, brazi inzapeziti, foc de lemne si Diana Krall. Atunci mi-e cel mai bine. Stiu, sunt egoist si superficial. Si asta nu e totul.

  5. nostradamus zice:

    Renata, imi place, pot sa mai trec pe aici? Dar cine-i Gepeto?

  6. u/d zice:

    deh mai ren, vorba maica-mi, care se apucase sa-mi explice la un moment dat cum e acum cu masinile in Romania: sunt atitea masini, de nu mai ai loc sa mergi… pe trotuar :)))

    la multi ani!

  7. renata zice:

    Shaman, bănuiam eu că plăcerea focului e mai mare ca a fripturii! Aşa e la toată lumea. Cu excepţia celor care cumpără cărbuni de la benzinărie. Mitzy stă acolo nu doar pentru căldură şi friptură, ci şi pentru mirosul focului de brad. E deşteaptă Mitzy a dumitale! Pe Brunello di Montalcino nu-l cunosc. Sună bine, însă! Presupun că e roşu.
    Egoist? Da. Că n-aduci o sticlă şi în Gară. Superficial? Nu ştiu. Trăsătura asta se măsoară altfel, nu după calitatea cinei. 🙂

  8. renata zice:

    nostradamus, oricând eşti binevenit!
    Geppetto e… un Opel. Nu l-am botezat eu aşa, ci miliţia. Când mi-a dat plăcuţa de înmatriculare. Am observat că mulţi oameni îşi pun acolo ceva din care să deduci cum îi strigă mama lor: RZV – Răzvan, VIO – Viorel, RBT – Robert… La mine e GPT. Prin urmare…:))

  9. renata zice:

    La mulţi ani, underdog!
    Mama ta are dreptate. Ai două posibilităţi: ori circuli pieton, pe carosabil, ori îţi iei maşină şi o parchezi pe trotuar.
    L-am pus pe B.B. King să cânte până-ţi scriu…
    Mulţumesc mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s