Brăduţul farmaceutic

Anul ăsta avem brăduţ. Prima oară. Mereu am avut numai aranjamente şi coroniţe de fiţe. De astă dată, o colegă de-a noastră, aia care are curte, şi ea tot pentru prima oară, că înainte şedea la bloc, dar s-a mutat la curte, a cumpărat un brăduţ cu rădăcină în ghiveci pe care, după ce trec sărbătorile, o să-l planteze în pământ. Deocamdată e parcat la noi.
N-am nicio poză cu el, da’ pot să vi-l descriu.
Tipu’ e cam de înălţimea unui copil de trei ani şi l-am cocoţat pe desk (tejghea, în termeni neştiinţifici), adică exact acolo unde-şi pun mămicile odraslele de trei ani şi babele sarsanalele de piaţă.
Fiindcă nu e tocmai al nostru, e de împrumut, i-am pus numai podoabe uşoare, glob-uşoare cum s-ar zice, să nu-l stresăm la ramuri, să se pleoştească, doamne fereşte, înainte de-a ajunge la el acasă, în curte adică, pentru că unde e cu adevărat casa lui, nu va mai ajunge niciodată.
În fiecare dimineaţă îl sumuţăm de vârful crenguţelor, ca pe copii – de nas, ca să-l verificăm la sănătate şi vigoare. N-are nicio treabă! E ţăpănos şi vesel, mai vesel pe zi ce trece, invers proporţional la tonus cu bonsaiul nostru bătrân, pe nume Benji, care e chiar al nostru, cu acte în regulă şi-l avem de juma’ de an.
Benji dă semne de gelozie, cred, nu-i place tovărăşia brăduţului şi a cam năpârlit în ultima săptămână. Arată groaznic, ce s-o mai dăm cotită, exact ca acele femei care au mirosit că domnul are pe una şi, în loc să se dichisească, parfumeze, maseze, cosmetizeze, dovedind că puţin le pasă, se aştern pe plâns şi pe post negru, de ajung numai piei şi oase, ori, dimpotrivă, se mută cu arme şi bagaje în frigider, că sunt nevoite să-şi încheie fustele cu ace de siguranţă de-alea mari, nasturele cu butoniera nemaiavând, altfel, şanse să se întâlnească.
Io degeaba discut cu el mereu:
– Bă, Idiotule, îi zic, urmând sfatul doamnei de la florărie care m-a învăţat că trebuie să-i vorbim, să-l mângâiem pe coroană şi să-i facem o baie lunară, aici, pe pământ, într-o găleată plină cu apă, nu mai pune la suflet, că ăsta, veneticul, într-o săptămână p-aci îi e drumu’, se cară la el, la curte. Tot tu rămâi pomu’ în casă!
Cheleşte, săracul,  văzând cu ochii şi nu mă ia în seamă.
– Vrei şi tu cercei? Vrei beteală? Vrei moşuleţ-cu-săniuţă? îl întreb.
Fîl, fîl, fîl, alte cinci frunze jos. Asta e tot ce catadicseşte să răspundă.
Totuşi vineri seara, la plecare, i-am citit şi lui indicaţiile de folosire cu care a venit frăţâne-su, vivacele şi perenu’, ca să afle şi el ce-l paşte pe aciculat, să nu-l mai pizmuiască atâta.
Scria că trebuie să i se sape o groapă de 180 centimetri adâncime, pe tot atâta lungime şi lăţime şi-acolo trebuie plantat. Am citit împreună de câteva ori chestia asta, în speranţa că s-o fi strecurat vreo eroare de tipărire sau poate au încurcat ăia instrucţiunile, a venit brăduţul cu manualul de turnat fundaţia la casă, dar nu! Că mai departe scria că trebuie udat zilnic, în a doua parte a nopţii. Adică, mă gândesc eu, pe la patru dimineaţa, când e somnul mai dulce. Da’ cine, mă-ntreb, s-ar da jos din pat la ora aia, să pună furtunul pe el, când nici cel mai zărghit câine din lume  nu îndrăzneşte să se ceară afară la o asemenea oră?
În final scria… Nu, nu scria, asta am pus-o de la mine, să prindă Benji curaj:
Brăduleţ, brăduţ drăguţ,
Milă mi-e de tine!
Nu-i aşa că sus, pe munte,
Îţi era mai bine?
Pe urmă i-am salutat pe amândoi, le-am lăsat beculeţele colorate aprinse şi-am plecat. Trag nădejde să-i găsesc sănătoşi, marţi dimineaţa.  Nu sper la vreo minune, în sensul că nu mă aştept să arate chelu’ pletos ca un hippy, da’ măcar să rămână cum era înaintea Ajunului.
Iar vouă, prieteni buni şi dragi  ai Gării pentru care am scris această poveste cât se poate de adevărată, vă urez Crăciun Fericit şi Digestie Uşoară!
La mulţi ani!
   
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Brăduţul farmaceutic

  1. Biliuţă zice:

    Crăciun fericit pentru toţi cei aflaţi în Gară pentru noi! La fel şi pentru toţi cei care, din varii motive, nu ajung pe aici!

  2. Zoe Petre zice:

    Dragă Renata, îți doresc din inimă sărbători fericite și un an nou asortat. Bonsaiul nu trebuie să stea la mai puțin de un metru de orice altă plantă. E susceptibil, cum bine ai dedus.
    Îți doresc tot ce-ți dorești pentru noul an, plus, de la mine, un supliment de bine si bucurii.

  3. theodora0303 zice:

    Ce frumos povestesti tu, Renata 🙂
    Doamna de la florarie are dreptate .. si eu vorbesc cu pomii din curte … vorbesc si cu rasadurile de legume … dar sa nu spui nimanui … ramane doar intre noi … ca imi pierd cititorii 🙂
    Cracun fericit Renata!
    Craciun fericit prietenilor acestui blog!

  4. renata zice:

    Biliuţă, ţi-am întors urările pe blog!
    La mulţi ani şi toate cele bune, îţi zic şi-aici.

  5. renata zice:

    Doamnă profesor, vă doresc şi eu, din tot sufletul, numai bine, sănătate şi măcar un motiv de bucurie seroasă, 2012, ştim noi care ar fi ăla! 🙂
    Pe lângă toată năpăstuirea pe care i-am provocat-o micuţului Benji, l-am mai scris şi cu „z”! Bine că nu-mi citeşte blogul, că n-are net, mititelul!

  6. renata zice:

    Theo, te îmbrăţişez şi-ţi urez sănătate şi succes!
    Nu-i bai când vorbeşti cu pomişorii, cu florile, cu animalele! Merge să vorbeşti şi cu o păpuşă. De la papuci, veioză şi până la „de unul singur”, atunci începe să fie suspect.:)

  7. renata zice:

    @Benji, bonsaiul…
    Na, că te-am corectat, acritură! Că ştiu eu dacă într-adevăr nu citeşti „gara”?! Poate ai tehnologie paranormală… Că prea ai crescut mic!

  8. ElZap zice:

    Aşa groapă!!! Pe cine vrei să îngropi în ea?

    Nu te lua după ce scrie acolo, că aşa am păţit şi eu pe când eram elev. Am săpat vreo doi ani la ea. Aproape că-mi făceam piscină. Au avut ai mei ce să astupe şi tot le-a rămas loc să planteze un pom.

    Păi asta este suficientă ca să bagi în ea vreo 8-9 frigidere Gorenje, sau vreo zece cadavre în poziţie de drepţi.

    Apartamentul tău ce înălţime are?

    Treaba ta. Poţi planta bradul şi îţi rămâne şi de un adăpost antiatomic

    Bradul ăla, sau ce-o fi el, nu trebuie să muncească?

  9. renata zice:

    ElZap, cum ziceam mai-nainte: nu e bradul meu, altcineva urmează să-l planteze în curtea sa. Dar instrucţiunile însoţitoare, aşa sună! O fi vreo glumă de-a firmei care vinde brazi la ghiveci? Să ne mai înveselească de Crăciun?

  10. ElZap zice:

    Acum vreo 30 de ani am cunoscut un „autor” de cărţi în care se dădeau tot felul de sfaturi pentru tinerii care aveau de rezolvat niscaiva probleme prin gospodărie. M-am luat cu mâinile de păr la ce-am aflat din gura lui.

    Toate scrierile lui erau mici născociri, pe care el doar le bănuia. De pus mâna pe un robinet, el n-a pus niciodată. Poate nevasta.

    El era un

    „profesor (onorabil),
    Autor (interminabil),
    Om politic (execrabil),
    Critic (foarte vulnerabil,
    Dar pasabil),
    Presedinte (incurabil).”

    Asta-i cu gropile.

    Nici de Miciurin nu+i bine să te apropii, darămite de ciracii lui.

  11. renata zice:

    ElZap, azi există o industrie, formată din niscai tipografii, care dă sfaturi. Începând cu Humanitas, unde ne sfătuieşte Mihaela Rădulescu şi terminând cu cine ştie ce tiparniţă de provincie, care găseşte autori de sfaturi, buni de tipar.
    De la cum să faci din rahat bici, până la cum să transformi o mască de sudor în rochie de seară, pute publicistica de sfaturi!
    Mă gândesc că, pe vremuri, revista Minitehnicus te învăţa să legi două becuri în serie sau în paralel. Urmai de-acolo, reuşeai. Pe urmă au fost cărţile de bucate care îţi ofereau 1001 de reţete culinare din cartofi. Bineînţeles că nevinovaţii tuberculi, ca şi majoritatea gospodinelor româneşti, ştiau că se poate iniţia doar prăjirea (dacă ai ulei), coacerea (dacă ai gaz pe conductă) şi fierberea (dacă ai apă curentă la robinet). Dacă nu, nu.
    Dar cartea apărea. Se cumpăra. Aproape că îţi doreai încă trei vieţi, să apuci să găteşti tot ce se poate din cartofi.

    Aşa e şi acum. Scrie pe hârtie să sapi o groapă până dai de centrul pământului? De-aici apare dihotomia: unii se pun pe săpat, alţii se miră de atâta prostie. Nimeni, însă, nu se duce la ăla care a dat sfatul, să-l strângă de gât.

    p.s.: Azi l-am mutat pe Benji în altă cameră. Am vorbit cu el: „Bă, brazii trec, Benji rămâne!” Să vedem ce-a-nţeles, pârlitu', peste vreo săptămână, când mă întorc la farmacie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s