Ana şi Oaia

A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Ana.
De fapt, a fost chiar azi după amiază. Ne plimbam prin Oraşul Vechi, printre măsuţele pline cu minunăţii, admirând poşetuţele din nucă de cocos, podoabele de sticlă, metal şi plastilină Fimo, lădiţele din lemn pictat şi un Yorkshire Terrier cu bretonul strâns într-un elastic violet, când – ce să vezi? – de pe taraba unui nene care vindea botoşei din blană de oaie şi covoraşe din blană de oaie, a sărit o oiţă din blană de oaie şi s-a luat după noi.
Iniţial, am crezut că e un al doilea   Yorkshire care se ţine după carâmbii necunoscutelor (of, se poartă cizme la rochii de voal ceva de speriat!), dar făcea “mhee-eehe!… mhee-eehe!”, de ţi se rupea inima.
L-am întrebat atunci pe nenele care părea foarte bucuros că vrem să-l scăpăm de oaia aceea:
          Da’ ce ştie să facă, de banii ăştia?
          Păi, a zis el, umblându-i la burtică, ştie să se facă pernă. Noaptea e pernă şi ziua e oaie.
          E o oaie dublă? l-a întrebat Ana, mângâindu-i urechile clăpăuge.
          Cam aşa ceva, a zis el, şi mai bucuros, văzând tranzacţia încheiată.
Ei, atunci e foarte bine, m-am gândit eu. Azi, arareori găseşti asemenea policalificare.
Am luat oaia cu noi şi l-am scăpat pe om de belea.
Ana a vrut să-i scoatem repede eticheta, să nu se vadă că e o oaie nouă. Să creadă lumea cu care ne intersectăm că e oaia noastră, de când lumea.
Exact aşa am procedat şi, imediat ce s-a văzut ca făcând parte din grup,  oaia s-a cerut la restaurant.
Iat-o!
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Ana şi Oaia

  1. baghi zice:

    Tare frumoase-s amândouă,
    ochioasa Ana şi Oiţa cea nouă!
    Totuşi, la unii, policalificarea-i mai rea…
    Eu unul, sunt când pernă, când saltea!:)

    Apreciază

  2. Mi-a luat mult pina m-am prins ca oaia era, de fapt, o aia! Cum le-aduci tu, Renato, din condei …

    Apreciază

  3. renata zice:

    @Baghi

    Ba eu cred, fără nicio ezitare,
    Că eşti un prinţ vrăjit de-o vrăjitoare…
    Sau cine ştie ce Rambo sau Rahan
    Se-ascunde-n blana moale de motan?!

    Apreciază

  4. renata zice:

    @Augustin
    Da… Fiindcă şi eu, vicleană, am pus dezlegarea enigmei tooocmai la final. :))

    Apreciază

  5. baghi zice:

    Cu-aşa alint de dimineaţă,
    Mi-a revenit dorul de viaţă!
    Însă… te rog să fii prudentă,
    Nu deveni baghidependentă!
    Ca şi bipezii mei, cei proşti grămadă,
    Ce toată ziulica-mi torc sub coadă…

    Apreciază

  6. Doamne, ce copil deştept! Scos eticheta, oaia e a ta de când lumea. Mda, îmi place raţionamentul. Io cred ca ne prostim pe măsură ce trec anii. Cei mai deştepţi eram când eram mici.

    Da, noi stricăm copiii, în loc să învăţăm de la ei.

    Apreciază

  7. renata zice:

    Cei mai deştepţi eram când eram mici, Mădă, exact aşa e! Când ne-am născut, ştiam să înotăm. Pe urmă ni s-a insuflat frica de apă. Pe urmă frica de-a spune exact ce gândim. Treptat, am fost „tunaţi” cu toate fricile necesare că să arătăm ca nişte oameni „de lume”.

    Apreciază

  8. Pingback: Nono

  9. Pingback: Ieri, era să… | Nono

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s