Televiziunea

Ultima oară când am intrat într-o televiziune, în calitate de vizitator, eram într-a patra.
N-am apucat să văd nimic din activitatea televizionistică  fiindcă ne-au pus în faţa unui monitor COLOR, ceea ce era pentru noi o noutate absolută.
Am urmărit minute în şir o ambarcaţiune cu mulţi vâslaşi de culoare, nu s-a întâmplat nimic, nu-mi amintesc dacă era o competiţie filmată sau un documentar, apoi am văzut flamingi roz, care erau roz şi nu gri deschis, am văzut vegetaţie verde, cer albastru, tot felul de treburi pe care ţi le dădeau mură-n gură, la culoarea lor reală şi, drept să spun, m-am cam plictisit.
 
Pe urmă n-am mai intrat în televiziune (aceeaşi, unica, română) decât pentru filmări şi înregistrări, cu corul liceului, cu orchestra liceului, de una singură, cu pianul lor.
Adică numa’ că nu mă legau la ochi, ca pe ostateci, până ajungeam în studioul de înregistrare unde prestam ce era de prestat şi bâşti afară, în stradă, tot cu escortă.
De-aia zic, habar n-am ce e aia televiziune, cum se face, cum devine, ce se mătrăşeşte acolo ca să apară pe ecran, la telespectator, emisiunea, reclama, genericul, ştirea, iluzia, manipularea, defecţiunea sau revizia tehnică.
E o magie pe care o respect şi-o iubesc , înjurând-o tot timpul, închipuindu-mi, ca orice fraier de rând, că eu aş citi un enunţ  de pe prompter fără să să fac “mniaa- mniăăă-mniîîă…”, după fiecare cuvânt. Şi, dacă aş da de un cuvânt total necunoscut, aş da pe Google, înainte de intrarea în direct, să văd măcar unde se pune accentul la rostire, dacă n-am vreme să aflu ce înseamnă.
Dar, cu siguranţă, televiziunea e o uzină asemănătoare ficatului, e pentru specialişti, pentru cei care au chemare şi sunt aleşi, nu e treaba mea de telespectator să înţeleg cum, cine şi  pentru cât trece pe la casierie.
Respect  magia şi spectacolul.  Fie că mi le dau pe post de somnifer, fie că mi le dau ca pe Omega 3 în doze mari, să-mi salveze  intelectul şi conştiinţa de la alienare, alţaimerizare, imbecilizare  – eu îmi înghit hapul, fără să trag chiulul.
Dar nu pot să înghit , sub titlul “ŞTIRI”, botezul copilului unei semicântăreţe (mă refer aici la situaţia ei de parte într-un duo, nu la calitatea intrinsecă),  repetat din oră în oră, cu imagini. Nu pot să urmăresc opiniile regelui neoficial al “ţiganilor”  care de azi trebuie că au altă definiţie în DEX. 
Nu pot să văd un interviu aproape imbecil  cu fiica Majestăţii Sale, Regele Mihai, secondată  de consortul prelevat dintre  mirenii de rând,   nu mai vreau reclama la margarină Besel , care te îndrumă să mănânci pungă de plastic cu adaos de Omega 3, nu mai vreau umbră de carne pe miros de varză la pupatul de oase sfinte!
Nu mai vreau!…
Ştiu! Am telecomanda din dotare. S-o folosesc!
Dar nu mai vreau s-o folosesc în sistem defensiv, nu mai vreau să schimb canalul ca la alegeri, oprindu-mă acolo unde e mai puţin nasol! 
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Televiziunea

  1. matilda zice:

    Ratingul, bată-l vina, scoate numai gunoaie la suprafaţă.

  2. Io zice:

    Uite-acu pricep io de ce s-a descoperit(!) calculatoru.
    Ca sa aiba or'sicare pretentios televizoru lui.
    Propriu si personal.
    Sau de la cafeneu.
    Cu butoane, cu difuzoare si cu alte alea.
    Mai canta ca mi-mi place canalu „renata”:)

  3. clujanu zice:

    In tara si in lume nu se prea intampla nimic. Toti infulecam ca porcii intr-o nesimtire mondiala. Zau, alceva nu se intampla!

  4. Matilda, iarta-ma: Ratingul scoate numai gunoaie la suprafata fiindca asa vrem noi!! Desigur, nu tu, sau eu, sau Renata. Ci multimea. Norodul. Sau … narodul! Ca vin astia cu cercetarea si analizeaza: citi s-au uitat aseara la Simona cum … orice. Sau la Vali the Tempest! Sau la Adi Wonder! Da' la Moni, Elodia, Iri, Placinta &Co? Si-atunci, producatorul, cu frica lui Dumnezeu, ce zice, in sinea lui? „Faca-se voia ta!”
    Sa nu intelegi ca le iau apararea. Doar ma intreb cum ar supravietui unul care chiar vrea sa faca altfel de televiziune. Fara rabat la calitate, fara compromisuri cu diferite forte politice. Fara publicitate la toate ineptiile nenorocite. Situatia e, din anumite puncte de vedere, perfect comparabila cu a unor parinti care fac odraslelor toate poftele, fara sa se gindeasca la consecinte.

  5. renata zice:

    Matilda, probabil că ai dreptate. Totuşi eu, la prăvălia mea, împotriva „ratingului”, am eliminat de pe rafturi toate produsele impostorilor (pe surse am aflat că nu pun în ele ce scrie!)şi trăiesc. Oi fi pierdut 20% din „audienţă”, dar ceilalţi 80% sunt destul de relaxaţi, merg pe mâna mea şi revin cu plăcere.

  6. renata zice:

    @Io
    Nu m-am gândit că putem denumi „gara” astfel, dar nu-mi displace.:)

  7. renata zice:

    Clujane,
    Dacă te referi la nebunia consumului, sunt de acord. Dacă te referi strict la păpică, nu.

  8. renata zice:

    Rădescule, televiziunile sunt nişte investitori plini de laşitate. Vor să pornească şi să ţină o afacere cu risc ZERO. Reuşesc! Dar şi valoarea lor e tot cam pe-acolo.
    Sigur că o televiziune de nişă ar rezista şi ar supravieţui în timp, dacă proprietarul ei n-ar vrea să-şi scoată investiţiile, din reclame, în primul an.
    Eu, dacă aş avea o televiziune, aş cere de 10 ori mai mult ca să difuzez clipul de publicitate al producătorului de bere „puternic şi amar” sau cum o fi el, că nu l-am reţinut, de 100 de ori mai mult ca să difuzez „iaurtul Danone”, că mă uit pe cutie şi observ că ăia n-au unde să mai pună şi iaurt în păhărel, la atâtea „-ine”, „-oze”, „-one”, şi uite-aşa îmi scot banii, selectiv şi mă descurc… Dar departamentele alea lucioase care fac o televiziune nici măcar nu colaborează între ele. Aşa că …

  9. Renato, ai si tu dreptate, doar ca nepriceperea lor, lipsa de profesionalism, prostia, toate astea sint BASCA! Cit despre chibzuiala cu reclamele, cam asa se si intimpla! Fiindca unul care are o afacere cinstita, adica nu fura (sau fura, si el, asa, mai cu frica lui Dumnezeu)n-are de unde sa plateasca o publicitate nesimtita. In schimb ala care vinde doar ambalaje sforaitoare, normal ca are de unde sa dea de k ori mai mult

  10. Anonymous zice:

    Stimată Renata, vreau să vă creez un motiv de polemică. Televiziunile, în toată lumea, se împart în două categorii: comerciale şi de stat. Televiziunile comerciale sunt afaceri ca oricare altele: oferă un produs cerut de piaţă. Cum veniturile obţinute prin cedarea drepturilor de difuzare către societăţile „de cablu” nu acoperă costurile de producţie, toate televiziunile comerciale vând timp de emisie pentru publicitate. Acest lucru nu este rău, fiindcă preţul timpului de emisie este direct proporţional cu calitatea emisiunii care găzduieşte reclamele, respectiv cu rating-ul acesteia. Sigur că în această situaţie cuvântul calitate are un sens pur comercial dar, nu de puţine ori, există emisiuni de bună calitate.

    Treaba se schimbă când este vorba de televiziunile de stat. În majoritatea ţărilor civilizate, acestea sunt susţinute de bugetele de stat, sunt obligate să fie echidistante politic şi să nu găzduiască … reclame. La noi, unde totul este altfel decât în lumea civilizată, TVR este sluga partidelor din arcul guvernamental, pe bani obţinuţi suplimentar printr-o taxă cu iz bolşevic. Bolşevic fiindcă nu are legătură cu „consumul” produselor TVR, ci cu existenţa unui contract cu distribuitorul de energie electrică sau, chiar în lipsa acestuia, cu existenţa unei societăţi comerciale, indiferent de profilul acesteia. Aşa există situaţii în care societăţi comerciale care se ocupă cu creşterea oilor, plătesc taxa TV chiar dacă oile sunt în transhumanţă şi nu deţin … receptoare TV portabile. Ştiaţi că TVR are mai mult de trei mii de angajaţi, cu salarii „neruşinate” şi neciuntite cu 25%? Şi mama nu se supără, de ce oare?

    În încheiere vreau să mai spun că, în plimbările mele prin Europa civilizată, n-am întâlnit televiziuni de stat care să fie preş în faţa conducătorilor vremelnici ai statului, care să prezinte partinic ştirile, care să întrerupă emisiuni culturale dacă vreun ministru a ouat o mărgică …
    ALM

  11. renata zice:

    Păi, ce polemică, domnule ALM? 🙂
    Sunt de acord cu dumneavoastră în toate direcţiile.
    Io, când am întrebat-o pe domnişoara de la telefon, care mă certa că nu plătesc radio-tv pe farmacie (contractul de curent era pe-atunci pe alt nume) – ce ne facem dacă n-am curent electric în prăvălie, mi-a zis că pot să ascult radio pe baterii. Asta m-a terminat. N-am găsit nicio replică. Ba nu, mint! I-am zis
    „Şi dacă am un colectiv de martorii lui Iehova sau de pocăiţi, care n-au voie să se uite la televizor şi să asculte radioul, tot trebuie să plătesc?”
    „Da, zice, fiindcă – hai să fim serioşi! – ăştia numai de faţadă… dar şi ei se uită la televizor, pe furiş.”
    „Să admitem, prin absurd, că sunt de-ăia care nu trişează. Sfinţi-sfinţi”, am insistat.
    Zice: „Auziţi?”
    Zic: „Da, aud.”, numai că asta mi-a dat o idee pentru viitorul polemicii noastre.
    Zice: „Aveţi radio în maşină?”
    Zic: „Am, dar ascult sidiuri.”
    Zice: „Ei, lăsaţi! Eu vorbeam serios. Şi pentru radioul din maşină ar trebui să plătiţi. Plătiţi?”
    Zic: „Nu, dar dacă aş putea dovedi, cu certificate medicale, să suntem surde şi oarbe, tot am plăti?”
    Zice: „Da, nu contează cum sunteţi, aşa e legea.”…

    Înţelegeţi, domnule ALM? Aşa zice LEGEA. Că pe lângă alea 1001 de biruri pe care le plătim la stat, există şi birul 1002 care se varsă în contul televiziunii şi radiodifuziunii române. Teoretic, şi-un homeless ar trebui să-şi achite această taxă, fiindcă există pe lume baterii.
    E un bir la fel de fără excepţie ca moartea.

    Şi-acum să trecem la mutonii noştri… Televiziunea română, fie la ea, acolo, aşa băsistă şi plătită cum e, nu mă interesează. E un rău inutil dar obligatoriu.
    Cu televiziunile comerciale, însă, nu mai sunt chiar aşa de blândă, fiindcă sunt absolut convinsă că şi ele au sponsorii lor, că nu trăiesc exclusiv din reclame şi că, atunci când reclama conţine măcar o gafă gramaticală, dacă nu una morală, când negociezi contractul, poţi semnala impedimentul la clauze şi obţii mai mulţi bani din mai puţine transmisii.
    Oare greşesc?

  12. renata zice:

    Augustine, eu, pe pielea mea, am remarcat fenomenul invers. Paşii sunt următorii:
    -să facem un produs prost şi să-l vindem scump, pe post de produs bun.
    -preţul la poarta fabricii ar fi un leu, să-l vindem cu cinci.. Nu, să-l vindem cu douăzeci,ca să ne scoatem banii pe publicitate.
    Şi uite aşa au apărut detergenţii vicleni sau deştepţi, margarinele, berea la pet, netul pe telefonul mobil şi alte blestemăţii care te enervează în aşa hal, încât ajungi de fumezi sudat sau mănânci cipsuri non-stop şi câştigă ăştia din urmă, care n-au voie să-şi facă reclamă, da' o duc cel mai bine.

  13. Anonymous zice:

    Stimată Renata, deci tot aţi intrat în polemică 😀
    Da, cunosc legea, o am undeva prin computer. La un moment dat, a apărut o firmă de recuperatori să-mi ceară şi mie să plătesc pe vreo cinci ani în urmă, plus niste penalizări uluitoare. Le-am spus că-i dau în judecată pentru că nu mi-au trimis facturi la timp, fiindcă legile contabilităţii mă impedică să dau bani fără documente. Aşa că, după câteva schimburi de replici, au făcut ciocul mic şi au început să-mi trimită facturi începând cu data ultimei noastre discuţii. Totul era un bluff din care au ieşit ciufuliţi …

    Şi-acum să trecem la mutonii noştri… Eu, ca fost intreprinzător privat, ţin cu ursul! Respectiv cu televiziunile comerciale. Vedeţi dvs, in lumea afacerilor nu contează decât Legea şi Piaţa. Şi pentru Piaţă este o luptă „pe viaţă şi pe moarte”. Nu s-ar putea realiza ce spuneţi dvs decât dacă s-ar forma un cartel al televiziunilor comerciale, fapt care ar intra în conflict cu Legea! Aşa că, preţul timpului de antenă rezultă din negocieri, corectitudinea spoturilor publicitare fiind exclusiv în sarcina firmelor care solicită publicitatea. Eu, dacă aş fi managerul unui post TV, aş fi complet dezinteresat de moralitatea unei reclame, urmărind numai legalitatea ei. Deoarece afacerile nu fac casă bună cu moralitatea, lucru pe care-l cunoaşteţi bine şi dvs, lucrând într-un domeniu unde există probleme în ceea ce priveşte la moralitatea preţurilor. De exemplu, un set de teste pentru glicemie, care costă în UE 5 euro, la noi se vinde cu minimum 75 de lei. Moralitate pe de trei …
    ALM

  14. renata zice:

    Slavă Domnului, ALM, că nu comercializez teste de glicemie! 🙂

  15. Anonymous zice:



    … n-am gasit alta rima,

    anca mica

  16. Anonymous zice:

    … ” nu mai vreau umbră de carne pe miros de varză …” Savuroasa definitie a traditionalei sarmale romanesti ( mostenite de la strabunii nostri turci ) ! Parca ar fi din Radu Anton Roman ! :-)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s