Am văzut 25000 de români fericiţi

25000 de bucureşteni au vizitat ieri Marele Stadion. M-am bucurat pentru doctorul primar, fiindcă n-aş fi vrut să fiu în locul lui dacă n-ar fi venit decât o mie de oameni, adică nimeni.
L-a terminat, e frumos, e “la standarde”, ne trebuia.
25000 de inşi s-au dovedit interesaţi să-şi petreacă după amiaza pe Stadion, să vadă ei, cu ochii lor, cât de mândru străluce în soare şi  cum e pe “noctrună”.
Drept să spun, mă aşteptam ca media de vârstă a vizitatorilor să nu depăşească 30 de ani, dar am văzut puhoi de pensionari şi, o babă cu pălărie de paie căreia i s-a luat un scurt interviu, a zis chiar “Uau!”, pe post de comentariu. Adică era impresionată peste poate, abia mai putea să dea cu interjecţia în microfon.
Am văzut 25000 de români fericiţi cărora li se luase o piatră de pe inimă, le juca mândria patriotică în ochi şi li se părea că ăsta e primul pas decisiv spre “şi noi avem viitor”. 
Probabil că la iarnă, doamna în vârstă care a făcut “Uau!” o să facă la fel, dar pe alt ton, când şi-o plăti întreţinerea. Păcat că n-o s-o dea şi atunci  la televizor!
25000 de oameni, oameni buni, au găsit destule resurse de confort interior ca să VIZITEZE un stadion nou, modern, extraordinar, ca pe un muzeu în care n-au fost aduse încă exponatele, ca pe o piscină care n-a fost încă umplută cu apă şi delfinii n-au terminat dresajul.
Unde dracu’ erau ei, a doua zi după furtul Robertei din Parlament?
De ce n-au găsit un pic de timp liber să li se alăture lui Mircea Badea şi lui Victor Ciutacu, la protestul împotriva CENZURII?
De ce nu vizitează gardul Cotroceniului, o dată pe lună, cerând schimbarea preşedintelui?
De ce nu picheteză  sediul Casei Naţionale de Sănătate,  ca să afle răspunsul la întrebarea “Unde se duce procentul NOSTRU vărsat la Sănătate?”
De ce nu se strâng, pur şi simplu, la Kilometrul Zero, în Piaţa Universităţii, într-o sâmbătă oarecare, să strige că nu mai vor gondole în păduri, parcuri pe islaz, micşorări ale reducerii veniturilor, guvern portocaliu, convorbiri telefonice ascultate, tartrazină în alimente?
De ce?
De ce se mulţumesc cu o perlă într-un rahat şi nu le dă prin minte să ceară eradicarea rahatului din jurul perlei?
Aveţi vreo explicaţie?
 Fiindcă eu n-am.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Am văzut 25000 de români fericiţi

  1. Zoe Petre zice:

    Credeți că acești 25000 au ieșit la revoluție? Eu cred că erau cei de la coada la oase afumate din Piața Rosetti. Iar cînd cu Piața Universității, presupun că ei erau cei care bombăneau la tevere că e dată circulația peste cap, ca apoi să-i aplaude pe mineri.

    Măcar dacă ar veni la vot la anul, că altfel nu-l mai văd nici la televizor pe Doctor, doar pe Madam Udrea.

  2. renata zice:

    Doamnă profesor,
    Blestemul nostru, al românilor, e această masă resemnată, descurcăreaţă, care stă la coadă la oase, care ŞTIE că orice rău e bun în comparaţie cu un alt rău care i-ar putea urma, care respectă până dincolo de limitele logicii zicerea „Doamne, nu-i da omului cât poate să ducă!”.
    Îi aplaudau pe mineri?! Dacă i-ar fi aplaudat din prostie sau din convingere ar fi fost bine. Îi aplaudau din laşitate şi prostie.
    O acadea pe băţ şi-o minge de-aia pe zgârci, o vată de zahăr… asta pune zâmbetul pe botul populaţiei, cam ca o botniţă. Nici nu ştiu cumpărătorii de voturi că ele se pot cumpăra cu mărunţişuri de bâlci, nu-i nevoie de găleţi, de kile de ulei, de patinoare…

  3. Anonymous zice:

    Eu mi-am făcut plimbarea zilnică către noul stadion, al carui nume este încă o dilemă pentru mine: Naţional Arena sau Lia Manoliu?
    Aşa că, lipa, lipa, am ajuns la stadion. Ce să zic? E frumos, e impunător. Apoi, am intrat în interior. Uşoară dezamagire, fiindcă mai este de lucru: toaletele nu sunt accesibile, în holul Lunch nu funcţiona decât o tarabă cu Cola. Apoi am intrat la tribuna I-a. Cu toate că stadionul nu era umplut cu 55.000 de vizitatori, era o căldură greu de suportat. M-am aşezat pe un scaun capitonat (de, tribuna I-a) şi după zece minute a trebuit să ma ridic: practic, „mulţumită” caldurii, mă lipisem de el. Apoi am plecat, uşor nedumerit. De unde obiceiul de a face inaugurări înainte de a finaliza un obiectiv? Şi nu mă refer numai la stadion. Am ajuns să inaugurăm „autostrăzi” din metru în metru …
    ALM

  4. renata zice:

    Domnule ALM, probabil că dv. locuiţi în zonă („plimbarea zilnică”). Dar MII de bucureşteni şi-au schimbat programul, şi-au făcut program, au făcut din vizita asta un obiectiv, un scop al zilei…
    E peste puterea mea de înţelegere. Să alergi kilometri, pe căldură, să schimbi autobuze, tramvaie, doar ca să intri pe gratis undeva, unde nu se întâmplă nimic. Fiindcă un stadion e un spaţiu existent doar atunci când acolo se întâmplă ceva: o confruntare sportivă, un spectacol…
    Am văzut, uluită, la tv, tot felul de bunicuţe, vioaie şi nerăbdătoare ca nişte maimuţici cărora le arăţi o banană, care se înghesuiau pe stadionul ăsta nou, deşi n-au nici în clin nici în mânecă cu fotbalul, n-au auzit de „opţait”, nu ştiu nici câţi jucători sunt într-o echipă, dar erau acolo, frate, la distracţie, parcă le dubla Oprescu pensia!

  5. rewind zice:

    Cind a ajuns Emil Constantinescu la putere, cred ca toti visam ca o sa-i bage la puscarie pe toti cei care pradasera tara pina atunci (1996) la greu (Bancorex, industrie, etc.). I-a bagat pe naiba…
    Si, ca sa fiu enervant pina la capat, la un moment dat – nu cred ca trecusera vreo doi ani din mandatul lui „Emil” – treceam cu troleibuzul pe la Universitate, si cine conducea un Mitsubishi Pajero Sport? D-na Zoe Petre. De unde naiba avea d-na Zoe Petre bani de Mitsubishi Pajero, asa, dintr-o data?
    Asa se scrie istoria – mortii ei de istorie…
    In rest, revolta placuta pe bloguri in continuare…

  6. rewind zice:

    Postul se adresa d-nei Zoe Petre. Scuze pentru omisiunea: @ Zoe Petre…

  7. Acest text pare a fi scris de negativul tau, antiRenata, adica o Renata intoarsa pe dos. Ce-i drept, cam toti sintem intorsi. Si-apoi, nu exclud ca, daca raspundem la intrebarea „de ce ies romanii in strada”, sa putem raspunde si la perechea ei, esentiala, „de ce NU ies in strada”. Pare a fi ca la matematica, in metoda reducerii la absurd.
    Eu unul o sa incerc (sa raspund) pe alte cai.
    Pina la urma, calea e mai putin importanta, conteaza doar rezultatul.

  8. Florin Matei zice:

    Printre ăia 25.000, oare câi erau nişte egoişti al căror orgoliu – mai mult personal decât naţional – se cerea musai mângâiat? Noroc că inaugurarea stadionului n-a picat în ziua vreunui hram bisericesc sau a prezentării vreunei racle cu niscaiva moaşte, că se ducea dracului toată paranghelia. A, şi nu uita, renata: 21 % dintre cei 25.000, adică f'o 5.300 n-avea de ce ,,să strige că nu mai vor gondole în păduri, parcuri pe islaz, micşorări ale reducerii veniturilor, guvern portocaliu, convorbiri telefonice ascultate'' pentru că erau simpatizanţii actualului regim. Conform ultimului sondaj de opinie realizat în cursul lunii iulie în Bucureşti.

  9. theodora0303 zice:

    Tot sambata dar in Tel Aviv 300.000 de oameni au marsaluit strigand “Poporul vrea justitie sociala“.
    In Londra de trei zile unii sparg magazine … sunt mai infometati oamenii din Londra decat cei dein Bucuresti?

  10. Neveu zice:

    dom'le, unde-i linku ala cu scriituri ca sa-mi mai clatesac retinu; vaz ca te-ai zgarciobit rau de la o vreme-ncoace….

  11. Tu de-ai dus la vreun protest?

    Ah, Mircea Badea si Ciutacu au protestat impotriva ABUZURILOR, nu doar impotriva CENZURII 😉 .

  12. renata zice:

    Iertare, prieteni!
    Am lipsit câteva zile din gară şi din Bucureşti.
    Bine v-am găsit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s