Pentru mine, Egiptul nici nu există altfel decât ca o eternă enigmă.
Poţi construi o piramidă cu scalvi sau e nevoie de sfinţi electromagnetici?
Dacă nu sunt urme de fum înăuntru, e pentru că se ilumina şantierul ascuns cu becuri electrice sau zeii suflau lumină în interior, până la desăvârşirea lucrărilor?
În anii şaptezeci ai secolului trecut, s-a dovedit ştiinţific, în laborator, că ADN prelevat din celulele epiteliale ale unei mumii, readus în mediul propice vieţii, făcea OPT multiplicări. S-a considerat că ştiinţa actuală nu poate pune la dispoziţie celulei care suferea diviziuni, un cadru suficient de prietenos exprimării sale totale.
Ce-ar fi ieşit, într-un final glorios? O clonă de piele umană sau un embrion? Şi dacă embrionul respectiv ar fi devenit viabil, avea el o cât de mică amprentă a amintirilor strămoşului său, mumificat sau s-ar fi dezvoltat ca un băieţel de cartier, dispus să mestece ciungă şi să înveţe să cânte la chitară electrică?
Apoi, brusc, lumea modernă şi serioasă a tras cortina asupra acestui incident.
De 40 de ani, nu preget să mă întreb ce s-ar fi întâmplat, dacă experimentul mergea mai departe?
Au coborât din ceruri Care de Foc? Au dorit birjarii lor să ne dea o mână de ajutor?
Eram noi, în anii şaptezeci, la un pas de-a descoperi misterul reîncarnării? Al vieţii veşnice?Al conservării informaţiei dincolo de timp?
La începutul lui februarie 2011 am căpătat răspunsul.
Un “car” diplomatic trece prin mulţimea de manifestanţi, zdrobindu-o, exact aşa cum au făcut tancurile noastre pe Magheru, în 1989, decembrie.
Sunt sigură că zdobiţii, zdrobitorii şi martorii incidentului n-au habar câtă informaţie se conservă în celulele pielii bătrânilor faraoni. Ei vor niţică viaţă actuală. Acum.
Mii de analişti stau cu ochiul belit pe ciorna istoriei, să-şi vâre propria teorie în eternitate.
Cui îi mai pasă de pielea Faraonului?
Zbârcită, ca un pergament.
Anunțuri
buna seara, ren
uite ca de-o bucata buna de vreme viata m-a invatat ca in jungla- inainte de a invata sa ataci, trebuie sa stii sa te aperi, din toate pozitiile; poate fi cheia succesu..lui, daca vrei.
altfel, cum iti merge? eu sunt rapusa de viroza si am capul ca o toba sparta… noroc cu atrofia cerebrala, de-mi sta totusi mintea mai lejera 🙂
anca mica, hi hi hi
Şi dacă totuşi se ştie, dar nu se spune ? Uimirea ar fi imensă !
La români nu există surprize : ADN-ul nostru se trage din Mioriţa cea blîndă…
„Dacă embrionul respectiv ar fi devenit viabil”, si-ar fi „amintit” ce isi 'aminteste' orice animal: elementele de comportament predeterminat genetic. In nici un caz ce a mancat acu' n-spe mii de ani posesorul celulei din care s-a realizat embrionul, cu cine s-a „pupat” (daca s-o fi … „pupat”) si altele asemenea.
Da, s-au apucat sa vandalizeze si muzeele…
Vazand imaginile acelea, mai are cineva vreo indoiala ca 1). avem un stramos comun cu cimpanzeul; 2). creierul uman este dezvoltat suficient cat sa faca fata provocarilor Pleistocenului timpuriu, si cam de atunci incoace tinde sa devina mai rudimentar, nu asa cum suntem noi indoctrinati prin scoli.
Bună seara, anca mică şi bine ai mai trecut pe-aici!
Dacă n-ai uitat să „hi, hi, hi”, înseamnă că viroza e pe trecute. Îi doresc tiraj rapid şi ţie, revenire grabnică!
Matilda,
Mioriţa „cea blândă” şi cam turnăroare.
Vlad, m-am jucat şi eu niţel cu ipotezele SF, că dintr-o celulă epitelială, strict specializată, n-aveam noi norocul să se formeze un embrion!
Nu ştiu cum vine chestia asta, dar am impresia că în corida asta planetară, cineva a căzut la pace cu taurul. Asta este.
Se mai întâmplă. Toreadorul va rămâne o pagubă colateală, iar fuduliile lui se vor odihni în farfuria unui client nemulţumit. Ca în bancul acela-
Nu ştiu bancul acela, din păcate, ElZap!
În rest, cred că ai dreptate, deşi nu mă prea pricep. Văd că şi Mordechai are nişte nedumeriri pe blogul lui, destul de pertinente.
Ca şi la noi, acum 20 de ani, va rămâne valabil un oftat: păcat de morţi!
L-aş repoduce aici, dar văd că s-a iţit şi la tine pe blog. Undeva în dreapta. Ca de obicei.
Nimeni nu stie inca cum s-ar fi putut construi piramidele in acei ani insa eu sunt convins ca au fost facute de aceasi mina care a creat Struleria.
Cristi p
Scuzati cacofonia… da ce te-astepti de la un injiner…
Cica într-o vitrina unei librarii vede unu o carte cu coperta: „The future of Romania „, şi-si zice cu glas scazut:
– 'Opa, uite-o carte de actualitate!
– Cum aşa? Se miră un trecător care-l aude.
– Păi, nu vezi ce scrie?
„Te futură,… of,… Românie!”.
@Cristi p
Foarte bucuroasă, injinere, să te văd prin gară! Dacă „Struleria” e ceea ce-mi place mie să cred că e, atunci sunt de acord cu tine, mie la sută.
Cum îţi sună meseria de „struler-matrixer”? S-a încadra?
p.s.: n-am nimic cu inginerii! Am navetat cu ei, până la Brazi, vreo 3 ani, în tinereţe. Sunt o specie cât se poate de umană! Le dai un senviş, ţi-l mănâncă. Le împrumuţi o carte, nu ţi-o mai vezi înapoi. Dar, scalvi ai preciziei, nu uită niciodată să: te felicite de ziua ta, să-ţi mulţumească pentru gustările din tren, să te asigure că ai la ei două cărţi, de pe vremea stagiaturii. Una peste alta, am rămas prieteni.
@Io,
Să-ţi spun drept, bancul mi se pare slăbuţ. Nu din pricina traducerii fonetice, ci din pricina poantei aproape inexistente, fiind extraprevizibilă.
Dar mă bucur că încă îţi arde de glumă.:))
Doamna, ma bucur si mai multa pen'ca ai bagat de seama despre arsu' meu de gluma:)
E cea mai eficace metoda de a-ti dovedi potrivnicii; stiai?
Renata,
Acum da-mi voie sa-ti spun de ce inginerii nu returneaza cartile – pentru ca inca nu le-au citit…
Dar apropo de carti nereturnate- busted- tocmai mi-ai amintit ca trebuie sa returnez o carte unui amic de-al meu din Chicago. Mi-a imprumutat-o acum doi ani si i-am garantat ca o returnez. Ce sa-i fac daca n-a specificat cit pot s-o tin… Cartea nu numai ca am citit-o, am sorbit-o, se numeste 'Romanii e destepti', e scrisa de Radu Pavel Gheo- un scriitor absolut exceptional. Apropo, ca eu sunt cam rupt de lume, mai scrie sau se ocupa cu altceva?