Doi ochi albaştri

Bine. Am luat de bună introducerea lui Ciutacu – nu vrea să facă emisiune cu sânge pe pereţi,  vrea dialog cu Ridzi pe micul ecran.
Elegant, cu stil, cu ştaif, cu un inel cam prea vizibil pe degetul patru, Ciutacu îşi conduce interviul de vineri seara ca un virtuoz al pianului.
Te-ai aştepta să zic că din claviatură. Ei, bine, nu! Îl conduce din pedale.
Ăia care au studiat pianul, ştiu că efectul “una corda” se poate obţine din tuşeu (degete pe claviatură) sau din surdină (picior stâng pe pedală).
Ciutacu nu vrea să-şi  experimenteze virtuozitatea şi, când pe partitură scrie pianissimo, calcă frâna pianului cât poate de priceput.
Doamna Ridzi nu intră, astfel, în coliziune cu propriul său glas strident, cu pruralul de la momentul scandalului, cu propriul ei discurs incert dar îndrăzneţ şi incoerent  de pe vremea aceea. Nu intră în coliziune cu nimic. Scapă boii cu serenitate în peisaj, minte sub efectul unui îndelung dresaj, se păstrează în grafic şi, singurul obiect care face notă discordantă cu atmosfera momentului e inelul lui Ciutacu, strălucind greoi şi nesimţit peste discursul cenuşiu spre argintiu al invitatei-surpriză.
Oricât va explica Ciutacu, pe blogul său, că, fidel unor principii şi vaccinat după milonul de scuipaţi de care a beneficiat după interviul cu Fiica preşedintelui, a ţinut sub control “vorbele grele” de vinerea trecută, eu zic că cineva din regie, poate producătorul, a mânărit mesajul dintr-un imbold necontrolat: l-a pus pe cameraman să stea belit pe minunaţii ochi albaştri ai doamnei Ridzi.
Dacă la emisiune m-am uitat numai eu, e ok: nu mă înmoaie doi superbi ochi albaştri  a căror gură zice “prural” şi semnează  devizul pe ZECE scânduri, la preţ  de Scala din Milano.
Dacă s-a mai uitat încă o sută de mii de  români, e trist.
Dacă s-a uitat peste un milion, e chiar nasol. Fiindcă e posibil să se fi uitat acele cinci milioane care pun “doi ochi albaştri” înaintea cuvintelor.

UPDATE: Ce ziceam mai pe la prânzişor? Că „oricât va explica Ciutacu, pe blogul său…”
Ia uite-l! 
 A fost Monica Iacob Ridzi, departe de a trece printre simpatiile mele, la Vorbe grele. Am remarcat destui oameni, inclusiv pe acest blog, unii cu scaun la cap, care au decretat superior, dinainte de a o vedea, că nu merită urmărită şi ascultată. Pe mine (şi, după cum arată tabelul cu audienţe, pe foarte mulţi români, în jur de 300.000) m-a interesat ce are de spus după atâta amar de tăcere şi autoizolare.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Doi ochi albaştri

  1. Draga Renata,

    Am refuzat să văd emisiunea. Nu o vreau nici spălată, nici înfierată, cred că o voiam doar cum a fost în ăst răstimp, absentă din piaţă şi mamă. Ce ar avea ea să ne spună? Dezvinovăţire, evident.

    Cherie, în studioul acela erau mai mult de doi (2) ochi albaştri…

    Aaaa… şi psihanalizaţi cât vreţi, dar în interviul de vineri, de la lumini, machiaj ori naiba ştie de la ce, MIR semăna mult de tot cu Mana. Cred că au vrut să-l lucreze subliminal pe moderator.

  2. ElZap zice:

    Fiorosul adversar de paie

    „…dar ai grijă să citeşti atent scenariul meciului, şi mai ales, asigură-te că l-a citit atent şi adversarul din ring. Mai ales notele alea de subsol, la care nimeni nu se uită.”

    Toată lumea trebuie să mănânce o pâine, dar unii se spală pe mâini după. Ca Pilat din Pont.

  3. ifim zice:

    „Doi ochi albaştri, eu am iubit şi încă îi iubesc…”

  4. madam Mimi zice:

    Draga mea, la acest interviu nu te-ai uitat numai tu: sintem cel putin doo ! Dar, surpriza ! Dupa mintea mea, n-are nicio importanta citi s-au uitat. Pentru ca acest interviu n-a spus absolut nimic nou despre Rizdi. Am auzit doar ca E NEVINOVATA, ca e unii nasoi si ofticosi, ca cindva se va intoarce, ca Base e giorno si nu se teme de crocodil si, mai ales, ca n-are de gind sa dea pe careva IN GIT, fiind ea o fidea osteanca a partidului la sinii caruia a crescut si si-a calit otelul. Ei bine, toate astea le stiam, si cred ca o asemenea emisiune nici nu se poate numi interviu.
    Sincer, mai multe am aflat din postarea ta, care iti multumesc pentru c-ai scris-o. De exemplu, aflu ca Ciudatu e un tip elegant, cu stil si staif si ca fiica presedintelui se scrie cu f mare, in timp ce tacsu se scrie cu un p destul de mic. Fugi, soro, chiar asa ?
    In concluzie, singura chestie care spune ceva ar fi motivul pentru care face Ciudatu o emisiune care nu spune nimic.

  5. renata zice:

    Mădălina,
    eu aş fi vrut să văd un interviu cu Ridzi la Târgşor.
    Parcă acolo e, pentru femei, nu?
    Tare mi-e teamă că lucrătura subliminală din regie ne era adresată nouă, nu lui Ciutacu.

  6. renata zice:

    ElZap,
    ţi-am recunoscut stilul din ghilimele! 🙂
    Drept să-ţi spun, nu-l înţeleg pe Ciutacu. Ce vrea să demonstreze? Că şi activistele „e” oameni?

  7. catalin zice:

    Buna ziua, va intereseaza un schimb de link-uri cu http://www.jocuripentrucopii12.com ?
    Va adaug link-ul pe http://blogjocuri.wordpress.com, http://kidinho.wordpress.com si http://catalinix.blogspot.com iar dvs adaugati http://www.jocuripentrucopii12.com – jocuri pentru copii.

    Astept confirmarea dvs la adresa de mail catalin.cata18@gmail.com ,
    O zi buna!

  8. renata zice:

    Ifim, am văzut ochii albaştri care-ţi plac ţie! Să-ţi trăiască şi să te bucuri de ei până la 100 de ani, că sunt tare speciali…

  9. renata zice:

    Ce surpriză plăcută, Madam Mimi!
    Credeam că ai văzut ghilimelele scrise cu cerneală simpatică pe lângă „stil” şi „ştaif”… Nu, draga mea! Ciutacu n-are. Haina face pe om până la un punct. Da' cu inelu' e pe bune. Te răpune! Cred că n-a îndrăznit ghiul, da' nici fără inel nu putea să trăiască. Dacă apare careva să-ţi spună că am orbul găinilor (mi-a mai scris cineva ieri că mi-a „orbit vederea”) şi că aia e doar o verighetă îmbelşugată, comunică-i din partea mea că efectul e la fel de răvăşitor.

  10. „Ştiu că-s arogant şi genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii. Oare o să mă iertaţi vreodată că-s cel mai bun?”
    Acest text este postat pe blogul lui Ciutacu.
    Mai mult … n-am ce să comentez despre el.
    Băieților (și fetelor) cu ochi albaștri nu le poate scăpa nimic, așa că aveți grijă!
    „Prural” vine de la prune, că sunt mai multe! Ce, nu știați?!…

  11. renata zice:

    Textul acela, domnule Săceanu, e un pamflet despre sine şi nu trebuie judecat cu mare asprime. Poate doar la capitolul umor, unde autorul a fost cam zgârcit şi-a ieşit un fel de golăneală voioasă.
    Cred că Ciutacu face o mulţime de chestii bune, ca jurnalist pe hârtie, însă pe sticlă e foarte previzibil de la un timp, previzibil spre plicticos.
    Cireaşa de pe „diplomat” mi s-a părut comentariul său pe blog, post-interviu: „după atâta amar de tăcere şi autoizolare”, referindu-se la Ridzi.
    Mi-e greu să-l cred atât de naiv, ca să nu zic de-a dreptul nătăfleţ. E mai convenabil să-mi imaginez despre el, ca despre toţi ceilalţi camarazi de peniţă ai săi, că fiecare om are un preţ. Că s-a scumpit viaţa, chiar şi pentru cei cu venituri confortabile. Fiindcă dacă nu cred asta, atunci înseamnă că cireaşa de pe diplomat devine bomboană pe colivă.

    Mie mi s-a părut întotdeaunea că „prural” vine de la „prurit”.:)

  12. Gagica stă bine cu nervii pielii, cu alți nervi ar avea probleme…
    Cu cine seamănă copilul?
    Tipul nu e naiv, doar se preface. O scoate din umbră pe „râșniță”, evident, doar pentru bani. Securitatea (baieții cu ochi albaștri) veghează!

  13. loser zice:

    Ciutacu ne invita politicos sa fim timpiti, pentru ca, iata, inca 300.000 sint la fel. Pentru el Ridzi nu e o nesimtita din sistem care face pe proasta fiindca isi stie bine pozitia si are incredere ca e aparata de Basescu. Nu, pentru el e o persoana cu greutate din politica care l-a „interesat ce are de spus după atâta amar de tăcere şi autoizolare” (inteleg ca ar fi si un fel de victima, pe o scena politica pe care – parca ne-ar spune el – sint nenorociti mult mai mari). Asa ne-o serveste pe Ridzi. Asa ne-a servit-o si pe Elena Basescu. Cind are Ciutacu chef, aerul din politica devine respirabil, iar persoane care in mod normal ar trebui sa fie la pirnaie, devin prizabile. In asta consta mizeria lui Ciutacu.

  14. renata zice:

    Nu ştiu ce înseamnă sintagma asta, „pe râşniţă”, domnule Săceanu şi aş vrea să-mi explicaţi.
    Mie mi se pare că a folosit procedeul „albirii involuntare”. (născocirea din ghilimele îmi aparţine)
    Adică interviul e realizat pe modelul „Ia să vedem, ce-avem aici? Da' fără prejudecăţi!”
    În cazul Ridzi „fără prejudecăţi” e echivalentul memoriei spălate. Adică să ne prefacem, de dragul discuţiei, că da, ar fi posibil ca sifonarea unei asemenea sume să fi fost făcută fără ştirea ei, că e posibil să nu fi fost numită în vârful acelui minister tocmai ca să sugă bani pentru pdl, ci pe motiv de competenţă… adică, vorba lui Badea, să-i prostim pe proşti.

  15. renata zice:

    @loser
    Mie mi s-a părut că lui Ciutacu i-a luat dumnezeu minţile, să ajungă el să admită că numai 300.000 s-au uitat la el.
    Aştept cu nerăbdare să o aducă pe Udrea la interviu şi să ne demonstreze că, în definitiv, nu e vina ei că Norvegia n-are Preşedinte, poate cu timpul o să aibă.

  16. Prin, a o scoate pe „râșniță” din umbră, încercam să arăt inutilitatea gestului acestui genial-arogant. O vechitură rudimentară în gândire, exprimare etc., nu ar fi trebuit scoasă iar pentru rating. Ea, pentru noi românii este doar de/un râs. Însă aceasta ne-a costat milioane de euro, pentru că „râșnița” a arătat că poate să macine bine…

  17. loser zice:

    Pai, sa faci un interviu fara sa faci interviu si lumea sa se uite, asta il incinta mult pe Ciutacu. Felul in care isi dozeaza el incisivitatea, ca sa nu-i deranjeze interlocutorului un fir de praf e o demonstratie de maiestrie pentru el, care-i da satisfactie. Satisfactie pe care pe urma o disimuleaza cu un discurs ipocrit despre atitudine echilibrata.

  18. renata zice:

    @Săceanu
    Am priceput! Ea e râşniţa, tocătoarea de bani. Credeam că vă referiţi la o „scoatere pe râşniţă”, adică o aparentă tocare, falsă luare la bani mărunţi, din partea moderatorului, care pare să o disece cu întrebările, spre a ne lămuri noi că femeia n-are, totuşi, o vină.

  19. renata zice:

    @loser
    Interesant punct de vedere! Poate chiar cel mai aproape de adevăr. Mi-aţi dat o idee…

  20. jocuripentrucopiii zice:

    Buna ziua, doresc sa va propun o colaborare reciproc avantajoasa, mai exact L.E. 3 W.A.Y cu siteul http://www.jocuripentrucopii.ws/ ? Eu adaug link-ul d-stra pe http://jocuricucopii.blogspot.com/ si http://jocuripentrucopiii.wordpress.com/ iar d-vstra adaugati http://www.jocuripentrucopii.ws/ – jocuri pentru copii. Astept cu interes raspunsul dstra. pe adresa geo_ssj@yahoo.com. Cu stima Geo Adeba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s