D’ale ochelariştilor (2)

Încep să dau din casă…
Nu doar că mi-am pus ochelari pentru distanţă, dar mi i-am schimbat şi pe cei pentru aproape.

Aici se potriveşte un banc vechi şi adorabil(uşor de mimat, greu de transcris) despre un tip care îşi face, în criză de timp, un costum la un croitoraş destul de viteaz, ca să accepte lucrarea, fără probe. La preluarea costumului, clientul se uită în oglindă şi constată că cei doi craci ai pantalonului sunt cusuţi cam faţă în faţă, că sacoul are o mânecă prea lungă şi alta prea scurtă şi, una peste alta, nu prea se poate îmbrăca în el.
Croitorul îi sugerează cum să-şi modifice mersul, înaintând mereu cu acelaşi picior şi trăgându-l pe celălalt din urmă, apoi îl ajută să deprindă o mişcare oarecum spontană a braţelor, în aşa fel încât o smucitură scurtă să-i elibereze palma din manşeta mânecii prea lungi şi o ridicare spasmodică a celuilalt umăr, să estompeze evidenţa mânecii prea scurte.

Omul se antrenează puţin, în această variantă de locomoţie, plăteşte şi pleacă îmbrăcat.

Pe stradă, două blonde, comentează:

– Uite, tu, ce bine cad hainele pe paraliticul ăla!


Ei, în scenariul ăsta, eu joc rolul paraliticului, ochelarii sunt costumul şi oftalmoloaga e croitoraşul.

Vă imaginaţi, prin urmare, ce relaxată sunt şi cât de roză-mi pare viaţa, deocamdată, până ajung la altă doctoriţă de ochi.

Aş fi putut să-l dau dracului de calculator, măcar un weekend, să las toţi ochelarii acasă şi să mă refugiez aici, în bucata asta de ţară, unde se vede totul cu ochiul liber:



N-am făcut-o, că nu prea eram “pregătită” şi-acum stau şi exersez aruncatul cu privirea după modelul azvârlit, iar când mă ia cu ameţeală, mă uit la posturile tv de ştiri, unde mă folosesc de ochelarii mai prietenoşi, de distanţă, care nu-mi joacă feste optice, ci feste de-a dreptul, fiindcă oriunde mă uit, la orice dezbatere, eu văd doar imaginea asta, unde mortul suntem noi şi doctorii sunt guvernanţii:



Colac peste pupăză, un amic îmi trimite o succesiune de poze, sub titlul “Mânca-ţ’-aş”, semn că putem endoscopia cadavrul de mai sus, pentru diagnostic diferenţial, dar cui ar folosi să ştie cât de bolnav era mortul, când încă vieţuia?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la D’ale ochelariştilor (2)

  1. Anonymous zice:

    hahaha, m-ai omorat cu zile:))))

  2. Florin Matei zice:

    Renata, eu zic că morţii cu morţii, iar viii de la putere cu viile (tot de acolo), ca să se perpetueze specia…

  3. renata zice:

    Îmi pare rău, Anonimule!
    Şi nici măcar nu ştiu cum te cheamă. 🙂

  4. renata zice:

    Florin,
    La putere eu nu văd niciun viu şi nicio vie. Văd doar nişte clone mizerabile legate în serie. Întrerupătorul e la dom băse. Cu un singur click le stinge lumina la toţi.

  5. Si te rog sa nu mai faci tu misto de ochelaristi, ca si ei este vii!

  6. renata zice:

    Augustine, Augustine!
    Râd io, da' nu e râsu' meu.

  7. Renato, daca nu sint indiscret, ce faci duminica viitoare? Sa nu-mi spui ca nu stii de ce intreb …

  8. Anonymous zice:

    aoleo, manca-ti-as…
    ce-i cu siclamelu' ala renata?!
    vin dupa atata vreme si te gasesc :-)uff!

    anca mica

    ps ce zici, incercam sa traducem din Lelia in Gandul?

  9. renata zice:

    Augustine,
    Ştiu de ce mă întrebi, încă nu ştiu ce fac. Sunt îngropată în nişte probleme. Ştii cum a răspuns Arghezi-bătrân, unei invitaţii la radio: „Dacă nu pot, vin. Dacă pot, nu vin.”
    Asta nu înseamnă că m-am încurcat cu vreo femeie! :))

  10. renata zice:

    anco mică,
    e din ciclul „banu, persanu, siclamu şi ţiganu”
    p.s. Io mi-am făcut datoria, am criticat-o pe Lelia cu mânie creatoare. Tu?

  11. Anonymous zice:

    'ete-asa! asa vad eu traduse textele leliei, dupa cum ti-am raspuns si la locul faptei…

    io, anca mica

    ps. ce o fi cu Quasi?

  12. renata zice:

    anco,
    dacă te referi la fraze gen „Încremeniţi în cele mai acute exhibări ale unei scârbe de celălalt venite din întunericul visceral al neînţelegerii propriei nimicnicii, semenii noştri se abandonează – alimentându-l – valului imens de iraţional, de animalic, de bestial.”, nu ştiu ce să zic. Aşa e Quasi. Urăşte cuvintele. Şi, prin ele, pe cititorii săi.

  13. Anonymous zice:

    Ahaaa!
    Si eu l-am intrebat daca mai respira, dar nu mi-a raspuns.Deci…

    anca mica

  14. renata zice:

    Deci e încremenit în goblen, anco mico…
    Dacă zic în peisaj, deja are muşlte grade de libertate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s