Doar un click

Prima cafea.
Primul click. Adevărul.ro de ieri. Citesc articolul despre “Fortul 13” pe care administraţia penitenciarelor l-ar dori transformat în muzeu.
Mai bine nu! Decât să ajungă să arate ca Sighetul, zugrăvit, parchetat, mirosind a odorizant de cameră şi povestind pe nişte panouri uriaşe din sticlă acrilică, într-un stil decent, despre sistemul dement, mai bine să-l lase aşa, pe jumătate inundat, îngropat, uitat.

Foştii puşcăriaşi, câţi mai trăiesc, vizitează încă originalul, fără să vrea, nopţile, în spatele pleoapelor închise.
Fiii lor vor fi auzit povestea cu suficiente detalii, încât oroarea şi durerea să capete dimensiuni suportabile – în definitiv, bătrânii lor au supravieţuit !
În definitiv, în ultimii douăzeci de ani monstrul căruia îi zice comunism a primit atâţia bocanci electorali în figură, a fost stâlcit în bătăi cu vorbe, i s-a pus pielea pe băţ, a fost aşa de ştiinţific analizat şi, în cele din urmă, condamnat cu creionul pe hârtie de una dintre mlădiţele lui de vază, încât azi aduce mai mult cu o paiaţă tristă, demnă de milă, care se lasă percheziţionată de bună voie, ba, deşartă chiar ea, pe masă, conţinutul buzunarelor: un pistol de jucărie, un borcănel de nes, două-trei pachete de BT şi-un amărât de carnet roşu de partid pe care scrie doar membru. Atât: membru. Adică un prăpădit de executant, lipsit de vlagă, fără iniţiativă, care a semnat câteva condamnări la moarte fizică sau mentală fiindcă trebuia să pună ceva pe masă copiilor săi. O ciocolată nemţească. O bucăţică de caşcaval. O diplomă. O deplasare în interes de serviciu, în Franţa, doar dus, fiindcă aşa-i când eşti în misiune, ştii când pleci, dar nu ştii şi când te întorci.
Cât despre nepoţii de puşcăriaşi, născuţi după ’90, o asemenea incursiune în trecut mai rău îi încurcă, le strică scala de valori, îi debusolează complet.
Abia dacă înţeleg cum se face că o Licenţă obţinută pe bune e incompatibilă cu un Bugatti Veyron. Abia dacă sunt capabili să guste glumele mecanice ale internetului care îi trimite, printr-un nou click, de la articolul despre “puşcăria groazei – Fortul 13 Jilava”, direct în cel intitulat “Eliberarea unui interlop: Nuţu Cămătaru a plecat de la puşcărie pe un armăsar pursânge de 125.00 de euro…”, fiindcă sunt pe aceeaşi temă.
Eu, mărturisesc, fiindcă nu beau decât o singură cafea dimineaţa, m-am abţinut de la al doilea click.
Dar puştii, avizi de conexiuni, sigur nu se abţin. Şi prezentul lor devine, cu fiecare click, tot mai complicat. Vor îmbătrâni fără să-şi fi priceput prezentul. La ce bun, atunci, încă un muzeu al tinereţii bunicilor lor?
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Doar un click

  1. Alexandru zice:

    Probabil, cu ce voi scrie, o sa-mi atrag ceva pumni in cap.

    Aceasta exhibare a ranilor trecutului imi aduce in subconstient imaginea cersetorilor care-si expun cate un picior tumefiat, uneori cu viermi colcaind. Da, Jilava a fost una din puscariile groazei. Ca si Sighet, Pitesti sau Doftana. Ce ma intriga, este faptul ca ne oprim la momentul in care au fost preluate de comunisti si lasate asa cum au functionat zeci de ani inainte: mizerabile, insalubre, pline de orori. Nu poti sa tragi o linie la momentul 1946 si sa spui: inainte a fost bine, dupa, a fost rau. Mai bine „o lasi moarta”!
    Este un motiv ca sa se condamne comunismul? Daca da, atunci este si un motiv ca sa se condamne regalitatea. Trebuie sa stim cand sa ne oprim cu tiribombele.

    Dvs, Renata, stiti ca eu am scris despre mizeria si degradarea umana din niste lagare de munca. Dar face parte din fibra noastra, din dorinta noastra sa vedem detinutii zvarcolindu-se in chinuri groaznice. Fara sa intelegem ca rolul recluziunii nu este numai pedepsirea, ci si recuperarea. Va inchipuiti ca, daca nu era presiunea internationala de dupa 1989, cineva dadea macar o pensula de vopsea pe peretii celulelor? Acorda cineva 2500RON/luna pentru intretinerea unui detinut? Sa fim seriosi!

    Dupa parerea mea, aceste „muzee” ne fac mai mult rau decat bine. Ne tin cu privirea inapoi, in loc sa privim inainte. Spaima drobului de sare ne caracterizeaza. Nu, drobul de sare n-o sa cada, decat daca va fi zgaltait de mase …

  2. renata zice:

    Domnule Alexandru,
    din partea mea n-o să vă pomeniţi cu pumni în cap!
    Dar obiecţii am.
    Nu mă voi opri, deocamdată, decât la afirmaţia „face parte din fibra noastra, din dorinta noastra sa vedem detinutii zvarcolindu-se in chinuri groaznice”
    În primul rând, eu nu simt să am aşa ceva în fibră, chiar îmi face rău violenţa şi cred că privarea de libertate cu asigurarea hranei zilnice şi-a unei minime igiene e o soluţie bună ca să aperi societatea de rău-făcători.
    Numai că închisorile comuniste nu conţineau deţinuţi de drept comun, hoţi, violatori, piromani, criminali nebuni etc… Conţineau persoane cu alte opinii politice decât ale celor aflaţi în momentul acela la putere.
    Nu generalizaţi! Nu vă prefaceţi că putem pune semnul egal între un tâlhar care a furat şi a ucis şi un un om care are o altă filosofie, credinţă, scală de valori decât cele impuse de putere, doar pentru că, una peste alta, închişi fiind, ambii se numesc puşcăriaşi.
    Cu alte cuvinte, mizeria din puşcăriile postdecembriste este o manifestare de pasivitate, indolenţă, necivilizaţie a unui sistem, pe când mizeria şi tortura din închisorile comuniste era obţinută şi perfecţionată voluntar, conştient, avea scopul nerostit de a-i elimina fizic pe deţinuţi sau măcar de a-i transforma în legume, pe cei care aveau norocul şi să supravieţuiască timpului de pedeapsă.

    Atât ar trebui să coste întreţinerea unui deţinut? 2500 de lei pe lună? Nu mai spuneţi asta: s-ar putea ca cei cu pensii simţite de 5-600 de lei pe lună, să de buzna la porţile puşcăriilor, pentru a avea un trai decent.

  3. Acesti anticomunisti de circumstanta, acesti caricaturisti caricaturali parca sint chititi sa reabiliteze comunismul, in loc sa-l ingroape definitiv. Noroc ca nu mai are cine sa ne spuna citi comunisti au murit in inchisorile liberale sau citi agenti din fosta Siguranta au devenit agenti in fosta Securitate.
    Un senil taranist spunea, la inceputul anilor '90: Cei 11000 de tarani ucisi in rascoala din 1907 au fost o nascocire ordinara a comunistilor (Un oftat de usurare in asistenta). In realitate, ABIA daca au fost vreo 4 mii si ceva. !!!

  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  5. Alexandru zice:

    Scuze stimata Renata, eu stiam ca Forturile au fost construite pentru DETINUTI POLITICI si nu pentru gainari si violatori. Asa cum au fost taranii care n-au fost impuscati in 1907 si muncitorii ceferisti care i-au ajutat. Dar, asa se scrie istoria: tabula rasa pana la momentul Tn, apoi infierare cu manie proletara. Din pacate, eu am trait doua astfel de momente, e adevarat ca unul nu l-am perceput in timp real.

    Nu „face parte din fibra noastra, dorinta sa vedem detinutii zvarcolindu-se in chinuri groaznice”? Atunci de ce se tipa „la puscarie cu el (ei)”? Ca sa se odihneasca? Sa-si scrie memoriile in liniste sau aruncand un ochi la televizor? Sa aiba asistenta medicala gratuita, trei mese pe zi si un program mai sanatos decat al nostru? Ce filotimi suntem!

    Sigur ca pare incredibil, dar suma in discutie se aloca ASTAZI! Cu un amendament: banii nu reprezinta cheltuiala stricta pentru „cazare” si masa, ci totalul cheltuielilor legate de regimul de detentie, inclusiv parte din salariile personalului de organizare, asistenta si paza.

    Mai tineti minte cand v-am spus ca a intelege ce s-a petrecut, nu se poate face fara sa lepadam lestul parerilor preconcepute? Va pot dovedi ca istoria nu face altceva decat sa se repete, singurele schimbari intervenind la nivelul decorurilor.

    Are dreptate dl Radescu: n-au fost decat vreo patru mii! Mai pot adauga si replica lui Ciumara: ce conteaza daca mor o mie de oameni, daca se salveaza ceilalti? Evident, cu conditia sa nu fie el si ai lui in acea mie …

  6. renata zice:

    Domnule Alexandru,
    Din punctul meu de vedere,al novicelui, istoria e ca un proces de divorţ. Excluzând posibilitatea să ai de-a face cu un judecător prost, care ascultă numai una dintre părţi, pornind de la premisa că le ascultă pe amândouă, tot nu poţi fi sigur că a dat verdictul corect. Poate unul dintre soţi minte cu tupeu şi celălalt n-are martori să-i conteste minciunile. Poate ambii mint sau ambii relatează adevărul, dar numai unul dintre ei reuşeşte să impresioneze prin dramatismul relatării. Sentinţa e doar relativ justă.
    Şi istoria e doar relativ corectă. Depinde cine o scrie, în ce timpuri, cine o citeşte…
    De-aia nu prea contează pentru mine dacă au fost 11000 sau doar 4000, dacă au murit sau au fost arestaţi.
    Pentru mine, istoria e ce mi-au povestit ai mei, sub rezerva că ei au perceput evenimentele subiectiv, din poziţia în care se aflau când a dat peste ei.
    Rezumând, temniţele comuniste sunt, pentru mine, cele două închisori în care a petrecut tata doi ani din viaţă, plus unul la Canal, pentru „uneltire împotriva siguranţei statului”. Statului aceluia i-au trebuit 3 ANI ca să-l elibereze din lipsă de probe şi încă vreo 20 ca să-i trimită reabilitarea scrisă negru pe alb.
    Aceşti 3 ANI, doar trei, i-au modificat, complet destinul, lui, iar mie parţial.
    Probabil că ar trebui să înţelegeţi ce impact a avut asupra mea mărturisirea lui, foarte târzie, că erau de invidiat „colegii” de detenţie care aveau ceva de recunoscut, declarat, fiindcă păstrau informaţia, pe timpul câtorva zeci de ore de bătaie în care MILIŢIENII SE SCHIMBAU FIINDCĂ OBOSEAU BĂTÂND,până în clipa în care simţeau că cedează fizic şi atunci dădeau ceva, o adresă, un nume, o acţiune, primind în schimb un salvator răgaz de refacere, până verificau ăia că informaţia este corectă.
    Din punctul ăsta de vedere, mă înclin cu respect în faţa rezistenţei fizice a tatălui meu la bătaie, care, neavând nimic de declarat, nu obţinea pauzele binecuvântate.
    Fiindcă dacă ar fi cedat fizic şi ar fi murit din bătaie, este evident, eu nu aş fi existat. 😉
    Oricât de obiectiv, ştiinţific, principial şi neimplicat ar fi tărâmul în care dv. plantaţi sintagma „detenţie politică”, mie îmi revin în memorie ochii tatălui meu…
    De aceea mi-e foarte greu să port o discuţie liniştită despre forturi, închisori, victime, comunism, adevărul istoric şi altele asemenea…

    Sigur că se ţipă „la puşcărie cu ei!”
    Cu hoţii, violatorii, ucigaşii… La puşcărie cu ei. Adică „ţineţi-i departe de noi”. Nu înseamnă „ucideţi-i în puşcărie, în chinuri groaznice!”

    Vă consider o provocare permanentă la dialog, aici la mine în gară, dar recunosc că nu voi atinge niciodată performanţele dv. în arta de-a manipula adevărul, într-o anumită direcţie, care ar stinge barierele dintre noi şi adevărul de necombătut că am trăit, fiecare, de cealaltă parte a baricadei.
    Aş vrea să nu consideraţi ultima afirmaţie un răutăcism. Aşa vă percep eu, un manipulator de elită.
    Dar vă aştept cu aceeaşi plăcere aici, fiindcă, poate, cândva, vom găsi împreună un adevăr comun, benefic ambilor, de la care să construim o reţea de adevăruri comune.
    Poate inutile, dar adevăruri.

  7. renata zice:

    Augustine,
    iertare, dar singura mea temere este că numele monstrului e totalitarism, nu neapărat comunism, orice doctrină politică aflată cândva la putere şi care poate îngrădi dreptul unora de-a nu fi de acrord cu ce li se impune, e un sistem nociv care trebuie amendat.

  8. Alexandru zice:

    Multumesc, stimata Renata, pentru ca ati gazduit temporar un manipulator de elita. Aveti dreptate cu baricada dintre noi. Numai ca ea a fost ridicata in ultimii 20 de ani. O baricada inutila, care inhiba dialogul constructiv, impiedica acceptarea unor situatii istorice care ne-au strivit sub tavalugul lor, asa cum se va intampla din nou in scurt timp …

    ALM

  9. renata zice:

    Domnule ALM,
    Nu fiţi interpretativ!
    Nu v-am găzduit temporar, vă aştept, oricând, cu plăcere…
    Trebuie să înţelegeţi că opinii diferite nu aduc, neapărat, antipatie, închidere de dialog.
    Aşa vă percep eu: ca pe un bun manipulator, ca pe un priceput luminist al scenei, puneţi reflectorul pe o zonă, stingeţi lumina în alta şi obţineţi un cadru de umbre şi lumini.
    Eu aş aprinde/stinge luminile altfel şi aş obţine alt decor.
    E mult mai interesant un film în succesiune de cadre rapide, decât unul static, filmat cu o singură cameră, dntr-un singur unghi.
    Plecaţi din gară fiindcă fiecare dintre noi are o altă reprezentare a trenului mult-visat?
    N-aveţi curiozitatea să aşteptaţi trenul, să vedem cu ce vis se potriveşte?
    Poate e o gară fără şine şi rămânem doar cu aşteptarea şi poveştile.

  10. zazania zice:

    In speranta ca nu te-ai dus la concert pe canicula asta, ti l-am adus acilea!
    Ca sa nu zici ca nu te iubesc:)

  11. renata zice:

    Mulţămesc, Zuzu!
    Ai ghicit. N-am fost. M-ai chiar impresionat, cu darul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s