Herta Müller: vulpea pe care o uram până la pagina 37


Cuvintele îmi intră grele şi puţine. Şi prea se repetă. Propoziţiile sunt prea scurte.
Citesc cu oarece arţag, decisă să nu-mi placă.
Am înţeles metafora cu plopii ale căror umbre desenează gratii. E prea mult soare bolnăvicios şi zdrenţe de fum.
Nu vreau la fabrica de sârmă. Nu vreau în rochia de vară cu materialul pus cu capul în jos, coroana copacilor de pe rochie, atârnând.
Îl urăsc pe frizerul care tunde oameni, tunzându-le vieţile.
Nu vreau despre “tăcutele străzi ale puterii” unde, “când picioarele slugilor păşesc pe suprafeţele verzi, acestea îşi ridică măruntaiele până-n gât, ca să nu rupă iarba”.
Nu mai vreau nod în gât, păr în gât.
Nu vreau latrină, rugină, urină.

La pagina 41 citesc asta: “Când l-a găsit pe spânzurat, bărbatul care mirosea a iarbă spuse, un meseriaş atât de bun şi se ţine de prostii.”

Brusc, am lăsat cartea cu coperţile în sus şi m-am dus să mă spăl pe mâini. Am făcut-o chirurgicalmente, cu săpunul “fin, de toaletă”, dar timp îndelungat.

Apoi am citit mai departe.
Am învăţat să gâfâi scurt, ca Herta, am trecut Dunărea înot, fără să ştiu dacă mă împuşcă sau nu, am lins duhoarea de transpiraţie amestecată cu parfum de gutui şi cafea Jacobs de la avocatul Pavel, acest rânced securist care pune, echitabil, un pachet de cafea pe frigiderul nevestei şi unul pe-al amantei din fabrica de sârmă.

Am parcurs scenele de amor urduros dintre şeful de depozit şi orice subalternă, aleasă la întâmplare, am iubit pisica fabricii de sârmă care-şi mânca puii abia născuţi, fiindcă ea e marele judecător şi martor al acestor poveşti insalubre, e singurul personaj cu trecut, prezent şi va urma, e singurul oponent viu, tigrat, cu blană, memorie şi puls, al blănii de vulpe în continuă segmentare, care zace în faţa şifonierului, privindu-te din capul împăiat, prin ochii de sticlă.

Ce dracu’, Herta!
Faci această superpisică VIE şi oamenii sunt fotograme?
Da, zice Herta, jupuind fiecare cuvânt din propria-i piele, fără sonor, ca să nu mă încurce …

Iată-mă la pagina 213, primul paragraf.
Suntem deja în 1990.
“Grigore e director, directorul e maistru, portarul e administratorul depozitului, maistrul e portar.
Crizu e mort.”
Crizu e un muncitor care-şi pierduse viaţa în accident de muncă, dar fusese adiţionat cu băutură, ca să fie mort din vina lui.

Herta îşi sfârşeşte povestea optimist, blana vulpii e hăcuită şi dată pe apă arzând, suntem în primii 20 de ani de după securism, lumea renaşte.
Hertamiuler, nobelisto, dar ai greşit finalul! – îmi vine să-i strig.

Citesc cuprinsul, prosteşte, deşi ştiu că s-a terminat cartea, nimic nu poate fi schimbat.

Apoi revin la simpla propoziţie “Crizu e mort.”, pe care o citisem ceva mai înainte.

Acolo se termină povestea noastră. Unde morţii rămân pe locurile lor de morţi vinovaţi, iar singurii care-şi schimbă locurile între ei sunt viii.
Înţeleg că Herta a scris tot timpul la povestea asta o dublă poveste: una pentru noi şi una pentru Nobel.
De luat, l-a luat!
Dar nu ştiu cu care dintre cele două poveşti.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Herta Müller: vulpea pe care o uram până la pagina 37

  1. Tot asta citesc si eu acum

  2. renata zice:

    Bă, dă-o dracului!!!
    Azi dimineaţă ningea la limita dintre meschin şi poetic, eu citeam blogul tău şi-mi plăcea, îmi plăcea că nu mă deranjează nimeni fiindcă ninge-plouă, da' nu-mi imaginam că citim aceeaşi carte!
    Dar acum sunt atât de bucuroasă!
    Că încă cineva parcurge cititul meu, aproape odată cu mine!
    E ca şi cum am voiaja, peste noapte, în acelaşi vagon de tren.

  3. Ina zice:

    9 octombrie 2009, 18:19
    Ina spunea…
    Renata, eu nu mustru pe nimeni pentru parerile lui, atita vreme cit aceste pareri sint exprimate civilizat.
    Respectul meu pentru d-na Muller nu e de natura unui imbecil patriotism gen „e de-ai nostri pentru ca a luat premiu”. Eu am citit „Inca de pe- atunci, vulpea era vinatorul” acum o vreme, cind am si aflat de existenta d-nei Muller. Cartea mi-a placut si i-am retinut numele scriitoarei. Vestea ca a luat Nobelul m-a bucurat foarte mult- ca or fi si altii mai buni, ca o fi un premiu politic, nu ma intereseaza- atita vreme cit a luat Nobelul o scriitoare CARE-MI PLACEA MIE. Pe care o descoperisem eu, pentru mine.
    Pentru a va enerva foarte tare, va ofer un mic fragment- foarte pe gustul meu- dintr-un interviu al d-nei Muller:
    „Am spus de multe ori ca eu cred ca limba romana scrie cu mine, chiar daca eu nu scriu niciodata o fraza in limba romana. Dar limba romana participa la limba germana in care scriu“.

    Nu m-am putut abtine, Renata, scuze 🙂

  4. renata zice:

    Ina,
    nu văd rostul scuzelor! Citisem interviul. Nu e şocant.
    Am spus acum câteva zile că nu-mi place Muller. Eram abia la pagina 37. Acum după ce am terminat „vulpea”, îmi place. A fost ca o întâlnire din aia ciudată, care incepe print-un incident cu ceva vorbe de ocară şi sfârşeşte printr-o prietenie serioasă.
    Ea zicea undeva că a fost total nemulţumită de filmul lui Stere Gulea, că a transformat întreaga poveste în clişee. Nu ştiu ce să cred, că n-am văzut filmul. Mie S.Gulea îmi place.
    Ştii ceva despre film?

  5. Ina zice:

    nu, nici nu stiam ca s-a facut film din cartea asta. Dar, daca autoarea cartii zice ca un film facut in baza cartii ei e plin de clisee, eu as crede-o. In definitiv, filmele romanesti de dupa '89 (marea lor majoritate, inclusiv o buna parte a filmelor tinerilor premiati de azi) sint pline de clisee.

  6. Hai-Hui zice:

    Sa nu uit si sa fiu printre primii 😉

    La Multi Ani gazdei cu ocazia Zilei Femeii!
    Sa ne traiasca si sa ne enjoy-asca(!) in continuare cu inspiratia sa.
    De aemnea, urez toate cele bune cititoarelor care deschid situl domniei sale

  7. renata zice:

    Ina, eu am înţeles că iniţial a scris un scenariu – Vulpea vânătorul pentru Stere Gulea, că a fost dezamăgită şi abia apoi a scris cartea. Ca să se delimiteze de povestea din film.

  8. renata zice:

    Mulţumesc, Hai-Hui!
    Să-mi trăiască şi mie cititoarele şi cititorii.

  9. CU OCAZIA VIZITEI PRESENTELUI BASESCU IN JAPONIA CINEASTII ROBERT HORVATH- DEVA SI SOTIA SA KIYOKO HORVATH DECLARA GREVA FOAMEI IN FATA AMBASADEI ROMANE DIN TOKYO.

    PRESEDINTELUI ROMANIEI TRAIAN BASESCU.
    Ma numesc Robert Horvath Deva si sunt de meserie cineast. Am absolvi IATC Bucuresti si am lucrat la toate studiourile din tara. Continui sa-mi exercit profesia la studioul meu de film cu sediul in New York si Tokyo. In occident sunt cunoscut mai ales ca pictor si fotograf artistic. Ultima mea expozitie ” FROM DALI TO DEVA ” sa bucurat de succes . http://www.devagallery.com/
    In I976 fiind acuzat de trimiterea unor materiale filmate despre Ceausescu am fost acuzat de inalta tradare. In timp ce eu mi-am pus viata in joc pentru caderea comunismului, un politruc rosu, pe nume Vladimir Tismaneanu scria ( tot in 1976)
    “Un răspuns de principiu,……îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, (…).. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal”.
    Acum cateva luni am incercat sa prezint documente importante reprezentantei Romaniei la ONU Simona Niculescu care sa fie predate dumneavoatra. Ele clarifica pentru prima data fatul ca Vladimir Tismaneanu a fost trimis in Statele Unite ca agent al securitatii romane, cerand deschiderea unei anchete prezidentiale. Dansa a refuzat precizand ca daca voi deschide plicul cu documente confidentiale, audienta a luat sfarsit. La intalnire au participat adjunctul misiunii T Morar si consulul adjunct la New York A.Berechet. Datele principale pot fi gasite in serialul de 12 articole intitulat DESCONSPIRAREA SOBOLANULUI ROSU VOLODYA TISMANETKY publicat pe blogul meu personal.
    Nu ramane decat sa ma alatur celor mai mult de o suta de personalităţi marcante ale militantismului anticomunist din Europa şi din lume şi-au exprimat ingrijorarea faţă de modificarea misiunii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Mentionez printre ele pe laureata premiuluiNobel Herta Muller si pe Radu Ioanid director la Muzeul Holocaustului din Washington.
    In consecinta in semn de protest privind restrîngerea investigării crimelor comunismului si a numirii lui V.Tismaneanu in fruntea IICCR declar simbolic greva foamei pe timpul vizitei oficiale a persoanei dumneavoatra in Japonia.
    Robert & Kiyoko Horvath Tokyo Japan
    BLOG http://devanewyork.blogspot.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s