Lanul

A murit Salinger.
Asta ce înseamnă?
Înseamnă că a murit unul dintre puţinii scriitori care-ţi dau liber la scris, atunci când nu eşti scriitor.
A murit tipul care, în timp ce scrie un roman, îţi şi explică ce înseamnă scrisul.
Ce e scrisul?
E atunci când, rămas fără ţigări, mai amâni zece minute, să termini o frază, pe urmă te încalţi şi pleci după ţigări.
Scrisul e când nimeni nu te ascultă, dar tu trebuie să spui, fiindcă altfel explodezi.
Scrisul e când nu vrei să răspunzi la telefon sau când nu vrei să contabilizezi de câte minute, ore, zile nu sună telefonul.
Scrisul e Aşteptându-l pe Godot, unde aşteptarea ta e autentică, indiferent că n-ai văzut piesa.
Scrisul e atunci când îţi întârzii plânsul, cu o milionime de secundă sau când alţii pot să ţi-l întârzie, fiindcă au SCRIS!Scrisul e ultima soluţie, atunci când n-ai moştenitori, sărac fiind.

A murit Salinger?!
Puţin îmi pasă!
A murit însă Holden Caulfield, tipul care a scris o compunere despre o mănuşă de baseball.

Cunoşteam povestea. Mi-o spusese cel puţin de o sută de ori. Numai că de fiecare dată era altfel. O dată spunea că se culcase cu ea în “Buick”-ul lui văr-su, altă dată, că faptul se-ntîmplase într-un gang. Dar bineînţeles că totul era aiureală! Puteam să pun mîna în foc că Ackley era fată mare. Se vedea cît de colo. Cred că nici măcar n-a pipăit vreodată o femeie. În cele din urmă, am fost nevoit să-i spun clar că am de scris o compunere pentru Stradlater şi să-l rog s-o şteargă naibii, ca să-mi pot aduna gîndurile. Ca de obicei, a mai tărăgănat puţin lucrurile, dar pînă la urmă tot a plecat. După ce a plecat, mi-am pus pijamaua, halatul şi şapca de vînătoare şi am început să scriu compunerea. Din păcate, nu-mi venea în minte nici o cameră, nici o casă, nici un obiect pe care să-l descriu, cum îmi ceruse Stradlater, şi, pe urmă, mie nici nu-mi place să descriu case sau odăi. Aşa că ştiţi ce-am făcut? M-am apucat să scriu despre mănuşa de baseball a fratelui meu Allie. Era un subiect foarte potrivit pentru o descriere. Zău că era. Frate-meu Allie avea o mănuşă de baseball pentru mîna stîngă . Era stîngaci. Partea interesantă era că Allie scrisese versuri pe toată mănuşa, pe degete, pe manşetă, peste tot. Versuri scrise cu cerneală verde. Le scrisese ca să aibă ce citi cînd era în careu şi stătea degeaba, că nu era nimeni care să zvîrle mingea. Dar frate-meu Allie a murit. A avut leucemie şi-a murit la 18 iulie 1946, pe cînd ne aflam în Maine. ”

După mine, a murit părintele scrisului „fiindcă altfel nu se poate”.
Poate că pentru scriitorii cu operă publicată, a murit un semen de-al lor.
Dar pentru scriitorii din domeniul ceţos al netului, a murit însuşi tăticul lor.

Să-i păstrăm un pios moment de reculegere, continuînd a scrie despre ceea ce condeieri aplicaţi nu scriu!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Lanul

  1. Florin Matei zice:

    Aşadar moartea l-a secerat ca pe un spic pe cel ce-a stat ,,de veghe în lanul de secară''… E, indiscutabil, o mare pierdere pentru literatura universală. Câţiva dintre scriitorii americani mi-au plăcut la nebunie. Nu pot uita cărţi de cinci stele, precum ,,O tragedie americană'' a lui Theodore Dreiser, ,,Tâlharii'', de William Faulkner, ,,Cu sânge rece'' de Truman Capote şi, desigur, nu pot să nu trec în acelaşi rând opera lui Salinger.
    Scrisul e ultima soluţie, spui? Poate… Din punctul meu de vedere, e soluţia optimă. Tocmai pentru că nu sunt scriitor…

  2. Ina zice:

    ce m-ai uns tu pe mine la suflet cu textul asta…Chiar ma intrebam daca, intre sibutramina si porcina, observa cineva ca a murit taticu' lui Holden…

  3. renata zice:

    Florine, am citit cartea asta de zeci de ori. Nu ştiu de ce. Aşa am simţit eu că trebuie. Dacă ai vedea-o cum arată! E hărtănită toată, coperţile sunt scorojite… De-aia cred că am citit atât de puţin până acum, fiindcă am damblaua asta, să citesc o carte care-mi place de nenumărate ori, şi de fiecare dată mi se pare că e pentru prima dată.

  4. renata zice:

    De fapt, Ina, sibutramina, porcina, Bercea Mondialu' şi tot ce mai dau ăştia pe la televizor sunt ca bromura în ceaiul recruţilor. 🙂 Nici nu există!

  5. codeus zice:

    nu a existat …bromura in ceai?!!! bine si acum imi spui )))

  6. renata zice:

    :))) Păi dacă exista, Codeus, dormeaţi pe câmpul de instrucţie toată ziulica.

  7. Lucia Verona zice:

    Frumos ai scris, Renata! Aş fi vrut şi eu să scriu despre moartea lui Salinger, dar cred că nu-l iubeam destul ca să pot scrie. Cumva, nu mi-a fost niciodată foarte aproape. Poate doar atunci cînd am citit prima dată „De veghe în lanul de secară”…
    Nu ştiu dacă scrisul e ultima soluţie. Pentru mine e singura.

  8. renata zice:

    Eu, Luicia, îl iubeam destul. Nu destul ca să pot scrie despre moartea lui, ci destul ca să pot îndrăzni a scrie.
    Ştiu că la tine scrisul e singura soluţie.
    Se simte, atunci când te citeşte omul.
    Mulţumesc pentru că ai intervenit aici, acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s