Durerea

Durerea e o chestie mişto.
E slavamarul-salvamontist-salvarist care te scapă de belele.
Tot ce doare, nu te ucide.
Uite, Durerea de Măsea…
Te trimite la stomatolog, oricât ai fi de fricos, de pacifist, de răbdător, de neimplicat, de rezistent. După ce ai încercat să negociezi cu ea pe de-alea grele, algocalmin fiole şi dentocalmin, nu vorbim aici de fiţe – aulin, ketonal, paracetamol, Durerea de Dinţi nu se lasă mituită şi vrea la Tribunalul Suprem Stomatologic.
Zice: “Nu ştiu, băi, eu te dor ca să ştii că e ceva putred în danemarca gurii tale, nu-i vorba de cui, ce, cum i-ar fi mai de folos, e vorba de abcesul ăsta care s-a umflat de-atâta bine, a văzut că-i merge, că are loc, şi-o ia acum spre creier. Lasă frica, lasă că ai treabă, lasă că n-ai bani şi hai cu el la dentist, că altfel ni se urcă la cap, cap pe care-l folosim în comun, tu ca să vieţuieşti oarecum uman, eu ca să am unde depune certificatul de înmatriculare, semn că exist, sunt un fel de persoană juridică, firmă de badigarzi sau badigard de firmă, eu asta ştiu, asta fac, te dor, ca să reacţionezi.”
Şi tu ieşi în stradă.
Te urci în maşină şi te duci la stomatolog. Şi el face ceva, nu contează ce, îţi sacrifică dintele, îl elimină din peisajul gurii tale şi rămâne durerea cu gura căscată, neutralizată.

Ei, acum poţi să te gândeşti la toate celelalte, nu mai are nas durerea să-ţi ia faţa cu “gândeşte-te la mine!”
Scăpat de năpastă, cu mediatorii chimici cerebrali în grafic, ai timp, spaţiu şi chef să te gândeşti: „Parcă mi-aş tăia unghiile la degetele de la picioare, ca să nu fiu nevoit să-mi iau pantofi cu un număr mai mari. Parcă mi-aş cumpăra un pulover. Parcă m-aş duce să joc biliard. Parcă m-aş duce unde văd cu ochii. Da’ de ce să mă duc eu şi să nu se ducă ei?

Dacă nu eşti chiar naiv, când ai ajuns la întrebarea “Da’de ce să mă duc eu şi să nu se ducă ei?” înţelegi că cea căreia trebuie să-i mulţumeşti că ai ajuns la concluzia asta, chiar dacă îţi vine s-o redactezi ca pe o întrebare, e Durerea.
Aia cumplită, de neocolit, nenorocită, Durerea de Măsea.

Cum vă spuneam: Durerea, deşi doare, e prietenul nostru cel mai bun.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Durerea

  1. Florin Matei zice:

    Eu credeam că cel mai bun prieten al meu e instinctul de conservare… Mi-a plăcut chestia cu durerea care rămâne cu gura căscată. Faină figură de stil. Mă gândesc, însă, cum e să-i doară dinţii pe vampiri. Aia durere, bag' seamă, nu cea a caninilor noştri nenororciţi. Ce tragedie ar fi pe bieţii vampiri care ar păţi o asemenea năpastă. Să umble ei, apoi, cu dinţi de viplă…

  2. renata zice:

    Nu ştiu, Florin, eu aşa am ajuns să consider, că durerea e singurul nostru aliat, trebuie să crăpăm de durere ca să înţelegem că ar fi fost suficient să ne ascultăm instincul de conservare şi să nu persistăm într-o eroare.
    Nu ne-a durut destul măseaua de minte 5 ani, am mai zgândărit-o odată, să ne mai doară încă 5, poate ne-o fi mai bine.

  3. Anonymous zice:

    Renata, scuză-mă, complet în afară de subiect. Nu-i mai răspunde Juliei, e tipul de om căruia nu-i bine să-i arunci un colac de salvare când vezi că se-neacă, dacă scapă te face albie de porci şi trebuie să recunoaştem că are talent în chestia asta.
    Cârcotaşu

  4. Florian zice:

    Ce te faci însă cu durerea că prostia nu doare, şi că din cauza prostiei nedureoase a altora te doare pe tine viaţa?

  5. renata zice:

    Florian,
    exact ăsta era mesajul pe care încercam să-l transmit. Că prostia nu doare. Ca multe alte maladii grave, ascunse…

  6. renata zice:

    Îţi mulţumesc pentru intervenţie, Cârcotaşule!
    Ştiu ce fel de om e Julia. M-am lămurit demult. M-am şi gândit, înainte de-a face cel mai mic gest, dacă n-ar fi mai bine să-mi văd de treaba mea.
    Pe urmă tot eu mi-am zis: dacă Julia o să intre peste două săptămâni pe blogul R.I. anunţând că a fost ocupată cu înmormântarea soţului ei, o să rămân cu obsesia asta… ce mă costa să fi dat un telefon la spital? Poate lucrurile s-ar fi sfârşit altfel.
    Oricum, episodul ăsta mă face să-mi revizuiesc reacţiile de întrajutorare, pe viitor. Cel puţin în lumea asta, virtuală.

  7. Anonymous zice:

    @ Renata,
    E imposibil să postez aici, data trecută nu ştiu cum am reuşit. Şi eu m-am gândit o zi până să postez acel apel, deşi experienţa anterioară mă făcea să mă abţin. Dar la urma urmelor nu era vorba de Julia ci de soţul ei. La fel, nu cred că merită să generalizăm după chipul şi asemănarea ei.
    Cârcotaşu

  8. renata zice:

    Cârcotaşule,
    până acum nu mi-a zis nimeni că nu-i intră comentariul… Sper să fie o defecţiune trecătoare.
    Eu am „scăpat” de posibilitatea de-a intra pe forumul R.I. Gata! M-a banat, în cel mai democratic stil cu putinţă. Nici „Crezul” dacă i-l scriu, nu mai intru. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s