“Atenţie, se închid uşile!” (II)

Nu-mi zice nimic. Pare stânjenit, dar de cele mai multe ori are, în prezenţa mea, exact faţa asta, încurcată. Cred că e din pricina celor 40 de cm care ne despart în înălţime. Are fix doi metri. Şi eu unu şaizeci.
“Sper să nu te sperii de ce vezi”, îmi spune urcând scările puţin înaintea mea, de parcă m-ar conduce într-o lume necunoscută.
La ieşirea din subteran nu mai înţeleg nimic. E limpede că nu m-a scos în oraş să mă înveselească.
Mulţime grămadă pe mijlocul bulevardului. Ca la manifestaţie. Un tanc. Apoi încă unul, parcă mai mic. Parcă nu e chiar tanc, dar tot o maşină de război este. Camioane pline cu oameni. Pancarte.
“Ce se întâmplă? Unde mergem?”
“Cade Ceauşescu. S-ar putea să fie război . Mergem la Universitate. Acolo e mai rău. O să vezi! Pe urmă, la Octav.”
“Ce să facem la Octav?”
“Să ne uităm de sus. Stă la ultimul etaj, într-un bloc din Romană.”
“Stai un pic! Fă-mă să înţeleg…”
Se opreşte cât să-l ajung din urmă: “Ţie, de când ţi-a luat ăla televizorul, parcă ţi-a luat şi minţile. Habar n-ai pe ce lume trăieşti! Mergi mai repede!”

Îmi vine să plâng. Eu credeam că ieşim în oraş. Poate la un film. C-o să-mi spună iar că, statistic, toată lumea divorţează măcar odată. Că nu fi proastă. Că nu-i sfârşitul lumii.
Dar nu mai avem oraş. N-avem unde să mergem. Mii de voci strigă “Libertate de iubim. Ori învingem, ori murim!”

*

Cerul e brăzdat de trasoare. Aerul miroase ciudat, înţepător, a praf de puşcă, aşa cum va mirosi de-acum încolo zile bune.
Nu vreau la Octav!
Vreau să ştiu ce se întâmplă. Cu o laşitate fără margini, de care nu mă credeam capabilă, mă gândesc că oamenii aceştia nu au nicio şansă. Oricât ar fi de mulţi.
Că Ceauşescu îi va închide pe toţi şi-i va omorî în secret. Sau în stradă. Nu contează cum, fiindcă răul e puternic şi etern.
Asta îi şi strig tipului care m-a scos în oraş: ” Oamenii ăştia sunt inconştienţi! O să-i omoare. N-au nicio şansă!”
Mă ia de braţ, dar nu destul de bine, apucă doar de mâneca paltonului şi mă trage aşa, cam de-o aripă, cum duci un copil prost să stea pedepsit la colţul clasei.
“Să vedem, zice el, n-ai de unde şti! Poate că de data asta o să ţină.”

*

La Universitate un jet de apă se năpusteşte spre mulţimea din faţa Teatrului Naţional. Abia acum pricep de ce am văzut atâţia manifestanţi uzi leoarcă.
“De ce au pus furtunul pe ei?”, îl întreb fără rost, deşi undeva, în adâncul creierului, încep să cred ce văd, adică nu mi se mai pare năzăreală, ca prea-liniştea după amiezii, ca prea-pustiul de la metrou…
“Ca să nu-i împuşte”, vine răspunsul.

*

În spatele baricadei de la Dalles mă ridică în braţe, ca să văd peste capetele oamenilor ceva. Mă uit la asfalt. Sunt nişte pete lucioase. Sigur nu e apă. Nici ulei. Nici motorină.
“Pune-mă jos!”, îl rog, când am înţeles, în sfârşit, că mă uit la nişte bălţi de sânge.


(va urma)


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la “Atenţie, se închid uşile!” (II)

  1. Ina zice:

    parca nu era destul divortul, a mai venit si revolutia…sau invers?
    ce-o fi fost mai nasol, in sufletul unui om singur?

  2. Florian zice:

    Oare ne-am vazut fără să ştim Renata, atunci, la Universitate? Nu mai reţin figuri, în afara unei femei tinere, cu doi copii mici de mână, care era în Piaţă pe la orele prânzului. Lumea îi spunea să plece de acolo cu copiii, pentru că sunt în pericol, dar ea spunea că nu pleacă nicăieri, că trebuie să stea acolo, iar copiii să vadă şi să ţină minte. Mai pe seară, când au început să treacă taburile, cred că totuşi plecase, pentru că am căutat-o peste tot, prin Piaţă, să o rog să plece, dar n-am mai găsit-o.

  3. Neveu zice:

    renata, urmaresc cu sufletu la gura. in zilele alea eram la sarbi, „protejat” de onu asteptand mila unei ambasade din vest.

  4. renata zice:

    Ina,
    prin prisma celor 20 de ani trecuţi, ambele evenimente devin doar experienţe necesare.

  5. renata zice:

    Poate că ne-am văzut, Florian. Nu-mi amintesc chipuri. Doar vuietul mulţimii mi-l amintesc perfect.

  6. renata zice:

    Neveu,
    o să mai pun ceva diseară…
    Mulţumesc pentru atenţie. E un feedback util. De cele mai multe ori când povestesc ceva în scris mă întreb – ar putea să intereseze pe cineva chestia asta?

  7. zazania zice:

    Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

  8. zazania zice:

    Ma faci sa ma simt ca un cacat fin'ca te-am zgandarit de atatea ori.
    Tine minte ce-ti spun acu': ramane intre noi si n-o sa mai auzi de la mine niciodata asta -am facut-o pentru ca te-am crezut un copil rasfatat.
    Probabil ca intr-un fel chiar ai fost dar ti-a trecut demult.

  9. renata zice:

    Zâzanie,
    ţi-ai pierdut tot hazul!
    Când să mă fi răsfăţat?! Eu, la 4 ani aveam mintea de acum şi mă simţeam foarte bătrână şi înţeleaptă. Chestia asta nu mi-a priit!

  10. zazania zice:

    Hai, sterge-mi unul dinte comentarii ca sa nu par idioata:)
    Ramane cum am vorbit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s