Dinică

O blondă proastă şi urâtă pe deasupra, cu ochi sclipind de bună-voie şi-o bluză albă de neam prost, cu mâneci bufante, peste un maieuţ bleu, îmi comunică la ştirile antenei 3 că a murit Dinică, pe tonul cu care mi-ar da de ştire că s-ar fi scumpit benzina cu douăzeci de bani.
Regretă. E absolut evident! De fix 20 de bani.
Îi dă legătura altei fete, cu fular portocaliu, care transmite din stradă, că da, a murit Dinică.
Asta de-a doua e atât de covârşită de lectura prompterului, că pentru ea nici nu mai contează cine a murit, dacă a murit…
Contează că încasează un salariu bunuţ ca să silabisească nişte chestii de care n-are habar, fiindcă e inuman să munceşti în asemenea condiţii, să citeşti ştiri în aer liber şi să şi înţelegi de citeşti.
Contează că se străduieşte să nu-i facă probleme tipului care a ajutat-o să se angajeze la televiziune.
Contează că a pronunţat corect – “Dinică”, nu “DinicăL” , adică e mai bună decât colega următoare , care se afectează, mai cu talent, de situaţia gripei porcine, la “Liceul Mihai ViteazuL”.
Contează că ştiriştii şi-au alocat halca cea mai mare din Gheorghe Dinică.
Dacă nu ajungeau la faţa locului şi-n timp util să transmită moarte în semi-direct de la un accident rutier, mai tăiau o bucăţică. Din Dinică.
Dacă nu apucau să filmeze o bătaie cu mortăciuni într-un sat de ţigani, scormoneau cu bisturiul ştiristic în viscerele lui Dinică şi ectomizau. Încă o bucăţică.

Şi Dinică, Gheorghe Dinică, ăla care strigase citabil, memorabil: “Nu trage dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!” , s-a plictisit la un moment dat să joace în filmul ăsta banal, pus la cale de presari şi şi-a luat prostata bolnavă de cancer care metastazase, şi-a luat moartea cerebrală prin super-hipoglicemie – 48 de ore cu care sărbătorea mutarea din Elias în Floreasca pe 22 octombrie, le-a adunat uşor, ca pe nişte jucării de plastic,lavabile şi s-a mutat direct în penthouse-ul divin, lângă prietenul său, Ştefan Iordache.

Ce-i rău în asta?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Dinică

  1. Florin Matei zice:

    Epilogul excelentului tău comentariu este cutremurător prin francheţea cu care spui ultimul adio. Cutremurarea nu e, însă, pentru sufletele opace şi nici pentru ştiristele năuce care parcurg, pasive, prompterul. Simţământul acesta, sinuos şi sensibil, e menit a testa spiritul celor ce conjugă corect verbul ,,a păsa''. Restul e tăcere… Tăcerea care se impune…

  2. renata zice:

    Florin,
    niciodată n-ar putea să existe un „excelent” comentariu, dacă n-ar exista excelenţii cititori pentru care scrii.
    În mod banal şi oribil, am plîns când am aflat că se anunţă moarte mediatică a lui Dinică. Deşi murise deja, ca fiinţă capabil-purtătoare de har, mai înainte cu săptămâni.
    Am scris postul ăsta gândindu-mă, impardonabil, că Salam, manelistul, a reuşit să dispună tăcere absolută peste moartea ţigăncii lui, în exact acelaşi spital, de unde n-au transpirat zvonuri-certitudini medicale cum că nevastă-sa a murit de atâta băgat în venă, activitate nefericit suprapusă peste o problemă hepatică insurmontabilă, dar „ai lui Dinică” n-au reuşit să menţină discreţia asupra „cazului lor”, fiindcă nu erau, n-au fost şi nu vor fi suficient de bogaţi.
    Ori, poate, n-au avut ştiinţa cumpărării acestui stol de corbi care survolează moartea conversibilă în ştire… Le zicem ziarişti.

  3. renata zice:

    Cu adevărat RĂU, Mihaela, este că, deşi iniţial presa a anunţat că familia doreşte discreţie, tot ea, presa, a pornit o adevărată intoxicare de ştiri fantasmagorice, complet lipsite de adevăr.
    Nimic, dar absolut nimic din ce s-a scris despre Dinică de când l-au înhăţat în ghearele lor nesimţite ştiriştii, nu e adevărat.
    Au mai târât, în final, şi numele a doi medici de excepţie, într-o ultimă minciună strict inutilă: aia cu operaţia de colecist.
    Nu ştiu cine, cui, plăteşte poliţe mizerabile.
    Cert este că unul n-a suflat o vorbă, nu şi-a pus o întrebare despre cum e posibil ca cel mai dotat spital – Eliasul, să-l predea Urgenţei în halul în care l-au dat.
    În condiţiile în care un titan ca Dinică era ciopârţit, schimonosit, de toţi mahalagii care îşi închipuie că fac presă, inventând cu tupeu şi ignoranţă diagnostice şi manevre medicale asupra unui muribund, e mai bine pentru el că a părăsit „sala de aşteptare” şi că, în sfârşit, se află departe de durere, pe cealaltă scenă, alături de Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Gina Patrichi…asta ca să nu pomenesc decât îngeri de talia lui.

  4. Corect , Renata.
    Cind mi-am exprimat stupoarea si revolta , legat de ceea ce spuneai si tu despre Elias , cineva mi-a raspuns ca sint „o vaca proasta” si alte argumente.
    Din ce in ce mai des ma intreb ce mai caut eu in lumea asta?

  5. sori55 zice:

    Din pacatele cele fericite traim in Romania si vorba maestrului Dinica ; … „ce vrei dom'le, tara mica, cateva mese”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s