“…ameninţându-mă că stau pe bancă pe banii ei!”

Cu vreo trei ani în urmă, cred că era primăvară, se opreşte apa caldă în bloc. Sun RADET-ul, zice dispecera că ba nu, avem apă. S-o las mai mult să curgă, fiindcă trebuie să se încălzească. Întreb: s-o las mai mult de trei zile? Cică nu, înseamnă că nu e de la ei şi închide telefonul.
Mă gândesc de la cine ar putea fi şi-mi cad ochii pe preşedinta de bloc care ieşise ca de obicei să-şi petreacă după amiaza pe băncuţa din alee, îmbrăcată frumos, de duminică.
Asta înseamnă minifustă de blugi, ciorapi negri lucioşi, pantofi negri de lac, tricou negru pe care scrie ceva cu sclipici, parcă „Star”, fundă de catifea, neagră, în coada de cal pana corbului.
Nu mai zic de tortiţele din urechi cu inimioare de diamante din sticlă pisată, că devin tendenţioasă.
Raţionament simplu: dacă nu e de la ei, e de la noi. Pe noi ne păstoreşte contra unui salariu onorific de două milioane şi ceva această doamnă, de profesie casnică. Dacă nici ea nu ştie, atunci cine?
Mă duc la ea şi-o întreb :
– Măi, Vicky (să presupunem că aşa o cheamă), de ce nu e, dragă, apă caldă de trei zile?
– Habar n-am, zice Vicky şi se înfige în tastatura mobilului cu degetul mare, să formeze un număr sau să joace ceva. Unghia-i sclipeşte şi ea, lăcuită în roşu chinezesc.
– Stai, că n-am terminat! Ăia de la RADET nu ştiu de nicio reparaţie, la ei figurăm îmbăiaţi, tu zici că habar n-ai. Poate că ar trebui să ai.
– Auzi? Nu io dau apă caldă în bloc! Nu e, nu e!…
– Tu nu dai multe, Vicky! Nu dai atenţie cheltuielilor cu becuri şi reparaţii de interfon, cu plata liftului la parter şi câte şi mai câte. Acum însă te-aş ruga să dai atenţie şi să rezolvi problema, că de-aia te plătim.
– Uite care-i treaba, zice extrem de încet: mă aflu aici în timpul meu liber. Am ieşit puţin la aer, pe bancă, da? Mă laşi, da?
– În principiu „da”, zic, dar să nu uiţi că stai pe bancă pe banii mei, aşa că ocupă-te!
În linii mari, cam asta a fost…
A trecut vara, a venit toamna, a venit citaţia de la tribunal. Ceva cu 205 şi 193. Articole. Eu eram pârâta. Mi se părea o glumă proastă, dar sun o avocată şi-o întreb ce înseamnă. Zice că insultă şi ameninţare, e nasol.
Mă liniştesc subit. O greşeală, desigur.
Mă sună înapoi avocata, mă întreabă când e prima înfăţişare. Îi citesc de-acolo, din hârtii, zice că să mă duc la tribunal, să văd dosarul, să copiez plângerea.
Mă duc, copiez plângerea râzând.
Acolo scria aşa: „… insultându-mă şi ameninţându-mă că stau pe bancă pe banii ei”.
Am sunat-o pe avocată să se liniştească.
Asta, nimic. Zice:” Du-te la prima înfăţişare şi vezi dacă nu poţi să te împaci cu ea.”
„Ce să fac? Să mă împac? Da’ ce, eram certate?”
Doamna avocat nu se amuză câtuşi de puţin.

Mă duc la prima înfăţişare.
Judecătorul, un băiat drăguţ de n-am cuvinte, aştepta să se potolească lumea în sală. Cumsecade! Mă duc la el şi-i zic: „Domnule judecător, cred că s-a strecurat o greşeală. Eu…”

Răcneşte la mine de mă durea tot aerul din jur: „Treceţi imediat în bancă! Nu avem ce discuta! Adresaţi-vă corect, cu Domnule Preşedinte!”
Mă gândesc : ăsta-i dus!…
Văd un purcoi de lume la una îmbrăcată tot în robă mai decolorată, nu e cazul să fac pe proasta, ştiu ce hram poartă, e grefiera.
Îmi vine rândul la ea, îi spun pe cel mai cumsecade ton din lume: „Doamnă grefier, dosarul numărul… e o greşeală acolo! Sunt dată în judecată pentru nimic. Vă rog să vă uitaţi! Nu poţi considera ameninţare faptul că cineva îţi zice că stai pe banii lui. Adică şi dacă ar fi aşa, ad literam, să stai pe-un teanc de bani care nu-ţi aparţin, tot nu eşti în pericol. A fost o constatare, nu o ameninţare.”
Grefiera, sufletistă, zice că nu se mai poate face nimc, să iau loc în sală.
Stau acolo două ceasuri, asist la amânări, la bâlbâieli de avocaţi care nu ştiu numele clientului… Victima mea nu şi-a făcut apariţia până la încheierea şedinţei. Mai primesc un termen.
O sun pe avocată. Zic „băi, e un rahat procesul! Asta nici n-a venit. Cred că e totuşi o farsă. Să mă mai duc?”
Îmi spune că da, să mă duc până la ultima înfăţişare şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu dacă nu se prezintă nici la a treia. Eu zic tare, din gură, da, da, dar sunt hotărâtă să nu împing prostia asta mai departe.
 
Totuşi bunul Dumnezeu şi instinctul de autoconservare mă îmbrâncesc şi la al doilea termen.
La drept vorbind, a fost chiar interesant. În primul rând că văd şi eu, cu ochii mei, cum sunt aduşi inculpaţii, legaţi de mâini cu cătuşe, cocârjaţi, cum intră lipiţi unul de altul, ca mătăniile, trebuie să le faci loc, să stea pe acelaşi rând.
Port un cojocel supermişto, cu guler gen tunică, simplu, un brun-gri, îmi vine beton, m-am îmbrăcat cu el pentru judecător, să priceapă că n-am faţă de inculpat, nici stofă de inculpat, nici suflet de inculpat.
De-a stânga am zece borfaşi palizi, rebegiţi de frig, mirosind a seu de oaie. De-a dreapta, patru ţigănci în fuste de-alea înflorate, miros cum miros ţiganii, ameţitor şi plăcut, a foc şi-a fum. La stânga e frig şi tăcere. La dreapta sunt şoapte , focuri jucăuşe se zbat în fustele plisate cu imprimeuri nebune, cu maci, crăiţe şi trandafiri.
Mie mi se pare incitant şi fantastic.
Nu văd de ce e aşa de nasol să ai dosar penal, când n-ai făcut nimic.
Personajul nu vine nici de data asta, dar rămân până la sfârşitul şedinţei.
Se lasă cu „perle”…
Iată cum: un pârât suferind de acelaşi articol ca şi mine, ăla cu ameninţarea, l-a ameniţat pe vecină-su că, dacă mai parchează maşina pe stratul lui de flori, îi crapă capul cu lopata, exact aia cu care le sapă la rădăcină..
Judecătorul ascultă faptele relatate incoerent de vecinul cu flori şi încearcă să le dea o turnură redactabilă, pentru grefiera în robă şobolănie.
Zice aşa: „… ameninţîndu-mă că-mi crapă capul cu – aici se întoarce nesigur către reclamant şi rosteşte cuvântul cît mai interogativ, fiindcă nu reţinuse ustensila ucigaşă: lopata? – şi aştepta confimarea.
Reclamantul aprobă spăşit, pe jumătate ucis, în amintire: „Da, domnule preşedinte! Era tare ascuţită…!
Lopata, conchide judecătorul, punct. ”
Pârâtul se răscoleşte tot, judecătorul profită şi îi pune să se împace. Inculpatul zice „Păi ne-am împăcat demult, domnule preşedinte, de la botez!”
Judecătorul nu ţine seama de prostiile lor şi dictează declaraţia de împăcare care se termină cu strângerea mâinilor între părţi.
Şedinţa se termină.

Urmează întâlnirea de gradul trei. Peste altă lună.
Vine şi Vicky.
Conform citării, dosarul nostru e pe la final de şedinţă.
După două ore, preşedinta de bloc mă întreabă: „Vrei să ne împăcăm?”
Zic: doar dacă te grăbeşti. Mie mi se pare interesant la tribunal.
Mai trece un ceas, se dă o pauză, că avea procurorul de dus undeva şi se suspenda şedinţa pentru o oră. Ea, Vicky, mă întreabă iar: „Ne împăcăm?”
Zic: faci cum vrei. Dacă vrei să ne împăcăm, du-te şi spune-i judecătorului.

Se duce. Pe timpul absenţei procurorului, se rezolvă împăcările.
Judecătorul ne împacă şi pe noi, pe formular.
Nu citeşte si nu va citi niciodată în ce consta ameninţarea mea, nici nu e curios, e doar aşa cum l-am cunoscut la prima înfăţişare, nervos şi drăguţ fără voia lui.
Când să bage fraza aia cu datul mâinilor, îl străfulgerez cu o privire ameninţătoare peste gulerul cojocului meu şi-o lasă baltă, zice doar „Semnaţi aici!”
 
Azi Vicky nu mai e preşedintă de bloc, a rămas doar casnică şi mi se plânge prelung de durerile de cap generate de spondiloză.
O înţeleg perfect, fiindcă am şi eu.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la “…ameninţându-mă că stau pe bancă pe banii ei!”

  1. Ina zice:

    VEEEEZI?!!!! VEEE-EEE-EEEZI???!!!! si erai cit pe aici, in postarea precedenta, sa le zici magistratilor ca dau sentinte timpite pe banii tai!!!! Sa te inveti minte, sa te mai legi de oamenii cinstiti si cumsecade, oamenii-de-bine, PE BANII TAI!!!!

  2. renata zice:

    Da, mă, Ina!… :))
    Am alunecări de teren mintal. Noroc că mi-am revenit! Amintirile sunt cele mai bune piedici în faţa rătăcirilor!

  3. Florian zice:

    Interesantă viaţă ai Renata, mai că-mi vine să te invidiez. Mai aveai puţin şi reeditai aventurile lui Josef K, tipul ăla din Procesul lui Kafka. Ar fi fost păcat, că am fi aflat de la alţii sfârşitul aventurilor, iar fără talentul tău povestea n-ar fi avut sare şi piper.
    Glumesc, desigur. In legătură cu motivul pentru care ar fi fost păcat, nu cu talentul.

  4. renata zice:

    Recunosc, Florian…
    Intru foarte uşor în belele de-a dreptul absurde, dar mai apoi, când devin trecut şi mă apuc să le povestesc, totul pare comic.
    Dacă ţi-aş povesti cum mi-am petrecut eu revo…ce-o fi fost, în 89, ai zice că e de comici vestiţi ai ecranului. Totuşi am trăit pătrunsă de dramatismul situaţiei fiecare secundă.
    Oricum, trebuie să povestesc şi asta, fiindcă e temă pentru acasă la Lucia Verona. 🙂

  5. Anonymous zice:

    ren, se poate si mai rau. am cunoscut un om care, prin anii '50 a fost declarat „dusman al poporului” – asa era pe-atunci. proba zdrobitoare a acuzarii a fost marturia unui subaltern, care-a declarat: mi se adresa cu „bre” 🙂
    asa ca, aibi grija …

  6. Florian zice:

    Off topic: Radu Duda s-a retras din cursa prezidenţială.
    N-am putut rezista ispitei de a-mi spune părerea pe un blog unde jurasem să nu mai intru vreodată. Acum regret.

  7. renata zice:

    Lasă-mă să ghicesc, Florian!…
    Ro?
    Rox?
    Ăsta e blogul?
    Dacă da, iart-o! E dusă!
    Dacă nu, păcatul meu să fie!
    Dacă e „da”, te citesc şi-acolo cu plăcere şi-i scriu.
    Mă ţine la „congelator” o vreme, dar m-am obişnuit.
    Radu Duda, aici trebuie să fim corecţi, a avut măcar bunul simţ să se retragă.
    Nu ştiu sub ce pretext…că nu suntem destul de buni pentru el? :))))))))))
    Mă aşteptam să facă şi Nati gestul. Dar tocmai s-a cuplat cu ţiganii manelişti.
    Ce dovedeşte asta? Că e imbecil? Nu! Că, în tâmpenia lui hidoasă şi comică de-a dreptul, a descoperit un segment de piaţă unde banul vorbeşte în lipsă de creier fără jenă….
    Lasă-mă!!!
    Mă duc să te caut pe unde cred eu că ai fi postat! :))

  8. renata zice:

    Dragă Florian!
    Revin, după ce te-am citit. Ce să zic? Că ai pus un „ha” mai puţin? Da… cred că da.
    Eu i-am răspuns unei ilustre admiratoare de-a Roxaniei, care m-a călcat pe bătătură mai anitir ca fosta jurnalistă.
    În caz că, şi pentru orice eventualitate…. iată ce i-am scris:

    Julia,
    ia-o uşor! Revino-ţi!
    Toate jocurile şi jucăriile pe care le răsuflă presa insinuează că e posibil, probabil, acceptabil ca Băsescu să nu mai iasă.
    Dacă serviciile plus puterile cad la pace, există şansa să nu mai iasă Băsescu. Dacă vine electoratul la urne, şansa asta creşte.
    Dacă Udrea continuă spectacolul, şansa căderii lui Băsescu mai creşte niţel.
    Cu cât decolteul ei înaintează în estuarul dintre sâni, cu atât mai sigur cade Băsescu. Cu cât ea cheamă liftul mai cu unghii de porţelan, cu atât mai cade un pic Băsescu.
    Şi ştii de ce ? Fiindcă în forul ei intim, secret, subconştient, pulimea, fie ea şi pedelistă râvneşte la bunul altuia. Şi dacă nu se poate, mai bine să crape (bunul)!
    Vor vota contra Băsescu toţi bărbaţii portocalii care au înţeles că Udrea e proprietate privat-prezidenţială. Şi toate femeile portocalii care aveau vise erotice cu marinarul şi, când să se desăvârşească treaba în vis, se dovedea că visau amor în trei.
    NU… nu te încorda!
    Ştiu că nu pricepi ce-ţi spun.
    De-aia focusează-te pe asta: abia acum Radu Duda poate fi privit cu oarecare respect. Că n-a dus mascarada până în actul trei.
    Votează ce-ţi vine la ştampilă.
    O să iasă cine trebuie.
    Dacă nu pricepi de ce, citeşte cartea lui Ovidiu Ohanesian – „Puterea din umbră”.
    Dacă nici aşa nu pricepi, continuă să igliţezi la mileuri!
    Cu cea mai amuzată simpatie, faţă de pupincurismul domniei tale! :))

    Florian! Să nu-mi faci vreun comentariu „nasol”!
    N-aş suporta!
    Te rog!
    Mai bine bagă „ha-ha” ţi la mine!

  9. Florian zice:

    Nu ştiu ce pretext a pretextat, Renata, dar pentru mine e limpede că Radu Duda nu-i atât de tâmpit încât să fi crezut, măcar o secundă, că are vreo şansă cât de mică să intre în turul 2. Pornind de la această premisă, se pune întrebarea ce l-a mânat pe el în luptă, iar răspunsul e că întrebarea e greşit formulată. CINE l-a mânat, nu ce, iar noul răspuns e tot o întrebare, cui prodest. Dacă avem în vedere că Radu Duda putea atrage mai ales voturi de la ţărănişti şi din tabăra tăriceană, cătrănită că a pierdut şefia PNL, atunci înţelegem că ponosul trebuia să-l tragă Crin, iar folosul Geoană. Care Geoană a fost coleg de PSD cu tatăl lui Răducu. Filiaţia nu-i un motiv destul de mobilizator pentru atragerea fiului în combinaţie? Nu-i nimic, scoatem de la naftalină nişte problemuţe despre trecutul lui Răducu şi s-a rezolvat trebuşoara, pocneşte Răducu din călcâie, că ştie cum se face şi execută, nu discută.
    Numai că socoteala prostănacului nu s-a potrivit cu cea din târg, carisma Răducului întrecând-o doar cu puţin pe cea a lui Nati Meir. Aşa se face că Răducu a primit liber să facă stânga împrejur şi să-şi semneze lăsarea la vatră. Că a târât şi Casa Regală în mocirlă, asta nici nu contează pentru fixista aia pe care ai pomenit-o, care altfel se dă mare regalistă. Pentru creierul ei ars ca un filament supraîncins, totul era ca PNL s-o încaseze, în frunte cu Crin, pentru nemernicia de a-l fi detronat pe Tăriceanu.
    Cât despre Julia, nu urmăream decât rareori ce scrie, aşa că nu mă pot pronunţa. Mizez însă pe judecata ta, aşa că nu te voi critica. Tot ce am aflat despre Julia, intrând la un moment dat cu ea în discuţie pe blogul cu pricina, este că mi-a fost colegă de golănie în Piaţa Universităţii. Simpatia cu care am rămas pentru ea nu are însă nimic în comun cu actualele ei păreri politice sau de orice altă natură.
    Noapte bună.

  10. renata zice:

    Bună, Florian!
    Foarte interesant comentariul tău. De fapt, e şi confortabil fiindcă cred cam aceleaşi lucruri. La Radu mă refer…
    Tre' să scriu ceva pe blog, să avem unde ne muta cu vorbitul! :))

    În ce-o priveşte pe Julia, recunosc, am dat în ea cât am putut :))) aşa zice stăpâna inelelor de pe blogul vecin (şi pretin, cândva), fiindcă a sărit într-o bună zi din chiar doamne la beregata mea, s-o apere pe R.I. De parcă aceea nu s-ar fi putut bate în vorbe, parte în parte, cu cineva!
    Recunosc, mă deranjează tot felul de băieţi şi fete plecăciunitori din oficiu, care duc tava (să nu zic ţucalul) oricărui semnatar de text din blogosferă care e persoană cunoscută. Adică oricâr de stupide, nedocumentate, nefondate, viscerale ar fi părerile cuiva, dacă scrie la ziar, trebuie să-l sărumânuşim, să-l cădelniţăm…
    Piaţa Universităţii… Da. Frumoase amintiri.
    Mai ales o seară, cu ploaie torenţială, şedeam în apă până la glezne şi golăneam acolo cu frenezie, sperând că de data asta câştigăm ce ni s-a confiscat pe „21-22 cine dracu'-a tras în noi”. N-a fost să fie!
    Mai târziu am aflat că gemea locul de foşti secretari de partid, de foşti si actuali dătători cu subsemnatul, care de curiozitate, care în misiune…
    Zici că era şi Julia acolo? Bravo ei! Pe urmă a plecat în ceea ce coneseorii numesc simplu, STATE. (doar ţăranii mai zic America sau Statele Unite :)) )
    Poate că e de ascultat ce zice şi Julia. Atunci când va gândi cu propriul căp'şor, nu cu teama de-a nu-şi supăra gazda virtuală.
    Părerea mea!
    Să ne citim cu bine!

  11. renata zice:

    Anonimului…
    Dacă-mi zici „ren”, ştiu sigur de unde vii, dar nu ştiu care dintre noi eşti. 🙂
    Ştiu că se poate şi mai rău! Mai răul nu are limite!
    Totuşi eu speram să nu mai trăim ca în anii '50.

  12. Anonymous zice:

    Binevenit comentariul tau pe Roxania, sanatos si taios mai e umorul tau!
    N-am sesizat unde bati decat la citirea ultimelor cuvinte adresate doamnei „Poale-n cap” aka Julia of Texas:)
    M-ai uns la pipota:)))
    Sanatate ca restu' vine de la sine!

  13. renata zice:

    Ce mă fac cu atâţia anonimi, Anonimule?
    De ce nu semnaţi, domnilor sau doamnelor?
    Cum să mă bucur şi eu că sunteţi mai mulţi şi nu unul şi acelaşi?
    Zău, rogu-vă!
    Ne vedem mai pe seară! Pe-aici…
    :))

  14. Florian zice:

    Apropo de State, Renata. De ce oare am înlocuit în scrierea noastră SUA cu USA, iar în vorbire [sua] cu [iuesei]? E doar un exemplu dintr-o mie. Dacă americanii ar scrie şi pronunţa România, exact ca noi, reciproca ar fi absolut firească, dar aşa?
    Mai mult chiar, ne maimuţărim pronunţând [bigies] iniţialele firmei româneşti de pază BGS, un alt exemplu dintr-o mie.
    Ne-am emancipat? Avem comportament de slugi, de popor inferior? Suntem idioţi? Câte un pic din toate? Habar n-am.

  15. Anonymous zice:

    „Mai dir” Floriane, ca sa ma incadrez la „pointu” tau, afirmarea si impunerea limbii romane va veni cand se va inventa un nou sistem de calculatoare (am evitat sa spun computere, chit ca ma mananca limba), programe, softuri si hrduri, ca sa nu mai vorbim de key board, toate programate si documentate in romaneste, cand primele programe de explorare ale gaurilor negre vor fi lansate de la Cotroceni, cand stiinta si tehnica romaneasca se vor impune in fata oricarei alte natii care a studiat in engleza.
    Deci, in acea zi ori epoca nimeni nu va mai pomeni decat in programele de istorie ale culturii universale de terminologia englezeasca.
    In concluzie, crd ca nu e maimutareala, e urmarea firesca a patrunderii englezismelor in limba romana. Suntem martorii uimiti ai acestei innoiri care se produce in acelasi ritm cu acela al acapararii pietii si culturii consumatorilor de catre produsele tehnicii computerizate.
    Uite ca n-am putut inlocui termenul cu unul neaos romanesc iar „calculator” imi aduce aminte de un „aparat” putin mai complicat decat o clasica numaratoare, aceea cu cate zece bile de lemn insirate pe sarme:)

    Tot io, ultimul anonim, al' de s-a strambat de ras la poanta cu Taxasul;)

  16. u/d zice:

    ei, na, pai dupa iesplicatiile suplimentare mi se paruse ca te-ai prins cine si de unde 🙂

    Anonim (1)

  17. renata zice:

    Nu ştiu, Florian!
    Din snobism, cred. Exemplele tale sunt „soft” :)))
    Televiziunile mai puţin, dar posturile de radio, prin acei băieţi care „ţin” programul, de cele mai multe ori cu umor scremut şi spontaneitate zero în dialogul lor spontan, se înghesuie care mai de care să ne dea de înţeles că nu doar vorbesc o engleză/americană impecabilă, dar gândesc în engleză, visează în engleză, aşa că e firesc să le tot scape exclamaţii, sintagme în engleză, să facă ticuri verbale pe englezeşte.
    Noi, românii, am fost mereu puţin complexaţi de faptul că nu prea reprezentăm nimic şi după ce a trecut moda interbelică a lui „mon Dieu!”, am trecut la „God!” , chiar şi în propoziţii de tipul „God, laptele ăsta miroase a balegă!”
    Într-o vreme, colaborând intens cu fraţii noştri de gintă latină, italienii, am fost teribil de stânjenită până am priceput că „tivu” e televizor şi „biemevu” e BMW.
    …Şi tocmai îmi intrase în cap că am ajuns să gândesc în italiană! Dar ei n-au complexe. Dimpotrivă!
    Adevărata tristeţe nu e că zic românii USA şi mouse-ului „maus”!
    Trist e că au început să „aibă expertiză” în documente oficiale şi că se „focusează” asupra anumitor probleme mai mult decât e necesar.
    Mai trist e că marii consumatori de romgleză pronunţă clar şi fără inhibiţii „cnocaut” .
    La polul opus zic „propietate”. 🙂

  18. renata zice:

    Ei, da, u/d!
    Mă cam prinsesem eu, dar voiam CERTITUDINI!

  19. renata zice:

    Anonim de Texas! (aşa te cheamă de-acum),
    Să lăsăm deoparte familia de cuvinte legate de computer. Să nu amestecăm neologismele, care n-au echivalent, cu barbaismele!
    În rest, de acord cu tine.

  20. Anonymous zice:

    Aoleeeeuuuuu, ce nasa mi-am gasit!!!
    😉

  21. renata zice:

    Aşa-i, finuşorule! Mare dreptate ai!
    Pe principiul „ţi-ai găsit naşa”!!!
    Da' să vezi şi când oi avea nevoie de protecţie!… Cu o naşă ca mine, dormi liniştit. Te apăr şi te cânt, patria mea, de n-ai treabă!
    Hai, să fie într-un ceas bun!
    Când scrii frumos, o să te alint. O să-ţi zic Texache. :))

  22. Anonymous zice:

    nasico, saru'mana matale, am sa viu cu-n miel de Paste daca oi avea drum pe la voi prin tarina. pana una alta il cresc p-aci, pan stepa americana ca buruiana-i pana la crupa calului dar putini is aia de cresc animale. mint, ca unii tin caini si pisici de le dau bile de peste si vitamina chizesca sa nu imputa covorasele, etcetera ca mi se apleaca de la lingurica. or fi ele iubitoare si dragaalse dar mi-e mai drag sa sterg dupa un mile decat dup-un caine cufurit. deh, zic si eu si sa nu supere cei de-i cresc…
    nanaso, iarta-ma pentru palavrageala dar mi-e bine sa te vaz si auz, chiar pe la roxanica pan ograda ca fata rea nu e ea da' o fura peisagiu uneori, deh, meteahna de jurnalist care nu stie sa-si feresca sufletu' de politica, sau nu stiu cum sa zic nacum si n u vreu sa zic nica de rau… stiu eu ca ma pricepi.
    Texachita dan Niuhamsir
    sanatate si dumitale si lui florian ca poate pune si el un ban de argint pe motiu finului;)

  23. renata zice:

    Texăchiţă,
    După ce că eşti misterios şi creşti miel înloc de câine (asta e bine de Paşte, invers e mai riscant), n-ai nici diacritice. Asta dă loc la multe interpretări. Sper să ne descurcăm şi aşa… 🙂

  24. Anonymous zice:

    Salve renata (tu ai ales sa te iscalesti fara majuscula, corect?)

    As iuncerca cu diacritoice dar mi-e lene sa descarc programe iar insertul de le word nu merge in casuta ta pentru ca pentru word am keitele mele de joaca pentru aeiouaa(i).
    Sper sa nu las loc la interpretari de prost gust, cele ce se vor lasa scapate vor fi cu intentia subsemnatului de a se da mare cum ca-i spiritual, speranta spulberata deja de majoritatea interlocutorilor cu care a avut de a face dar, stii ceva? El nu se lasa cu una cu doua, e perseverent (lol).
    Sper sa dedic mai multa vreme citutului din situl tau ca sa ma familiarizes cu stilul si pretentiile gazdei si al musafirilor ei si ca sa nu calc prea des in strachini pentru ca nu doresc a face cioburi multe …Nu alerg sa distribui pupaturi dorsale ci doar sa ma incadrez in niste coduri ale casei, cel putin pentru inceput.

    Cu respect nedisimulat si nemisterios si cu acelasi drag pentru taisurile adanci cata vreme …nu-mi patrund inca beregata:)))

    Finu (that wanted to be)
    Texachita dan Niuhamsir 🙂

  25. renata zice:

    Finuşorule,
    aibi milă şi mută-te cu vorbirea mai la zi. Uit să cobor până aici. Era să nu-ţi răspund.

    Uite cum stau lucrurile.
    Po' să scrii orice. Critic. Să fii rău. Coroziv. Îmbufnat. Numai să nu mă înjuri. Dacă totuşi simţi că n-ai încotro, argumentează.
    Asta ca să putem continua discuţia.
    N-o să şterg niciodată niciun comentariu, dacă nu conţine cuvinte licenţioase.
    Problema e că nu pari făcut să calci în străchini.
    Aşa că să ne simtem bine în continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s